Comunitatea iubitorilor de sporturi pe bicicletă propune realizarea, în Cluj-Napoca, a celui mai mare parc indoor din România. Deocamdată, Primăria îi ignoră

În Cluj-Napoca s-ar putea realiza cel mai mare Indoor BMX-Bike Park din România dacă inițiatorii acestui proiect vor găsi sprijin din partea Primăriei. Discuțiile pe care le-au avut până acum cu reprezentanții administrației publice locale nu sunt deloc îmbucurătoare. Amenajarea unui astfel de parc este estimată la 300.000 euro.

Comunitatea practicanților de sporturi free style pe biciclete dorește construirea, cu fonduri publice, în viitorul Parc Est din Cluj-Napoca a unui parc indoor pentru astfel de sporturi.

„Primul indoor parc public din România ar putea fi făcut deoarece Parcul Est este încă în faza de proiect. În acest parc se dorește realizarea de terenuri și săli pentru sporturi care există deja, în timp ce comunitatea sporturilor pe biciclete este oarecum discriminată deoarece nu au unde să se antreneze pe acest tip de sporturi free style. Comunitatea noastră are câteva zeci de mii de persoane și este în creștere deoarece copiii și tinerii sunt tot mai atrași de aceste mijloace de mobilitate. Cine merge să se dea cu bicicleta, cu trotineta sau cu BMX-ul va merge în parc cu acel mijloc de transport, nu cu mașina”, a declarat Alexandru Pop, inițiatorul acestui demers.

Reprezentanții comunității i-au prezentat propunerea lui Ovidiu Câmpean, director de programe în cadrul Primăriei Cluj-Napoca. Nu au primit însă nicio promisiune.

„El personal a fost de acord cu inițiativa, dar nu a luat o poziție fermă, ci a spus că va expune problema arhitecților, urmând ca ei să își dea cu părerea. Dar de fapt arhitecții fac ce spune municipalitatea”, a precizat Alexandru Pop.

Inițiatorii demersului consideră că un astfel de parc indoor oferă siguranță celor care practică aceste sporturi.

„În Skate Parc care este numai beton, riscul de accidente este mare, dar un indoor numai din lemn și burete ar aduce o siguranță mai mare pentru începători”, a mai spus Alexandru Pop.

Acum, în România nu există niciun parc public indoor Bike-BMX.

Cei care doresc să susțină cauza comunității practicanților de sporturi pe biciclete pot semna AICI petiția pentru realizarea unui astfel de spațiu.

Adauga comentariu