Comuna Florești ia modelul municipiului Cluj-Napoca. Prima ediție a bugetării participative are 7 proiecte. Au apărut deja acuze: pentru primarul liberal Bogdan Pivariu, câinii ar fi mai presus de oameni

Pe modelul municipiului Cluj-Napoca, în Florești a fost lansat programul de bugetare participativă, în care cetățenii propun proiecte, acestea sunt evaluate de Primărie, apoi dacă îndeplinesc criteriile din regulament merg mai departe și intră la etapa de vot. Proiectele cu cele mai multe voturi din partea locuitorilor comunei primesc finanțare și sunt puse în practică pe parcursul anului. Vor fi declarate câștigătoare 2 proiecte în valoare maximă de 500.000 lei fiecare.

În acest an, în Florești, au fost depuse 16 proiecte. Au fost acceptate doar 7, restul fiind neeligibile (nu au respectat anumite puncte din regulamentul de bugetare participativă). Cele 7 proiecte eligibile pot fi votate până la sfârșitul lunii aprilie AICI.

După cum era de așteptat, au apărut și voci care contestă modul de evaluare a proiectelor. Mai în glumă mai în serios, pe pagina de Facebook Vocea Floreștiului, scrie că trei proiecte care propuneau înființarea de parcuri multifuncționale, respectiv zone de recreere pentru familii cu copii au fost respinse deși ar fi îndeplinit criteriile solicitate de Primărie. Moderatorul paginii respective spune că va aduce și dovezi (deocamdată nu au fost prezentate). Conform postării respective, propunerile de proiecte ar fi fost respinse pentru a face loc unui alt proiect care prevede înființarea unui loc de joacă pentru câini. Potrivit paginii de Facebook, primarul ar avea un interes în realizarea acelui parc pentru animale de companie.

Redăm integral pamfletul (care ascunde de fapt o nemulțumire sub forma unei glume serioase) postat pe pagina Vocea Floreștiului:

Florești. Comuna unde dacă ai copii ești fraier. Comuna unde dacă ești pensionar ești fraier. Comuna unde dacă ai familie ești fraier. Vrei copil? Ia-ți și un câine. Ai părinte pensionar? Cumpără-i un câine. Ai familie? Fă rost de un câine. Astfel va fi restricționat accesul în parcuri. Fiindcă nouă direcție a primarului veterinar este să devenim comuna animalelor.

Bufnița propune să facem trotuare pentru cei care își plimbă câinii. Mămicile cu cărucioare să fie interzise pe aceste trotuare. Propune să nu putem intra în magazine, numai însoțiți de un câine. De fapt propune să nu avem voie să ieșim din locuințe decât însoțiți de câini.

"Comisia de specialitate" a primăriei Floreşti a lucrat cu dublă măsură. Proiecte de bugetare participativă care s-au încadrat în cerințe au fost refuzate, iar proiecte care nu se încadrau deloc au fost admise. Și da, o să aducem și dovezi în acest sens.

Deci da, luați câine să meargă și afacerea privată a domnului primar. Primar la care câinii sunt mai presus de oameni, de copii. Luați-vă câine, sau mutați-vă din Florești. Și să nu fiți fraieri să faceți copii. Florești-ul nu are nevoie de ei. Florești-ul trebuie să fie Pet friendly, nu Children friendly...

Unul dintre proiectele respinse despre care se spune în postarea de mai sus face referire la amenajarea unui parc multifuncțional. Acesta a fost respins pentru că a fost „contrar sau incompatibil cu planuri și proiecte ale comunei aflate în derulare”. De asemenea nu a respectat o prevedere din regulamentul pentru bugetare participativă care spune că un proiect trebuie „să fie clar delimitat spațial și să nu fie prea vag”.

Un alt proiect respins a propus realizarea de parcuri comunitare de proximitate. La fel ca în cazul proiectului anterior, nici acesta nu a respectat criteriul din regulament care spune că trebuie „să fie clar delimitat spațial și să nu fie prea vag”.

Al treilea proiect respins propunea crearea unei zone de recreere pentru familii cu copii. La fel ca în primul caz, a fost respins pentru că a fost „contrar sau incompatibil cu planuri și proiecte ale comunei aflate în derulare” și nu a fost delimitat spațial.

Primarul Bogdan Pivariu nu a răspuns încă solicitării Ziar de Cluj. Vom reveni cu punctul său de vedere.

Proiectele acceptate sunt următoarele:

  1. Locuri de joacă pentru câini în comuna Florești
  2. Tea Community – un proiect educativ pentru o comunitate sănătoasă
  3. Deșeurile ca resursă, efectele unui management eficient!
  4. Ludoteca Luna de Sus
  5. Skate Pool
  6. Supraluminare treceri de pietoni nesemaforizate
  7. Curățăm, Plantăm, Reutilizăm, Reciclăm!

Lista completă a proiectelor propuse poate fi consultată AICI.

Regulamentul de bugetare participativă poate fi citit AICI.

Adauga comentariu