Comuna Florești, în beznă de câteva ore. Localnicii, duși cu zăhărelul de Electrica Furnizare SA

Fenomenele extreme se țin lanț în comuna-dormitor a Clujului. Localnicii au o viață ca în filme. Uneori le ,,bate” un cal cu copita în geam, alteori cămilele pasc libere printre blocuri așa că oamenii sunt scutiți de o vizită la zoo, deseori li se transformă străzile într-o mică Veneție de la canalizarea care-i inundă la fiecare ploaie și, de cele mai multe ori, Electrica Furnizare SA le oferă seri romantice, la lumina lumânărilor.

În această seară, floreștenii au primit din nou ,,cadou” o pană de curent. Cel puțin 6 ore, oamenii au fost nevoiți să stea și să ia o cină romantică la lumina lumânărilor. Să-și aducă aminte de comunism.

Localnicii de pe strada Porii din Florești au sunat aproape din oră în oră la furnzorul de energie electrică, iar răspunsurile primite au fost de-a dreptul halucinante. Ba că se lucrează la un transformator, ba că nu se lucrează. Oamenii au primit bonus și promisiuni goale. Problema nu s-a rezolvat într-o jumătate de oră sau maxim o oră, cum au anunțat sec reprezentanții Electrica Furnizare SA. Și la această oră, mai sunt câteva străzi în beznă.

Disperați, oamenii au apelat și la facebook ca să bată obrazul autorităților și să ceară o explicație. 

,,Așteptăm un comunicat oficial în care să explice ce s-a întâmplat. Nu îi cred că a fost o avarie . Avaria când se rezolvă, se rezolvă la toți de-odată.
Eu cred că au făcut niște modificări fără să anunțe crezând că duminica e ziua potrivită. Prostalăi.... sâmbata e mai potrivită”, a scris Alin Raț pe un grup de socializare.

Alții îi sar în cap ,,șerifului” Horia Șulea, singurul care nu pare afectat de întreruperile frecvente de energie electrică.

,,Domnule primar al Comunei Floresti, Horia Șulea, ținând cont că avem tot mai multe întreruperi de apă și curent, ce măsuri ați luat în relația cu furnizorii de utilități? Avem niște studii, evaluări a infrastructurii în comună? De ce se autorizează construcții dacă infrastructura este subdimensionată și cu probleme ? Nu ne mai tot trimiteți să sunăm furnizorii de utilități, știm răspunsurile deja. Noi căutam soluții și o calitate decentă a vieții. Nu să vă pasați responsabilitățile. Știți că imobiliarele în Florești costă mai mult decât în centrul Sibiului sau in Arad, Oradea?!”, a reclamat Iulia Ungureanu.

Îi punem și noi primarului Horia Șulea aceleași întrebări și îi cerem să coboare din turnul de fildeș și să ia aminte la doleanțele cetățenilor.

 

 

sursa foto: facebook/traiesc in floresti-cluj

Adauga comentariu