Multe persoane considera ca sunt condamnate la o pozitie inferioara in viata, atat din punct de vedere social, cat si fizic sau spiritual. Ele nu fac nimic pentru a reactiona impotriva acestei senzatii stranii, care are o influenta hotaratoare asupra tuturor deciziilor si actiunilor lor. Astfel de oameni sunt blocati intr-un fel de resemnare fatalista, cu care nu incearca deloc sa lupte.
Complexul acesta nu este mereu insotit de un sentiment de invidie fata de altii. E adevarat ca unii isi petrec timpul enervandu-se din cauza succesului celorlalti, in loc sa faca cele necesare pentru a-si asigura propriul succes; exista insa si fiinte neputincioase in a lua o hotarare, care isi accepta atat de bine inferioritatea, incat ajung sa considere ca e drept si normal ca altii sa aiba succes si ca la la fel de drept si de natural este esecul lor.
Dar individul afectat de o asemenea suferinta ar fi foarte surprins daca ar afla ca, de fapt, aceasta nu-i decat un artificiu care ii permite sa disimuleze o groaza de lucruri. Astfel spus, complexul de inferioritate nu este altceva decat un complex de superioritate, adica un refuz de a lupta si de a invinge; individul isi inchipuie ca soarta ii e potrivnica, in ciuda evidentei lui superioritati fata de cei pe care se preface ca ii crede mai buni decat el.
Complexul de inferioritate poate fi pretul platit ca sa ne ”pedepsim” pentru ceva de care, in mod inconstient, ne simtim vinovati. Vina ascunsa este ispasita toata viata, frangand aripile sperantei si ale ambitiei, lasand in mod voit sa scape printre degete ocaziile favorabile si asta cu o resemnare cu adevarat masochista. Trebuie, in acest caz, mers pana la originile acestui sentiment de culpabilitate, ascuns in adancimile intunecate ale Se-ului (inconstientului) si care este atat de puternic, incat inflenteaza in mod hotarator viata si felul de a fi al celor atinsi de el.
Adevarata problema nu este cum se poate infrange complexul de inferioritate, ajungand la convingerea ca, de fapt, nimeni nu este inferior celorlalti si facand stradanii pentru a depasi obstacolele plasate in fata scopului fixat. De fapt, problema consta in a descoperi de ce individul a ales sa se simta inferior celorlalti oameni si de ce si-a impus o mutilare psihica al carei efect este ca anuleaza atat initiativele, cat si placerile. Numai dupa descoperirea motivului acestui sentiment de culpabilitate, subiectul va putea incepe sa traiasca intr-un mod sanatos si normal.
Complexul de inferioritate poate aparea din cauza unui defect psihic (balbaiala, de exemplu), a unei infirmitati fizice reale (de exemplu, surditate, spate cocosat etc.) sau al autocompasiunii exagerate. El poate deriva deseori dintr-un fapt traumatizant trait in timpul copilariei, din dorinta de a atrage atentia sau de a fi placut si adulat de ceilalti. In sfarsit, exista si un complex de inferioritate care, la fel ca o boala a tineretii, apare in momentul trecerii de la copilarie la adolescenta. Iesit din cochilia copilului, adolescentul are dintr-o data senzatia ca-i fuge pamantul de sub picioare. El are de multe ori prieteni mai mari ca varsta, inaltime si maturizare, ceea ce il face sa se simta inferior, chiar daca nu o arata.
Intr-o masura oarecare, toti am trecut prin perioade de demoralizare, in care am manifestat simptomele unui adevarat sentiment de inferioritate. Sunt momente de indoiala firesti, pe care, in cele din urma, am reusit sa le depasim. Dar este necesar sa avem grija sa nu ne cuprinda resemnarea si sa credem ca viata noastra ar depinde de altii si de bunul lor plac. Trebuie sa reactionam si, de fapt, omul echilibrat reactioneaza, trece peste deceptii, evitand sa le transforme in frustrari generatoare de nevroze, si analizeaza obstacolele care l-au adus in situatia respectiva. El nu se opreste si isi urmeaza calea fireasca de evolutie, iar asta este esential.
Astfel de sentimente de inferioritate ii afecteaza pe toti oamenii, chiar si pe cei mai importanti, si nimeni nu ar trebui sa se simta rusinat din aceasta cauza.