Compania miniera RMGC arata vizitatorilor Rosiei Montane rezultatele a 15 ani de investitii în patrimoniu si mediu

Circuitele organizate de compania miniera Rosia Montana Gold Corporation au inclus galeriile Catalina-Monulesti, cladirile restaurate din centrul istoric al localitatii, fosta cariera de exploatare Cetate si statia pilot de epurare a apelor acide; Compania miniera a finantat pâna în prezent, cu peste 17 milioane de dolari, lucrarile de cercetare si punere în valoare în scop turistic a patrimoniului din localitate. Odata cu demararea proiectului minier, în acelasi scop se vor investi alte 70 de milioane de dolari. Rosia Montana, 19 august 2013 - Peste 2.000 de persoane au participat, la sfârsitul saptamânii trecute, la tururile ghidate gratuite în Rosia Montana organizate de compania miniera Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). Inaugurate în vara anului 2011, circuitele se bucura de popularitate atât printre locuitorii zonei, cât si printre vizitatori si vizeaza obiective restaurate sau care urmeaza sa fie restaurate odata cu proiectul minier, obiective industriale care tin de fosta exploatare miniera de stat, precum si o prezentare a tehnologiilor moderne propuse la Rosia Montana. Cel mai popular tur ghidat a fost, si de aceasta data, cel în galeria Catalina-Monulesti, care pastreaza urme de exploatare si artefacte din mai multe perioade istorice, începând cu epoca romana (sec. al II-lea – al III-lea) si pâna la mijlocul secolului al XX-lea. Vizita acestui complex de galerii subterane s-a facut în conditii de maxima siguranta, ascultând explicatiile specialistilor geologi si arheologi. Pâna în urma cu câtiva ani, din cauza lipsei lucrarilor de conservare, galeria a fost surpata pe toata lungimea, astfel încât accesul vizitatorilor nu era posibil. Situatia s-a schimbat radical, prin initiativa RMGC de a sustine financiar cercetarea arheologica sistematica a acestui sector minier subteran din Rosia Montana. În prezent, galeria este deschisa publicului doar pentru vizite organizate în cadrul santierului de restaurare. „Odata cu demararea proiectului minier, vom continua cercetarile începute în reteaua miniera subterana Catalina-Monulesti si o vom putea reabilita în totalitate. Zone semnificative de galerii romane, medievale ?i moderne vor fi transformate în obiective turistice puse în valoare pentru vizitare, integrate în viitorul Muzeu al Mineritului, pe care am început sa-l amenajam deja. În acest fel, Rosia Montana va deveni o localitate miniera moderna, în care mineritul sustine turismul si contribuie la dezvoltarea pe termen lung a comunitatii, asa cum se întâmpla peste tot în Europa si în lume”, a declarat Adrian Gligor, vicepresedinte Patrimoniu si Dezvoltare Durabila, RMGC. Pâna în prezent, RMGC a pus la dispozitie peste 17 milioane USD pentru cercetarea si restaurarea patrimoniului cultural local si va mai investi 70 de milioane USD pentru punerea în valoare a cladirilor si constructiilor din Rosia Montana, precum si a descoperirilor arheologice de aici, în paralel cu dezvoltarea proiectului minier. De un interes crescut s-a bucurat si turul caselor restaurate din centrul istoric al Rosiei Montane. Pâna în prezent, RMGC a reabilitat si a refunctionalizat 20 de cladiri din zona protejata, iar alte peste 100 au documentatia pregatita si vor fi restaurate odata cu demararea investitiei miniere. Prima casa restaurata a fost inaugurata în 2010 si gazduieste în prezent expozitia de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”. Vechea primarie, o cladire emblematica a Rosiei Montane, si-a recapatat si ea, recent, stralucirea din vremurile prospere. Lucrarile de restaurare, care au costat peste un milion de dolari, s-au desfasurat sub stricta supraveghere a specialistilor, iar în viitor aici va functiona un hotel pentru dezvoltarea turismului local. Vizitatorii au mai putut vedea cum arata un fost obiectiv industrial, cariera Cetate, cu lucrari desfasurate la suprafa?a în perioada 1971-2006. Vizitatorii au primit  echipament adecvat, fiind permanent însotiti de personal autorizat. Circuitul în cariera a continuat cu vizitarea statiei pilot de epurare a apelor acide, care testeaza cele mai eficiente tehnologii pentru curatarea apelor acide, atât din Rosia Montana, cât si din împrejurimi. Dupa tratarea în statie, calitatea apei respecta toti parametrii legali. De altfel, pentru a demonstra calitatea apei filtrate, statia alimenteaza un acvariu exterior unde în timpul lunilor calde traiesc pesti. Odata cu demararea proiectului minier, compania va construi o statie la scara industriala pentru tratarea apelor acide, o investitie pe care RMGC o va realiza pentru curatarea definitiva a poluarii istorice de la Rosia Montana. Despre Rosia Montana Gold Corporation Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este o companie înfiintata în anul 1997, în judetul Alba, în care actionari sunt compania miniera de stat Minvest Deva (cu 19,31%) ?i Gabriel Resources (80,69%). RMGC urmeaza sa dezvolte cea mai moderna mina din România, la Rosia Montana, aducând beneficii importante economiei românesti. În calitatea sa de mina model, Proiectul Rosia Montana va stabili un nou standard pentru mineritul aurifer responsabil, atât la nivelul Uniunii Europene, cât si la nivel mondial. Pentru mai multe informatii, va rugam sa vizitati website-ul companiei, la adresa www.rmgc.ro.

Comentarii

Costel

01.09.2013 23:33

După știrea asta, cel mai de căcat ziar.

irina

30.08.2013 22:35

Ziar de copchii de securisti... sunteti obisnuiti cu dezinformarea...rusine ca publicari asa articol!!!

Cernota

20.08.2013 15:47

De ce nu este marcat cu (P) = publicitate acest articol cu autor colectiv?

Adauga comentariu