Comisia Europeană este nedumerită și cere clarificări: “Spitalele regionale au ajuns să coste 1,1 miliarde de euro! Diferența este semnificativă!”

După multe amânări, Guvernul de la Bucureşti trebuie să le prezinte oficialilor de la Bruxelles, până la sfârşitul anului, documentaţia tehnică privind construcţia celor trei spitale regionale. Epopea acestor proiecte de revigorare a infrastructurii sanitare se întinde de la finalul anilor 2000, vreme în care încapacitatea și indolența administrativă a României, atât la nivel local (mai ales), cât și la nivel central, de a livra un proiect cap-coadă şi-au spus cuvântul.

Tragic este faptul că o investiție de 300 de milioane de euro, pentru care Uniunea Europeană asigura 150 de milioane de euro, a crescut pe costuri, de când este tărăgănată, la 1,1 miliarde de euro.

În Cluj se vorbește despre acest Spital regional încă de pe vremea când era președinte de Consiliu județean Marius Nicoară – adică de prin 2006 – 2007. Problema a fost că fiecare dintre cei care s-au perindat pe la conducerea Consiliului județean Cluj, a vrut să construiască acest spital într-o locație cât mai apropiată de locurile în care niște băieți deștepți de-ai lor aveau niște teren de expropriat. În fond așa s-au făcut mici averi și când a fost adusă Nokia la Cluj, dar asta e altă poveste.

Așa că, până s-au pus de acord, au mai trecut niște ani.

Locația actuală pe care ar fi trebuit să vedem Spitalul răsărind precum Afrodita din mare este în Florești pe fostul teren pe care Armata, sub mandatul de prim ministru al lui Emil Boc l-a pus la dispoziție. Armata l-a pus la dispoziție, dar până s-a pus în mișcare Birocrația, a trecut și mandatul de premier al lui Boc, și mandatul de președinte al CJ Cluj al lui Alin Tișe; a fost arestat și-și ispășește pedeapsa fostul președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu și, deja, suntem aproape în anul 3 din noul mandat de președinte al CJ Cluj, Alin Tișe. Au trecut un fleac de zece ani.

Avem teren, dar s-a gândit, credeți, cineva la câte paturi va adăposti acest Spital? Sau la alte aspecte organizatorice? La ce anume se va întâmpla cu celelalte spitale din Cluj în momentul în care se construiește mamultul? Că nu este sustenabil să investeşti într-un spital mare şi să păstrezi toate celelalte spitale locale. Trebuie făcute niște alegeri. Și ce credeți că au ales “Dumnezeii medicali”, șefii de spitale din Cluj-Napoca? Da, ați ghicit: Spitalul regional zace pe hârtie.

Zace pe hârtie și se scumpește mai ceva de cum creștea Făt Frumos într-o zi cât alții în șapte – doar, doar s-o scârbi investitorul (UE, în special) și va renunța.

Lucru pe cale să se întâmple din câte îmi dau seama.

Adauga comentariu