In vizor

Comercianții din Piața Mărăști, cărora li se vor demola chioșcurile, trăiesc o adevărata dramă: ”Dacă domn' primar zice să murim, murim, că așa zice șeful”

Comercianții care dețin chioșcuri în zona Pieței Mărăști sunt foarte nemulțumiți de decizia Primăria de a le desființa definitiv din acea zonă. Aceștia au încercat să îl determine pe primarul Emil Boc să îi includă în proiectul de modernizare, însă s-au lovit de un refuz ferm. Boc este decis să renunțe la toate tarabele care au fost concesionate din perioada lui Funar în diverse zone ale orașului.

”Suntem foarte nemulțumiți pentru că nu ați ținut cont de noi deloc. Ar fi trebuit să vă gândiți că avem 20 de ani de când stăm în amplasamentul respectiv și am putea fi introduși în proiectul de modernizare după modelul pe care l-ați stabilit. Și când am construit actualele chioșcuri Primăria ne-a dat un model și noi l-am respectat. Am vrea să rămânem acolo pe poziție. Domnul primar nu a fost de acord deloc, cu toate insistențele noastre. Dacă ne relocați la Pod la Ira noi suntem morți. Un comerciant trebuie să aibă vânzări ca să poată trăi. Acolo nu avem niciun fel de posibilitate. Noi vrem să fim cuprinși în proiectul de modernizare a zonei. Noi suntem 10 chioșcuri și putem să ne încadrăm unde doriți. Noi de acolo de câștigăm existența. Noi ne-am plătit dările la stat, chiria. Vecinii din blocurile apropiate nu au avut niciodată probleme cu noi”, afirmă unul dintre comercianți.

Comercianții sunt disperați, motivând că mutarea tarabelor într-o altă zonă ar înseamna dispariația lor, deoarece nu vor avea suficiente vânzări pentru a supraviețui.

”Trebuie să țineți cont că și noi suntem cetățeni ai acestui oraș, nu v-ați gândit la noi, că trebuie să trăim și noi. Unde mergem noi la vârsta noastră să ne angajăm. Bun, ne-ați relocat, noi ce facem acolo? Că nu vindem nimica. Murim. Dacă vreți să ne terminați de tot, noi murim. Acolo sunt persoane care muncesc de foarte multă vreme, sunt persoane care au o anumită vârstă, cu probleme medicale și care au credite, iar desființarea acestor gherete înseamnă să ne lipsiți de sursele de existență. Relocarea nu ne ajută cu absolut nimic. Această modernizare pe care o preconizați în zonă să o faceți cu noi, incluzându-ne în acest program. Noi nu suntem împotriva modernizării, vrem ca acest oraș să arate frumos și pentru noi pentru clujeni și pentru vizitatorii străini”, menționează un alt comerciant.

Boc însă a rămas impasibil la rugămințile și solicitările acestor cetățeni. El este decis să elibereze spațiul public de aceste construcții, lucru pe care și-l doresc și clujenii.

”La fel cum dumneavoastră ne cereți să le menținem, sute de clujeni ne cer să le desființăm de foarte multă freme. Planul Urbanistic General nu mai permite astfel de construcții în zonă. Aceste construcții au fost specifice anilor 90, au fost binevenite, au fost necesare, dar Clujul a trecut la o altă etapă, diferită de cea de tarabe. Avem toată deschiderea ca în cadrul legal și în soluțiile existente să căutăm o soluție alternativă pentru dumneavoastră, dar pe aceeași locație nu vor mai rămâne, asta este clar și echivoc. Eu nu pot să fiu în orașul acesta o piedică în calea modernizării lui. Personal sunt solidar cu dumneavoastră, dar mie orașul îmi cere să iau decizii care nu sunt întotdeauna populare și nu mulțumesc pe toată lumea. Sunt deschis ca împreună, dacă numerge locația aceea pe care v-am propus-o, ne întoarcem și căutăm alte soluții. Dialogul continuă, am cerut să vi se comunice din timp că din 15 martie intrăm într-o altă etapă, tocmai să nu fiți anunțați de pe o zi pe alta, să știți acest lucru. Acolo nu vor mai fi chioșcuri, să nu vă faceți vreo iluzie. Dacă doriți să continuăm dialogul pe alte locații, da, dacă nu în 15 martie, legea se aplică. Noi vă putem o locație la dispoziție, după care decizia vă aparține”, le-a explicat Boc.

Însă comercianții sunt convinși că aceată situație li se trage de la ceilalți comercianți stradali care au primis dreptul să pună mese în diverse momente alte anului, de 1 Martie, de 8 Martie, de Luminații etc. Aceștia au deranjat vecinii, iar acum ei, care sunt în zonă de 20 de ani sunt nevoiți să tragă ponoasele.

”Nu pot să existe niște chioșcuri moderne? Peste tot în lume există așa ceva. Ar fi chiar o atracție. Este un beneficiu pentru oamenii vârstnici din zonă. Eu nu zic că nu sunt oameni nemulțumiți, dar nemulțumirile sunt de la persoanele pe care le-ați adus acolo cu mese, cu flori, cu minuni. Le-a dat deșteptarea la ora 06:00 cu urlete. Nimeni nu a fost împotriva noastră, au fost împotriva lor, dar nu ați luat nicio măsură. Și acum venim noi la înaintare, cu noi ați terminat, gata murim. Dacă domn primar zice să murim, murim că așa zice șeful”, concluzionează comercianții.

Municipalitatea va moderniza întreaga zonă, inclusiv stația de autobuz și toate construcțiile de pe domeniul public vor fi demolate. În ciuda dramei pe care o trăiesc comercianții, zona respectivă are mare nevoie să fie modernizată, să arate demn de un oraș european. Acum acolo este o adunătură de construcții și tarabe de prost gust care oferă zonei o imagine dezolantă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *