Colectare selectivă a la Cluj – o fracție în tomberon, una direct pe stradă!

Lipsa de civilizație face ca unii clujeni să arunce gunoaiele selectiv, pe două fracții: fracția aruncată în pubelă și cea depozitată direct pe stradă!

Cu toate că la punctul de colectare numărul 35 de pe strada Donath există pubele separate pentru fracție umedă și uscată, lângă spațiul amenajat pentru deșeuri reciclabile trona, duminică seara (în data de 20 august) un munte de gunoaie, format din părți dezmembrate de mobilier, din cartoane și pungi pline de mizerii rezultate, cel mai probabil, în urma renovării unui apartament. 

Printr-o campanie intitulată: „Gestiunea deșeurilor e și responsabilitatea ta!”, compania Rosal, cea care operează în zonă, îi informează, atât pe locuitorii responsabili, cât și pe cei iresponsabili, asupra modului în care se colectează, în mod civilizat, gunoiul:

„Pentru facilitarea procesului de colectare selectivă şi de familiarizare a populaţiei cu acest sistem, deşeurile sunt colectate pe două fracţii: umedă şi uscată.

Astfel, populaţiei de la gospodăriile individuale şi agenţilor economici li se oferă posibilitatea de a colecta deşeurile menajere, care nu se pot valorifica, separate de deşeurile reciclabile (ex. Hârtie/carton, plastic, metal). Acestea din urmă vor fi valorificate prin agenţi economici autorizaţi.

Pentru populaţia care locuieşte la blocuri s-au amenajat puncte de colectare a deşeurilor, aşa numitele puncte gospodăreşti, în colectării selective a deşeurilor pe două fracţii: fracţie solidă (hârtie/carton, plastic, metal, sticlă) şi deşeuri fracţie umedă (alte tipuri de deşeuri menajere, nereciclabile).”

„Deşeurile voluminoase (mobilier), deşeuri rezultate din activităţi de construcţii şi demolări şi deşeurile vegetale se colectează de către compania de salubritate la cererea expresă a beneficiarului. Pentru o cantitate mai mare, clienţii sunt rugaţi să comande, conform tarifului contractat, un container mai mare, de o capacitate adecvată deşeurilor generate.”

Așadar, deșeurile aruncate direct pe trotuar pe strada Donath ar fi putut fi colectate, în mod civilizat, de către Rosal, la cererea expresă a beneficiarului. Sau beneficiarul ar fi putut măcar să își arunce deșeurile în tomberoanele special amenajate.

Pentru a avea un oraș curat este nevoie de eforturi conjugate atât din partea autorităților locale, ale companiilor de salubritate și, nu în ultimul rând, din partea clujenilor. Unii clujeni însă să încăpățâneze să transforme orașul într-o mare ghenă. În acest caz, Poliția Locală ar trebui să intervină prompt și eficient. Lucru care nu se întâmplă. 

Adauga comentariu