Clujul stă pe loc. Opriți ploaia!

Dacă primăvara nu s-a hotărât încă să ne încălzească, în orașul de pe Someș a început să plouă. Ploicică de primăvară. Primul rezultat – trafic aglomerat. Clujul stă pe loc. Opriți, dom’le, ploaia! 

Nu vă spunem că cetățenii cuminți stăteau pitiți undeva sub streșina refugiului dintr-o stație ponosită de pe strada Constantin Brâncuși. Și au tot stat, care pe unde, întrucât o cursă de linie s-a decis să ia o pauză. Prin urmare, sub ploaia primăvăratică clujenii au răbdat cât au putut, e post, ce naiba. Tre să rabzi. 

Dar și troleibuzul a stat mai mult pe loc. Adică a circulat în reluare. E simplu: de vină este ploaia. 

Opriți ploaia...

Același gând se citea pe fețele călătorilor. Toți erau supărați din cauza ploii.

Vreme de o oră – contabilizăm aici și timpul irosit de cetățeni în stație, în așteptarea unei minuni sub forma unui troleibuz boccean – călătorii au avut tot timpul din lume să-și reconsidere viața, să se gândească pe cine vor alege la următoaele alegeri europarlamentare, la viața nefericită, la necazurile proprii, amplificate de administrația clujeană, compusă parcă anume din niște amatori fără seamăn. 

Vecinul de lângă citea o știre, o știre-promisiune: În Cluj vor circula 7 autobuze electrice noi

Hahahaahahaha... Ce glumă bună. Pe unde, Doamne iartă-mă, vor mai circula și astea. Și așa a început să plouă. 

Și, dintr-odată, șoferului de troleibuz îi trecu prin minte un gând, pe care noi, călătorii, l-am reperat imediat: 

„Opriți, dom’le, ploaia!”, gândea acesta printre nervi și înjurături mestecate între dinții care scrâșneau a nemulțumire.

Chiar așa: Stimate Tovarășe BOC, opriți ploaia asta odată! Nu se mai poate circula.

O simplă ploicică de primăvară ne dă toate planurile mărețe peste cap. Că doară de asta avem clustere, conferințe pe IT și o sumedenie de aplicații inovative. 

Tovarășe Boc, dacă nu ne faceți parcări, dacă n-aveți soluții, nu ne supărăm, pe bune.

Dar opriți, fie ce-o fi, ploaia asta năstrușnică.

Chiar mințile noastre luminate de la fâsâpacul universitar, clubul ăla de tot trudește la Strategia de Dezvoltare a municipiului, nu găsesc ei o soluție-aplicație-minune? 

Cetățenii o cer, tovarășe...

Dar, cu gânduri felurite în cap, vremea s-a scurs, fix o oră, iar troleibuzul obosit a ajuns în stație. 

Plouă. Orașul stă pe loc. Opriți ploaia.

Adauga comentariu