Clujul, semipustiu în duminica alegerilor

Alegerile parlamentare nu i-au prea scos pe clujeni din case în această duminică mult mai potrivită, datorită vremii însorite, eventual pentru un grătar.  În ciuda promisiunilor electorale, care au sfârâit în spațiul public în ultima lună, pe străzile principale, în dimineața votării, Clujul părea ori carantinat sever, ori mahmur după petrecerea de Revelion.

Autobuzele se întreceau la orele dimineții, ca număr, cu autoturismele personale. Nici unele, nici altele nu erau foarte populate.

Până și curțile bisericilor de cartier erau semipustii, slujba fiind ascultată doar de o mână de oameni.

Pe Horea, într-o zonă semicentrală, oamenii stăteau însă în rastel la slujbă, ca trotinetele, făcând notă discordantă cu restul orașului, care părea părăsit.

Chiar în fața unei secții de votare din cartierul Iris stătea parcat, la ora 10, ca în vremurile bune, un autocar de transport persoane. Însă, la actualele alegeri, fără persoane. Nimic nu mai e ce-a fost!

La secția 171-174, autoritățile sperau să să înghesuie oamenii la vot. De fapt, în contextul pandemiei, să nu se înghesuie, așa că le-au delimitat cu vopsea pe asfalt linii pentru păstrarea distanțării. Linii inutile, fiindcă alegătorii au ales să stea acasă.

Totuși, mai sunt și clujeni conștiincioși, care se prezintă la vot.

La o altă secție, semicentrală, bătea vântul. Și soarele.

Tinerii treceau prin față, dar nu intrau.

Pe străzile Clujului pustiu, totuși, se simte că sunt alegeri. Chiar și pe străzile unde nu vezi țipenie de om, vezi pliante electorale. Călcate de picioare invizibile.

Să alegeți bine! Dacă aveți cu cine.

Adauga comentariu