Clujul, oraș cultural. O scurtă istorie a intoleranței

Traian Băsescu, aflat în trecere prin Cluj, a spus că românii sunt prea toleranți cu cei corupți și că ar trebui, prin urmare, să crească gradul de intoleranță al acestei națiuni. A vorbi la Cluj despre intoleranță este, însă, ca și cum ai vorbi în casa spânzuratului despre funie. Deși legenda orașului este aceea a unei urbe cosmopolite, multiculturale și multietnice, aceasta (ca toate legendele) ascunde un adevăr lugubru. Pentru că una dintre posibilele etimologii ale numelui „orașului comoară” conține în sine un mesaj neplăcut. Clus înseamnă în latină spațiu închis, iar Clujul a fost mult timp nu doar un oraș închis la propriu (fiind înconjurat aproape o mie de ani de ziduri), dar și intolerant la nivel spiritual.

Numele orașului a fost de prea multe ori similar cu închiderea și intoleranța. Chiar stema Clujului, rămasă din epoca Funar, este purtătoarea simbolică a sciziuni și a non-includerii. Pe această stemă (așa cum apărea ieri pe site-ul Primăriei), sunt prezente următoarele imagini: un lup dacic, un monument funariot și o reprezentare a romanilor. Sunt eliminate orice referințe la istoria celorlalte etnii, a celorlalte culturi, a celorlalți membri ai comunității.

Dar, pentru a nu singulariza o anumită comunitate, vă propun o scurtă călătorie în istoria intoleranței din acest oraș al „înfrățirii”. Uniunea istorică dintre maghiari, sași și secui, care a început prin 1437 și a ținut cam până în 1848, i-a ținut pe români dincolo de zidurile cetății Clujului. Toleranța etnică a lipsit timp de 400 de ani, cel puțin față de o anumită etnie. Dovada se află în faptul că Anton cel Mare (sau Antal Budai), unul dintre liderii răscoalei de la Bobâlna, a fost executat la Cluj. Ca urmare, orașul a fost aproape distrus de către clerul maghiar, cu sașii și secuii conduși de Desideriu Losoncz. Urmarea? Se înființează Unio Trium Nationum, care va deveni standardul intoleranței etnice pentru o jumătate de mileniu în această urbe.

Desigur, edilul Funar a avut grijă să ne reamintească mereu de această stare de conflict ce se întemeiază pe intoleranță. Se pare că mulți i-au uitat practicile. Pentru că nu e vorba numai de epoca în care steagurile tricolore fluturau împotriva statuii lui Matia Corvin, sau în care primarul acestui oraș tolerant a marcat o statuie cu un mesaj agresiv, ci mai ales de zilele noastre, când un partid de dreapta a anunțat că va organiza un marș naționalist chiar de 15 martie, ziua națională a maghiarilor. Desigur, în acest oraș multicultural, mercenarul sârb Baba Novac a fost ars de viu, tras în țeapă și expus în zona Bastionului Croitorilor. Dar afișarea acestei violențe și cultivarea intoleranței persistă și azi. Citiți inscripția de lângă Bastion. Sau poate ați uitat cum, în momentul semnării tratatului istoric între România și Ungaria, la Cluj se organiza o procesiune funerară (funară!) în care a fost perindat prin oraș un sicriu cu o inimă în care era împlântat un cuțit, într-o macabră rememorare a intoleranței, aflată la limita practicilor oculte.

La dorința comunității maghiare, care solicita dreptul să afișeze plăcuțe în limba maternă, s-a răspuns cu agresivitate și intoleranță. Într-un oraș în care pretențiile etnocentrice sunt tot mai mari, ar trebui să le reamintim concetățenilor cuprinși de pasiunea naționalistă că: Teatrul Național Român a fost de fapt construit în 1906 ca sediu pentru un Teatru Maghiar. În același an a fost realizat sediul central al Universității Babeș-Bolyai, care a fost creat cu scopul adăpostirii universității Francisc Iosif I, cu maghiara ca limbă de predare. În 1921 majoritatea universitarilor maghiari s-au refugiat la Szeged, iar astăzi acea universitate este în top 300 internațional. Nu în ultimul rând Biblioteca Centrală Universitară, realizată în stilul secesionismului vienez, creația lui Kálmán Giergl, a fost destinată în 1908 adăpostirii colecției din Muzeul Ardealului. Tot el a construit și complexul de clinici universitare din Cluj, finalizate în 1903, mândria medicinei românești contemporane.

O altă legendă este modelul „toleranței religioase”, care are un fundament real în hotărârea extraordinară (și revoluționară) privind libertatea de conștiință elaborată în 1571 la Cluj. Văzută îndeaproape, aceasta se dovedește a fi un instrument de presiune pentru intoleranța singurului principe unitarian din istoria omenirii. Pentru că intoleranța religioasă este o altă trăsătură a acestui „oraș al împăcării”. Începând cu 1545, sașii, care puseseră de fapt bazele acestui oraș, au fost alungați din pricina uniaților, care la rândul lor transformaseră Clujul în epicentrul Reformei. Doctrina unitariană, născută la Turda, și crescută la Cluj sub protecția lui Ioan Zapolya, numără astăzi aproape 500 de mii de credincioși în toată lumea. Libertatea acordată în 1690 celor patru religii (catolică, luterană, calvină și unitariană) din Transilvania, excludea, evident, ortodocșii.

Nici intrarea Clujului sub oblăduire austriacă nu a dus la încetarea intoleranței. Dieta de la Cluj respinge în 1791 cerințele românilor ardeleni, autori ai Supplex Libellus Valachorum Transsilvanie. Acestora li se răspunde de către Dieta de la Cluj că nu este nevoie de drepturi pentru încă o națiune, și așa suficient reprezentată. Din 422 de membri, Dieta avea un singur român! Intoleranța nu are o istorie scurtă la Cluj. De altfel în 1894, procesul „memorandiștilor” confirmă această atitudine intolerantă. 14 dintre semnatarii memoriului au fost condamnați, printre ei avocatul Ion Rațiu din Cluj, judecarea lor având loc în actualul sediu al Muzeului Etnografic.

Ce să mai vorbim de agresiunile antisemite! După ce Gabriel Bethlen le permite, în 1623, evreilor să se stabilească în oraș și le dă voie să nu mai poarte semnul distinctiv, comunitatea evreiască se dezvoltă aici în mod natural. Pe 3 mai 1944 însă, a început ghetoizarea evreilor clujeni. După un an, din cei aproape 18.000 de evrei locuitori în zona Cluj, Dej, Gherla, s-au mai întors acasă câteva sute. Zecile de mii de intoleranți au rămas acasă. Dacă în 1941 erau 16.771 mozaici în oraș, în 1992 mai erau înregistrați la Cluj 340 de evrei. Dacă această statistică nu este un indicator al intoleranței, atunci ce mai poate fi spus?

De fapt războiul intoleranței religioase a continuat și în anii '50, când mari personalități ale orașului, ca Iuliu Hossu sau Vasile Chindriș au fost arestați numai pentru că erau greco-catolici. Relevant este faptul că preotul Chindriș, bătut în 1942 de hortyști, va sfârși arestat, după un deceniu, de către comuniștii români. „Împăcarea” reală dintre ortodocși și greco-catolici nu a mai avut loc nici după 1989, în condițiile luptei pe clădiri și alte proprietăți. Iarăși, datele statistice sunt relevante: dacă în 1930 Clujul număra peste 23 de mii de greco-catolici (la numai 13.700 de ortodocși), după 80 de ani de „toleranță”, în oraș există 216 mii de ortodocși auto-declarați și numai 21.000 de uniți.

Intoleranța și violența împotriva semenilor noștri a avut și alte forme de manifestare. Știm că în secolul XVI, numai în zona Cluj-Dej au fost arse pe rug aproximativ 25 de vrăjitoare, iar în secolul XVII știm că principele curuț Apafi Mihaly I a decapitat, ars și torturat atât de multe vrăjitoare încât orașul a avut mult timp o stradă numită Ulița vrăjitoarelor. Procesele de vrăjitorie sunt interzise la Cluj un secol mai târziu, abia în 1768, sub porunca Mariei Tereza. Datele furnizate în 2012 de Poliția română arată că violenţa în familie, îndreptată mai ales împotriva femeilor, face ca la fiecare două zile o persoană să moară şi la fiecare de 30 secunde o femeie să cadă victimă abuzurilor fizice sau psihice din familie. La Cluj sunt înregistrate zeci de astfel de cazuri anual.

Oraș multicultural, ziceți?

 

Comentarii

Radu

28.02.2014 15:35

Asa, si? Tot ce ai enumerat s-a intamplat in toata Europa si nu doar in Europa! In unele zone si orase faptele au fost chiar incredibile! Ce vrei sa demostrezi? Numeste acum un oras mare din Romania in care n-au existat astfel de intolerante, persecutari, executii, etc.

alintimis

28.02.2014 15:35

si ce propui?

Beniamin Lariu

28.02.2014 22:42

Sunteți acizi domnii mei, articolul este bine făcut, baiul este că nu învățăm nimic din toate astea, se pare că cea mai "liniștită" perioadă a multiculturalismului urbei noastre a fost cea comunistă. Să fi găsit ei echilibrul perfect și armonia etnică perfectă sau este adevărat că nouă ne place să ne fie băgat pumnu în gură, si atunci ne vedem de treabă...tata cântă pe tractor mama cozonaci ne face, iar noi învățăm cu spor ... când e pace :)

ivanes

01.03.2014 00:01

intoleranta a fost, este si va fi si in cointinuare.E de ajuns sa vezi filmul INTOLERANCE a lui Griffith si vei intelege acest lucru...si totul va ramane asa, atat timp cat nu se va dori Adevarul ci doar Istoria   

Coco

01.03.2014 07:20

"sicriu cu o inimă în care era împlântat un cuțit" ??? Serios ? Sa mori tu ! Ai vazut asta cu ochii tai ?

Adauga comentariu