Clujul intră în anul 2022 cu stații de transport în comun ca în comuna primitivă

În Clujul ”smart”, care le oferă locuitorilor cea mai bună calitate a vieții, stațiile CTP au fost modernizate doar pe alocuri, în multe locuri ele rămânând comuniste, rurale.

Stații ca la sat întâlnim în Clujul de 5 stele nu numai la periferie, ci și în zona semicentrală sau în zonele din cartiere care au devenit centre informale ale orașului.

Stația „Campus Universitar”, de pildă, situată pe strada Teodor Mihali din Mărăști, este amenajată ca un refugiu dintr-o haltă comunală, ori dintr-o stație de autobuz interjudețean:

Zona este una intens tranzitată, însă călătorii au la dispoziție doar o bancă de lemn împrumutată parcă din Muzeul Satului:

Puțin mai sus pe stradă, vizavi de mall, avem o altă stație improvizată, încropită cu materiale ad-hoc, împrumutate de ici, de colo – o traversă ce pare de cale ferată, un lemn rupt deasupra, o copertină și asta-i stația, e fain la Cluj!

În 17 iunie, primarul Emil Boc a promis la radio că 30 de stații vor fi modernizate cu aproape un milion de euro, fonduri bugetare.

„Da, au dreptate! Au dreptate! Am spus că oamenii au dreptate, 30 de stații sunt acuma prinse în proiect de modernizare, cu aproape un milion de euro bani prevăzuți în buget, se pregătește documentația de modernizare a lor și pleacă la drum.

Am sesizat și eu acest lucru, încă de la începutul anului am dat dispoziție să centralizeze, să facă documentele tehnice, să pregătească caietul de sarcini. Am analizat dacă e mai bine să le dăm în concesiune, dar se pare că nu e mai avantajos, astfel încât le va moderniza Primăria. Aveți dreptate aici”, a declarat la radio edilul, sesizat asupra stațiilor deplorabile din municipiul pe care-l păstorește.

Imediat a trecut anul și încă avem la Cluj stații rurale de transport în comun. În Centru însă, în 2021, au fost montate dale de granit pe toate trotuarele festivaliere. S-a și făcut ceva!

Adauga comentariu