Sport

Clujul face legea! Universitatea, Ardealul și CFR se luptă pentru semifinalele Ligii Elitelor U19

CFR Cluj și Universitatea Cluj rămân o forță la nivel național atunci când vine forba de competițiile destinate juniorilor. Lor li se alătură, ca de obicei, Ardealul, echipa calificată la rândul ei în play-off-ul Ligii Elitelor U19.

Dacă CFR și Universitatea erau deja calificate în play-off, Ardealul și-a asigurat matematic acest loc după egalul spectaculos obținut ieri în compania celor de la CFR, scor 3-3, informează CJSport.ro. Alături de echipele clujene, în play-off va juca și UTA Arad (liderul seriei Vest).

Universitatea Cluj a învins fără probleme Academia Gică Popescu, scor 6-1, astfel că Universitatea, CFR și Ardealul își se vor duela în play-off pentru un loc în semifinalele Ligii Elitelor U19. Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, șase partide, iar primele două clasate vor ajunge în semifinale. 

În seria Est, echipele deja calificate sunt Viitorul, Dinamo și FCSB. Pentru ultimul loc se duelează Csikszereda Miercurea Ciuc cu Concordia Chiajna. 

La U16, Universitatea și-a asigurat deja locul în play-off, în timp ce „feroviarii” au de recuperat patru puncte în ultimele două etape, pentru a spera la play-off. 

Foto: Facebook FC Universitatea Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *