Din oras

Clujul are 11 arestati la domiciliu, dar Politia nu are inca bratari electronice

Cu toate ca persoanele arestate la domiciliu sunt tot mai multe in intreaga tara, Politia Romana nu a rezolvat, inca, problema bratarilor electronice. In judetul Cluj, 11 persoane sunt supravegheate in arest la domiciliu.

De la 1 februarie, instantele de judecata pot sa-i trimita in arest la domiciliu pe infractori, iar suspectii mai periculosi sa fie chiar monitorizati cu ajutorul unei bratari electronice.

Masura arestului la domiciliu consta in obligatia impusa inculpatului, pe o perioada determinata, de a nu parasi imobilul unde locuieste, fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura, sau in fata caruia se afla cauza, si de a se supune unor restrictii stabilite de acesta.

Cu toate acestea, pana acum Politia Romana nu a achizitionat bratarile electronice, cu ajutorul carora infractorii periculosi pot fi monitorizati.

Reprezentantii IPJ Cluj spun ca decizia se ia la nivelul Politiei Romane si nu exista informatii noi pana acum.

“La nivelul judetului Cluj, 11 persoane sunt arestate si supravegheate la domiciliu. Pana la acest moment nu au fost semnalate cazuri de incalcare a obligatiilor impuse de instanta”, a declarat Simona Virci, purtator de cuvant al IPJ Cluj.

Articolul 124 din Legea 254/2013 spune ca  “in situatia in care, cu ocazia dispunerii masurii arestului la domiciliu, se stabileste ca inculpatul sa poarte un dispozitiv electronic de supraveghere, potrivit art. 221 alin. (3) din Codul de Procedura Penala, modul de utilizare a acestuia, precum si conditiile referitoare la transmiterea, modificarea si stocarea datelor obtinute prin supravegherea electronica se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi”.

Printre persoanele arestate la domiciliu din Cluj se numara Stefan Cadar, patronul firmei Fany, dar si sotia lui, Olezia Cadar. De asemenea, Carmen Zina Lador, mama fondatorului platformei de videosharing Trilulilu, Sergiu Biris, a fost arestata la domiciliu.

Pe durata arestului la domiciliul, inculpatii trebuie sa se prezinte in fata judecatorului de camera sau a instantei de judecata ori de cate ori sunt chemati. De asemenea, ei nu au voie  sa comunice cu ceilalti inculpati sau cu martorii din dosar.

Foto: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *