Clujenii sunt nemulțumiți după ce Boc și Tarcea au plantat copaci în trotuarele de pe Bună Ziua: „Pietonii se vor deplasa sărind de pe o creanga pe alta, ca maimuțele?”

După ce au trăit o jumătate de an experiența autentică a unui război în tranșee (mai multe detalii, aici), clujenii care locuiesc pe strada Bună Ziua încep să vadă, în sfârșit, rezultatele lucrărilor intense de pe strada lor, unde a fost lărgit carosabilul, în dauna trotuarelor, în mijlocul cărora se plantează copaci.

Primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea au dat personal o mână de ajutor la plantarea primilor arbori în trotuare. Sprijinind câte-un pom sau câte-o lopată, edilii Clujului par a nu observa situația absurdă pe care cetățenii orașului însă au remarcat-o, atrăgându-le atenția, pe Facebook, prin sute de comentarii, asupra faptului că trotuarele sunt pentru oameni, nu pentru copaci, că oamenii nu sunt maimuțe, să circule prin pomi!

Emil Boc a făcut ieri o ședință foto pe strada Bună Ziua, încercând, ca de obicei, să pară din popor, om harnic, modest, simpatic și muncitor, postând ulterior pe Facebook următoarele imagini:

Primarul a făcut cu rândul la găleată cu viceprimarul, oferindu-le clujenilor ocazia de a vedea, din toate pozițiile, că nu vor avea pe unde să circule pe trotuar:

Bună Ziua este un cartier nou, iar în blocurile noi de pe strada cu nume omonim locuiesc în special tineri, care au cumpărat aici apartamente cu prețuri exorbitante, pentru a se trezi acum într-o zonă lipsită de trotuare.

Cum familiile tinere, de felul lor, fac copii, și cum copiii mici se plimbă, de regulă, în cărucior, este evident că plantarea de copaci în mijlocul trotuarului îi afectează pe părinții care sunt obligați de circumstanțe să circule cu cărucioarele pe carosabilul unde și mașinile circulă bară la bară.

Nemulțumirea clujenilor s-a revărsat pe pagina de Facebook a primarului, prin sute de comentarii:

Gabriel Bene: Pomii plantati pe trotuar sunt o solutie f prosta. E greu de trecut cu carucioarele ! :( Veti pierde voturile tuturor mamelor din Buna Ziua!

Helena Kindl Berbecariu: Domnule Boc, este laudabil ca se panteaza pomi pentru imbunatatirea calitatii aerului in Cluj-Napoca, dar, dvs. nu ati sesizat unde sunt plantati acesti pomi??? In mijlocul trotuarului??? Cum trec pe acolo persoanele cu dizabilitati aflate in carucior sau parintii cu copii in carucior??? Coboara in sosea, sau??? Daca tot ati vrut sa plantati pomi, era ata de greu sa-i plantati de partea cealalta a soselei langa trotuar, sau, daca tot ati vrut sa-i plantati pe trotuar, de ce nu s-a facut trotuarul mai lat, sa aiba loc lumea sa circule pe trotuarele alea?

Tudor Turcu: Cam înguste trotuarele dacă se pun și pomi pe lățimea trotuarului. În proiectul din consultarea publică parcă ar fi trebuit să aibă 2 m lățime.

Ivascu Ionut: Oare nu vad eu bine, sau in a treia poza e plantat exact in mijlocul trotuarului. Va dati seama ca acolo, chiar daca mergi pe jos cu o plasa in mana trebuie sa treci in dunga. Cum trec mamicile cu un carucior cu copil? Dar o persoana cu dizabilitati? Dar daca vin oameni si dintr-o parte si din cealalta? Nu cumva ar trebui plantati langa trotuar? Ok, nu am o problema ca sunt plantati pe trotuar, atata timp cat ramane spatiu pentru oameni. Pentru ca troturarul este pentru ca oamenii sa poata merge pe el, nu sa fereasca obstacole!

Anca Muresan: Multumim! Am totusi o nelamurire, de ce sunt plantati arborii in trotuar? Pietonii ce fac? Persoanele cu carucioare??

Claudiu Chis: Anca Muresan, sar din copac în copac, acolo trăieste o specie de maimuțe.

Vali Marcu: La cat de mult spatiu ocupa copacii aceia, plantati pe mijlocul trotuarului, pietonii se vor deplasa sarind de pe o creanga pe alta, ca maimutele ? #OrasulComoara

Mădă Hruban: Cool, în Codul Rutier pe unde se prevede că pietonul trebuie să ocolească copacul de pe trotuar, pe B1 sau... Plătiți dumneavoastră curățarea profesională a papucilor? Eu am defect la picior și, drept urmare, doar papuci scumpi! Mă plimb, de regulă, cu cățelul și cu iubitul + un cos de cumpărături cu rotile, unde încăpem toți? Sau cine-i fără mașină ii fraier?

Milan Cutlac: Dupa studii, planuri, avize, aprobari, in care au fost implicati cativa zeci de oameni din "spuma orasului", au ajuns TOTI la concluzia ca in mijlocul trotuarului e locul perfect de plantat copaci. Superb. 2020. Sa mai punem si garduri ca la atletism, cate o gaura de canal fara capac, capcane, crocodili, si orice poate face deplasarea unei persoane cu handicap, sau cu copil, un calvar.

Claudiu Vintila: De tot rasul. Mergi pe trotuar si te trezesti cu un pom in fata. Nu unul, 100 si ceva.

Dana Goina: De ce se planteaza pomii in mijlocul trotuarului? V-ati gandit la oamenii cu dizabilitati, ca nu au cum sa treaca pe langa pomii care ocupa trotuarul? Si la mamicile cu bebelusii în carucioare? Poate un carucior cu un copil ar mai încapea, dar daca ai gemeni, ai ****t steagul, ca n-ai cum sa treci de pom, decat pe carosabilul destinat masinilor!!!

Adi Parfene: ne vedem la vot!?

Doru Popescu: Acela urmeaza sa fie trotuar sau spatiu verde? Sa nu-mi ziceti ca s-au plantat copacii pe trotuar (!!??), daca da, pe unde mai trec oamenii, persoanele cu dizabilitati, cei cu carucioarele? Va sta lumea in sir indian, il faceti cu sens unic?

Sergiu Damian: Stimate domn Emil Boc, mai tineti minte cand aveati copii mici, de carucior? Cum vi se pare ca ati incapea pe trotuarul acela cu pomi? Inca mai aveti timp sa corectati. Pomii aceia sunt usor de scos...

Stefan Cioata: Frumoși arbori, înalți, numai bine se vor asorta cu cele 15+R etaje în curs de aprobare la Primărie.

Claudio Inoan: Ce manie aveti sa puneti copacul in mijlocul trotuarului. Sa nu poata trece un carucior si un scaun cu rotile.

Smara Chiorean: Sa nu-mi spuneti ca s-au plantat pomii in mijlocul trotuarului...? Pe bune? Daca da, se mai si lauda aici pe Facebook? Nu pot sa cred, spuneti-mi ca nu e adevarat....

Mihai-Vasile Barbulet: Dl. Boc, am un copil cu dizabilități pe care îl plimb aproape zilnic pe traseul complex Tempus-magazin Lidl, va rog să-mi spuneți pe unde o sa încapă căruciorul pe trotuar de acești copaci? Nu se puteau planta în afara trotuarului?

Cristian Alecu: Pe bune? Mai lasati-ne ***** in pace ca ne distrugeti cartierul de tot!!! Cum ***** sa plantezi copacii pe un trotuar de 1,5 m, intr-un cartier de 20 000 locuitori? O scoala sau gradinita cand **** ai de gand sa faci? Sau o policlinica? Si nu mi-o da pe aia ca a zis constructorul ca face el privata. Suntem platitori taxe zona 1, institutiile publice lipsesc! 20 000 de locuitori ****, mai mult ca multe orase din tara. O catastrofa urbanistica marca Floresti.

Johanna Krech: Laudabila actiune, chiar m-a surprins ca se face si la noi ceva atat de minunat. Dar cand am vazut cum implementati acest proiect, inteleg ca nu ne vindecam niciodata de boli de genul munca in zadar si actiuni care sunt menite doar ca sa dea bine pe sticla.... Cum trecem pe acolo cu carucioare de copii, carje, carucioare pt persoane cu dizabilitati? Primaria Cluj-Napoca, Emil Boc, gasim solutii URGENT?

Dan Barb: Laudabil faptul ca vreti... trist ca nu puteti! Chiar asa de greu e de vazut ca aceste trotuare vor fi inutile pentru carucioare si persoane cu dizabilitati? Cate facultati sa faci sa reusesti sa faci un trotuar pentru pietoni?

Mihai Barbul: Cine a avut ideea genială de a pune în mijlocul trotuarului care și așa nu e prea lat, un ditamai copacul? Cum trec oamenii cu cărucioarele pe acolo? Și de ce nu faceți ceva cu mizeria îngrozitoare produsă de acest șantier?

Cristian Mitrea: Traiasca domn primar. Nu stiu cum reuseste, ca fie doreste sa planteze copaci sau sa creeze parcuri si tot blocuri ii ies. Toate fotografiile sunt frumos aranjate incat sa nu se vada noile blocuri in constructie. Imi dau lacrimile de emotie sa vad strada Buna Ziua cu 3 benzi si copaci pentru noi, locuitorii cartierului, si nu pentru rechinii imobiliari, cum vorbesc gurile rele. Ma bucur si de parcurile si copaceii ce rasar vizavi de Interservisan si in spatele benzinariei MOL Marasti.

Christian Schuster: Domnul primar Emil Boc, gospodar de frunte, se laudă pe Facebook cu cea mai recentă izbândă a sa: a reușit (din nou) să îngreuneze traficul pietonal prin plantarea de copaci pe trotuar!
Ce ne comunică dânsul aici, de fapt:
1. Că nu dă doi bani pe oamenii cu disabilități motorii, care circulă cu scaunul cu rotile.
2. Că nu îi pasă de copiii mici care sunt plimbați cu căruciorul.
3. Că nu cunoaște normele de protecția muncii și că e OK să dai la lopată, lângă utilaje grele, fără echipament de protecție.
4. Că este un politician populist, fără substanță, campion neîntrecut doar la vorbe și la poze.
5. Că nu își citește niciodată comentariile (aka „shitstorm”) de la fiecare postare de acest gen de pe profilul public.

Cele de mai sus sunt doar câteva exemple, selectate dintre comentariile decente primite de primarul Emil Boc pe pagina sa de Facebook, unde primarul s-a împăunat ieri:

„Am realizat astăzi o vizită în teren pe strada Bună Ziua, pentru a planta primii arbori în urma lucrărilor de supralărgire și modernizare a străzii. În total vor fi plantați 110 arbori cu balot (arțari). 21 dintre aceștia au fost plantați în această primă tranșă.

Stadiul lucrărilor pe strada Bună Ziua:

- Carosabilul este la nivel de strat de legătură - urmează turnarea stratului de uzură (ultimul strat);
- Trotuarele sunt finalizate în proporție de 80% la nivel de piatră spartă - urmează turnarea ultimului strat;
- În prezent se lucrează la finalizarea trotuarului din zona intersecției cu strada Calea Turzii și la finalizarea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Bună ziua - Trifoiului - Măceșului și Fagului

La finalul lucrărilor, strada va avea 3 benzi de circulație: o bandă de coborâre, dinspre Calea Turzii spre intersecția cu străzile Măceșului - Trifoiului și două benzi la urcare; 2 trotuare, treceri de pietoni suprailuminate, 2 piste de biciclete, 110 arbori, precum și stații de încărcare atât pentru mașini electrice, cât și pentru taxiuri.

Valoarea totală a lucrărilor este de 20.004.584,18 lei, cu TVA.”

Dacă locuitorii de pe strada Bună Ziua sunt deja foarte nemulțumiți, pe cine ajută aceste costisitoare lucrări?

Pe cine, puteți citi pe larg aici:

Lărgirea străzii Bună Ziua nu va debloca traficul, ci noile proiecte imobiliare din zonă, cu 15 etaje

Pe scurt: lărgirea străzii îi ajută pe dezvoltatorii imobiliari. O stradă mai largă dă bine în studiile de trafic, ce vor putea permite noi construcții. Chiar dacă traficul de pe cele 3 benzi se va vărsa în străduțe cu două și chiar dacă banda suplimentară de trafic rutier este realizată prin tăierea din trotuarele pe care persoanele cu handicap și mamele cu cărucior nu mai au acum loc să se deplaseze.

Adauga comentariu