In vizor

Clujenii și-au trasat cu spray locuri de parcare pe locația garajelor demolate

Primăria Cluj-Napoca a anunțat marea demolare a garajelor din toate cartierele Clujului. În locul acestora fie se vor trasa parcări la sol, fie vor fi ridicate parkinguri. Însă aceste demersuri durează, iar până atunci vechii proprietari de garaje și-au adjudecat ei locurile de parcare situate pe locația garajelor care au fost demolate.

Un clujean menționază că vecinii lui au trasat cu spray pe locația fostului garaj și au notat numărul de înmatriculare astfel încât să nu parcheze alte persoane acolo.

„In zona noastră recent s-au demolat garajele, si evident lumea a început să parcheze pe platoul unde erau garajele respective. Bineînțeles ca proprietarii au trasat cu spray locurile de garaj, cu X peste si numere de înmatriculare. Dacă parchezi acolo, scandal. Dacă îți uiți numărul in parbriz, te sună sa eliberezi”, potrivit clujeanului.

Acesta voia să știe cât de legale sunt aceste demersuri, însă adevărul e undeva la mijloc. Persoanele care au plătit pentru închirierea terenului pe care se afla garajul aveau dreptul de folosire până în 31 martie, plus că sunt cei care au apucat să achite taxa și pe anul în curs. Ei ce ar trebui să facă acum până ce Primăria va veni cu soluții?

Eu am platit impozit pe constructie garaj… ca ei au anuntat dupa ce am platit impozitul ca am 90 de zile sa demolez garajul e altceva.

S-a plătit impozit în ianuarie pe garajele care urmau să fie demolate. 

Amenajarea noilor locuri de parcare poate să dureze, după cum este și cazul în Gheorgheni, acolo unde încă nu au fost trasate alte locuri de parcare deși garajele au fost demolate de mai bine de un an. Legal foștii posesori de garaje nu au voie să își traseze ei locurile de parcare, iar dacă cineva parchează acolo nu va fi amendat. Practic Primăria le-a transmis și altor posesori de garaje care au fost demolate să se descurce cum pot până ce vor trasate noi locuri de parcare. 

Eu am loc de parcare pe Calea Floresti. Si când s-au reamenajat din perpendiculare pe sosea in paralele pe șosea, și s-a făcut banda de bus, am primit notificare sa mutăm mașina si ca ni se vor comunica locurile noi de parcare. Deci efectiv, chiar daca aveam abonamentul plătit, 2 luni nu am avut locul disponibil și fiecare parca cum apuca. După aia am primit locul nou alocat (care avea același număr si locație aprox cu cel vechi).

La noi le-au demolat in 2019 si s-au mișcat in cateva luni. Le-au demolat prin august, au asfaltat și au marcat tot cel târziu pana octombrie. Cei care au avut garaje cu acte in regula cu platile la zi au primit loc fara probleme. Cei care nu aveau acte au ramas fara mai mult timp pana au distribuit locurile. Nu primeste nimeni amenda pana nu se scriu locurile, va zic din experienta, am fost in situatia celor cu garaj cu acte in regula. Ni s-a sugerat de la primarie sa ne descurcam cu parcatul pana vin ei sa marcheze locurile.

Însă clujenii au un puternic simț al proprietății asupra locurilor de parcare amenajate sau nu. Ei consideră că dacă au parcat întotdeauna pe un loc atunci e al lor și pot să îl lase moștenire. Asta chiar dacă locul nu e cu abonament. Iar cei care îndrăznesc să le ocupe acel loc se trezesc adesea cu vandalizarea mașinii. Pentru a evita astfel de situații Primăria ar trebui să rugenteze trasarea și alocarea noilor locuri de parcare, mai ales că în locul unui garaj se pot trasa două sau trei locuri noi de parcare. În acest fel se evită conflictele care inevitabil vor apărea între vecini, mai ales în cartierul Mănăștur unde este o devărată jungă și orice loc de parcare este extrem de valoros. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *