In vizor

Clujenii îi bat obrazul lui Boc pentru festivalul Electric Castle din centrul orașului: „Clujul înseamnă mai mult decât publicul de festivaluri”

Clujenii îl acuză pe primarul Emil Boc că nu se gândește la binele majorității clujenilor, cei care nu participă la festivaluri și nici nu își doresc organizarea acestora în oraș. Aceștia reclamă faptul că sunt deranjați de muzica la un volum mare ce se aude până la ora 24:00, și asta în zilele lucrătoare. 

Care sunt condițiile/regulile pentru organizarea de concerte în oraș? Majoritatea clujenilor nu participă la astfel de evenimente. Majoritatea clujenilor nu fac bani din aceste evenimente. Majoritatea clujenilor sunt deranjați de zgomotele produse de aceste evenimente până târziu…că apoi majoritatea clujenilor să fie treziți la ora 6 dimineața de avionele care traversează orașul. În ultima perioadă Primăria adoptă diverse decizii care nu sunt pe placul sau în interesul majorității locuitorilor acestui oraș. De ce EC 2 săptămâni, de ce Untold 4 zile și nopți până dimineața la ora 7? 

Ați permis instalarea a vreo zece scene în zona centrală a orașului, cu concerte derulate aproape simultan, până pe la orele 23.30 (conform programului festivalului, deși ieri la orele 24.00 concertele continuau) timp de o săptămână. V-ați pus puțin în pielea celor care locuiesc în zona centrală sau semi-centrală în aceste situații? A familiilor cu copii mici, a celor care lucrează, a celor bolnavi, a celor din spitale? Clujul înseamnă mai mult decât publicul de festivaluri, iar cei care v-au votat așteaptă ca interesul comun să fie luat în considerare în mod echilibrat de către cei care administrează orașul. Clujul este un oraș al bunului simt. Va rugăm să țineți cont de aceasta și să acționați in consecință, pentru că interesele legitime ale tuturor locuitorilor săi să fie respectate!

Un alt clujean care se așteaptă să apară noi restricții odată cu valul patru al pandemiei care pare a fi eminent, se întreabă cu ce drept vor impune aceste restricții după ce au permis organizarea unor festivaluri cu zeci sau sute de mii de participanți. 

Nu înțeleg cum de lumea tace și înghite gălăgia nocturnă. Primăriei nu pare să îi pese de locuitorii orașului. E îngrijorătoare și aglomerarea oamenilor de peste tot în oraș, în condițiile în care e clar că reintroducerea restricțiilor e doar o chestiune de timp. Ce drept moral vor mai avea să ne impună restricții după ce au permis aceste festivaluri în oraș?

Ziar de Cluj a atras atenția în repetate rânduri că primarul Emil Boc face eforturi și lobby la București pentru ca festivalurile să se organizeze în oraș cu riscul de a crea un focar de infecție. Primarul ba chiar a declarat că „la festival e mai sigur decât la restaurant”, asta deși să știe că și cei vaccinați pot să se infecteze cu COVID-19. Chiar ieri Ziar de Cluj vă prezenta cazul a doi străini care s-au infectat la Electric Castle deși erau vaccinați, un incident pe care organizatorii și cei responsabili au încercat să îl ascundă. 

Boc sacrifică din nou interesul și binele majorității clujenilor pentru interesul unor privați care au nevoie să își recupereze pierderile după ce anul trecut festivalurile au fost suspendate. După 7 zile de Electric Castle, de muzică, gălăgie și străzi blocate, urmează patru zile de UNTOLD. Cel mai mare dezavantaj pentru clujeni nu este nici gălăgia, nici aglomerația ci riscul ca orașul să devină un focar de COVID varianta Delta. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *