Din oras

Clujenii defavorizati, si saraci si stirbi

Peste 260 de clujeni defavorizati care intra in programul stomatologic initiat de Primarie ar putea ramane stirbi, din cauza proastei finantari a sistemului. Desi Primaria a alocat peste 220.000 de lei in acest an programului dentar, din cauza sistarii finantarii de la Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate, 25 de medici stomatologi fac voluntariat in Ambulatoriul de Stomatologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta din Cluj, unitate care asigura urgentele, dar si tratamentele pacientilor fara venituri. Ambulatoriul deserveste urgentele pentru locuitorii defavorizati din Cluj-Napoca, dar si cazurile grave, iar cheltuielile cu personalul sunt, actualmente, suportate din bugetul Spitalului Judetean. 

Aici se trateaza, potrivit reprezentantilor Primariei Cluj-Napoca,  260 de pacienti defavorizati prin intermediul unui program derulat de Directia de Asistenta Sociala.

„Noi facem o recomandare, iar pacientii beneficiaza de tratamente obisnuite, uzuale. E un proiect gandit cu Universitatea de Medicina si Farmacie. Ei vin cu resursa umana, iar noi platim cota parte din finantarea actului medical pentru fiecare pacient. Activitatile principale platite prin program se refera la depistarea bolilor stomatologice, la examinarile paraclinice, dar si la tratamentele profilactice si conservative, dar si la asanarea focarelor”, au explicat reprezentantii Directiei Sociale din cadrul Primariei Cluj-Napoca.

Din cauza lipsei banilor, pensionarii cu un venit de sub 1.000 de lei, care ar beneficia de servicii stomatologice gratuite, sunt nevoiti sa suporte din propriile buzunare costurile materialelor pentru proteze. Primaria Cluj-Napoca a alocat, in acest an, 220.000 de lei pentru tratamentul celor 260 de persoane defavorizate incluse in program. Banii, insa, nu sunt suficienti pentru ca atelierele de tehnica dentara nu au incheiat o conventie cu Primaria si isi vor partea de venit.

„Pacientii eligibili sunt confirmati pe baza adeverintei. Ei sunt tratati gratuit cu exceptia tratamentelor protetice. Acestea se fac in laboratoarele de tehnica dentara care nu au o conventie semnata cu primaria, asadar serviciile de tehnica dentara sunt platite. Cabinetele de tehnica dentara s-au desprins de contextul social si au devenit niste rechinii ai sistemului. (…) Stomatologii din Ambulator fac voluntariat”, a spus Radu Campian, presedintele Colegiului Medicilor Dentisti Cluj.

Intentia Ministerului Sanatatii (MS) este de a relua finantarea serviciilor stomatologice, sistata in luna aprilie. Stomatologii clujeni sustin ca, pentru a pastra Ambulatoriul, dar si serviciile de urgenta din Cluj, medicina dentara ar trebui sa primeasca din bugetul MS 2%.

„E o intentie sa se reintroduca finantarea medicinii dentare, dar asa cum e in acest moment e iluzorie. Anul acesta s-a acordat pe 3 luni apoi s-a sistat.  Pentru o buna functionare a sistemului, ar trebui ca 2% din fondurile alocate serviciilor medicale sa fie destinate serviciilor stomatologice”, a punctat Campian.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *