Clujenii care protestează în fața Circului Nemeth susțin că personalul circului i-a agresat în repetate rânduri

Mai mulți clujeni protestează de săptămâna trecută în fața Circului Nemeth, amplasat pe terenul de iarbă al Clubului Transilvania, în cartierul Grigorescu (Bulevardul 1 Decembrie, nr. 41). Circul va fi până duminică în oraș, protestatarii obținând autorizație de la Primărie pentru a manifesta zilnic până la finalul săptămânii. Aceștia susțin că au fost agresați de o parte din personalul circului și că Circul Nemeth a împânzit Clujul cu afișaj ilegal, pentru care organizatorii au fost deja și amendați. 

Iulia Hognogi, una dintre protestare, a declarat, pentru Ziar de Cluj:

„Este un protest împotriva folosirii animalelor în Circul Nemeth, ei sunt unii dintre cei care aplică cruzimea în cel mai nasol mod. Protestul este aprobat de la Primărie, avem aprobare începând de ieri până duminică, am făcut totul legal, am făcut cerere, putem protesta între 5 și 7 seara, când suntem acolo, suntem un grup tot mai mare. 

Noi am făcut niște cercetări, dar nu înțelegem cine sunt cei de la Club Transilvania cu care Circul Nemeth colaborează deja de o bună vreme. Noi protestăm deja de săptămâna trecută fiindcă ei au început de joia trecută, până duminică, am protestat în toată această perioadă. Este un circ ambulant, merg și prin Bacău, au fost prin Buzău, la Cluj au început de joia trecută și până duminica aceasta care a trecut, noi am fost acolo în fiecare zi. Nu au plecat, continuă de ieri, de miercuri, până duminică. Noi suntem în continuare aici. Săptămâna trecută nu am fost autorizați, dar am protestat comemorativ, am făcut un protest comemorativ, doar așa ne-au lăsat, pentru animalele arse în Circul Globus din București. Acum suntem autorizați de la Primărie, până duminică vom protesta inclusiv cu portavoce, avem afișe, avem bannere. 

Ideea pe care vreau să o evidențiez este că ne agresează. Cei de la Circul Nemeth au aruncat două găleți de apă pe colegii noștri într-o zi ploioasă, friguroasă. Unul dintre ei a plecat în față să le atragă atenția și unul a venit din spate cu două găleți pline de apă și le-a aruncat pe colegii noștri. Noi stăm pe trotuar, în fața circului, la intrare, fiindcă pe trotuar am cerut să ne dea aprobare. I-am filmat, avem imagini. I-am filmat ieri în momentul în care unul dintre circari, de fapt cel care face instructajul cu biciul chiar la prezentarea animalelor, ne-a arătat semne obscene, se prindea de părțile intime. Un altul, care este foarte agresiv, vine și începe să zbiere și le trage pe două dintre colegele noastre, le împinge. Săptămâna trecută a fost momentul în care s-a aruncat apă peste colegi.

Ei au pus afișe peste tot în Cluj, în special în zona Mănășturului, în mod abuziv. Nu au avut voie să pună aceste afișe. În Florești au venit cu niște mașini și au făcut promovare, dar nu au fost afișe. De la Primărie și de la Poliție li s-a dat amendă pentru darea afișelor jos. Nu le-au dat nici acum jos, de fapt nu sunt niște afișe, sunt niște postere dintr-un policarbonat pe care bănuiesc că intenționează să și le dea jos după, să le adune, să le pună în alte părți. Sunt refolosibile. Noi am întrebat la Poliție și Poliția și de la Primărie ni s-a spus că, dacă vrem, putem ajuta la coborârea afișelor de prin zonele în care au fost puse, iar noi, ca și grup, am hotărât să le ducem la reciclat. Am început să le dăm jos, iar ieri, în fața circului, o trecătoare care a înțeles despre ce este vorba și ne-a întrebat, a mers și a vrut să dea un afiș jos, moment în care din circ a venit unul dintre reprezentanți și a început să o bruscheze și să o înjure și să o agreseze. Jandarmii au intervenit, noi le-am spus că este ilegal ceea ce au făcut, dacă sunt conștienți de lucrul ăsta, jandarmii au intervenit și ei, fiindcă, de fapt,  jandarmii ne-au și spus că, dacă nu ar fi ei acolo, lucrurile ar fi mult mai grave. 

Circul Nemeth e din Budapesta, vine a nu știu câta oară deja în Cluj. Prima dată a fost la Cora găzduit, cei de la Cora l-au scos tocmai din cauză că nu sunt legali cu foarte multe chestii și acum îi găzduiesc cei de la Club Transilvania, deja e proprietate privată. 

Ieri am fost peste 10 protestatari, am făcut promovare pe multe pagini pe Facebook, ne așteptăm să fim mai mulți în weekend, ne organizăm. Ne adunăm tot mai mulți”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Iulia Hognogi. 

Contactați de Ziar de Cluj, reprezentanții Clubului Transilvania au declarat că ei au închiriat terenul de iarbă, în rest, responsabilitatea pentru evenimentele desfășurate revenindu-le celor de la Circul Nemeth:

„E un contract de închiriere normal în care noi am luat un preț că am închiriat terenul de iarbă și cei cu circul trebuie să-și obțină toate avizele, autorizații și tot ce ține de desfășurarea activității respective. E terenul nostru și am luat o chirie pe perioada aceasta de două săptămâni, dar noi nu ne ocupăm, nu încasăm, nu dăm bon fiscal, scrie clar în contract că trebuie să-și obțină autorizația și tot ce ține de buna desfășurare a activității.”


Comentarii

Eu Alin eu

24.09.2017 18:04

Din cauza voastra astazi nu am vazut animalele decat in cusca.
Nu era mai bine sa ii scoata putin ???? La aier????
Legea p....i

Andreea

28.11.2017 12:55

Legea e lege. Nu e voie cu animale salbatice si gata.

Adauga comentariu