Clujenii au umor: O stradă neasfaltată din Bună Ziua a fost declarată drum forestier

Românii au tratat mereu cu umor situațiile neplăcute, devenind experți în a face haz de necaz. Un clujean care locuiește în „cartierul de lux” Bună Ziua, sătul probabil să își strice mașina pe strada neasflatată plină de gropi unde locuiește, s-a decis să ia atitutide.

Astfel el a montat la intrarea pe stradă o pancartă pe care a scris un mesaj de avertizare, încercând probabil să îi ajute pe șoferii care ar ajunge din greșeală în acea zonă. 

”Drum Forestier. Închis circulației publice” scrie pe bucata de carton amplasată de un clujean.

Nu este singurul drum de acest fel. Sunt zeci de astfel de drumuri atât în cartierul Bună Ziua cât și în alte cartiere noi precum Europa sau Borhanci. Dezvoltatorii imobiliari nu au fost obligați de autorități să și asfalteze drumul, astfel că cetățenii s-au trezit că pentru a ajunge la locuințele lor în care au investit foarte mulți bani trebuie să folosească un drum neasfaltat, la fel ca o uliță dintr-un sat. 

Abia acum Primăria a început să preia în administrare străzile private, însă are probleme în a întreține și drumurile pe care le are acum, astfel că va mai trece timp până când aceste străzi vor vedea asfalt. Sunt străzi care au fost preluate în administrare încă de acum doi ani și care încă nu au fost modernizate.

Adauga comentariu