In vizor

Clujeni, la arme cu frunze și flori! Încă mai există tineri care ar muri pentru patrie

Odată cu începerea înscrierii pentru voluntari în cadrul Armatei Române, zeci de persoane s-au înghesuit încă de la primele ore ale dimineții să își dedice viața pentru a deveni soldați voluntari. 

Armată Română dorește să recruteze 2.800 de voluntari anul acesta pe care să îi folosească pe timp de pace, dar mai ales în situații de criză. Până la orele amiezei, în prima zi de înscrieri peste 40 de persoane s-au prezentat la Centrul Militar Zonal din Cluj pentru a-și depunde actele. 

„La 8 dimineața când am deschis ușile, deja erau mulți oameni care așteptau. Sunt foarte interesați de cariera militară. Am rămas surprinși de numărul mare de persoane doritoare să devină rezerviști voluntari”, a explicat un reprezentat al Armatei din Cluj. 

Unul dintre bărbații care a ales să-și dedice viața pentru apărarea patriei este Vlad Radu, un tânăr de 24 de ani din Câmpia Turzii, care deși s-a specializat în mai multe profesii care i-ar fi asigurat un trai mai mult decât decent: sudor, electrician, lăcătuș, tinichigiu, mecanic, a simțit că este timpul să își demonstreze dragostea pentru țară. 

„Tata a fost militar, am veri care lucrează în armată, prieteni. Asta m-a determinat să mă gândesc și la posibilitatea asta. Nu mi-ar fi frică în caz de război, fiindcă mă dedic pentru țară. Aș muri pentru țara mea”, a explicat Vlad. 

radu vlad

Tânărul este dezamăgit de mulțimea de români care pleacă în străinătate, crezând că acolo este mai ușor. El consideră că nu e cu nimic mai ușor acolo. Însă, aici, atitudinea oamenilor lasă de dorit. Atât a celor de rând, cât și a celor care conduc țara.

„Mulți pleacă din România, dar mie nu mi se pare normal. Respectul trebuie câștigat. Dacă eu mă comport frumos cu tine și tu mă tratezi la fel, eu te respect. Așa merge și pentru țară. Ca să iubești și să respecți România, cei aflați la conducere ar trebui să ne respecte mai mult. Dar nu se întâmplă nici una, nici alta. De aceea țara noastră nu e curată, de aceea e mizerie peste tot. În străinătate te amendează dacă arunci un chiștoc pe stradă. Pe români nu-i interesează, sunt prea mulți șmecherași, dar asta fiindcă pe conducătorii noștri nu-i interesează de noi. Și atunci țara are de suferit”, explică tânărul. 

Deși are 24 de ani și greutățile vieții, poate, nu l-au lovit din plin, vede armata ca o experiență prin care orice tânăr ar trebui să treacă pentru a putea să se maturizeze.

„Cred că armata ar trebui să fie obligatorie de la 18 ani, ca să înveți ce e respectul, să înveți să te comporți, să te maturizezi. Înveți ce înseamnă responsabilitatea. Dacă greșești, plătești”, explică Vlad. 

Cei peste 2.800 de voluntari vor fi încadrați pe funcțiile de ofițeri, maiștri, subofițeri, gradați și soldați. Între mobilizări, rezerviștii vor putea să aibă orice loc de muncă și vor primi de asemenea un procent de 10% din solda pe care o primesc atâta timp cât sunt la unitate sau în misiune. 

armata

Înscrierile au loc până în 18 august, iar candidații trebuie să treacă de testări medicale, psihologice și sportive, iar posturile vor fi repartizate în funcție de studiile candidaților. Voluntarii, indiferent că au avut experiență în armată sau nu au avut, vor trebui să treacă printr-un program de formare care durează de la trei luni pentr soldați, până la cinci luni pentru ofițeri. După care, vor urma stagii de pregătire periodice de câte 15 zile. Voluntarii vor trebui să stea pe poziții fiindcă ar putea fi chemați în orice moment, ori de câte ori unitatea lor vor avea nevoie de ei. 

Primul contract de voluntariat pe care îl semnează cei doritori se încheie obligatoriu pe o perioadă de patru ani. În cazul în care pe viitor vor dori să prelungească perioada de voluntariat, contractele se vor putea încheia pe o perioada de trei ani. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *