Clujeanul Rareș Rusu, noul vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. S-a schimbat conducerea la Transelectrica ST Cluj

Partidul Național Liberal i-a dat clujeanului Rareș Rusu funcția de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Rusu a fost consilier județean timp de 12 ani și și-a început cariera politică alături de Partidul Democrat - Liberal, ajungând în cele din urmă, după ce l-a urmat pe Băsescu în Partidul Mișcarea Populară, în Partidul Național Liberal (formațiune cu care a fuzionat vechiul PD-L).

În cursul zilei de ieri, cele mai interesante două numiri politice în funcții publice i-au vizat pe Gabriela Dan și Rareș Rusu. 

Gabriela Dan a devenit  preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Offshore la Marea Neagră, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată, luni, în Monitorul Oficial. Potrivit informațiilor Ziar de Cluj, numirea acesteia s-a făcut în ciuda faptului că aceasta locuiește în Franța. Numirea politică a Gabrielei vine de pe filiera USR Plus. 

Rareș Rusu, în schimb, pleacă la scurt timp după ce a obținut prin concurs funcția de director al sucursalei Transelectrica din Cluj. Plecat la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Rusu este absolvent al Facultății de Științe Politice și Administrative ale Comunicării Cluj și a Facultății de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir”.

„Mâine voi prelua oficial funcția și mi se vor comunica sarcinile care vin cu aceasta. Nu doresc momentan să discut mai multe. Vreau să fiu cât mai performant în relațiile de coordonare pe care le voi exercita”, explică Rareș Rusu. 

Funcția acestuia de la Transelectrica va fi ocupată de către Ciprian Bud, directorul adjunct al sucursalei. Dat fiind că Rusu și-a dobândit funcția prin concurs, în cazul în care își încheie colaborarea la Agenția Națională a Funcționarilor Publici se poate întoarce la Transelectrica ST Cluj. 

În același timp, pe rolul instanțelor clujene vine din urmă un proces intentat de către Claudia Anastase, lider PSD Cluj, care a contestat modul în care a fost concediată din funcția de director al Translectrica ST Cluj, fiind și ea inițial numită politic în fruntea instituției. Dosarul respectiv se află pe rolul Tribunalului Cluj. 

Adauga comentariu