Editorial

Clujeanul mioritic

Praful şi mirosul de gunoaie se simt de de vreo două săptămâni în Cluj-Napoca. Doar că clujeanul mioritic îşi imaginează că e doar vina unor oameni cărora nu le pasă de mediu şi sunt lipsiţi de educaţie civică. În realitate, pute din cauza unei mafii mai crunte decât cele albaneze, ruseşti sau chinezești. Mafiile italiene stau într-un colţ şi plâng, umilite.

De ce nu iese Emil Boc să se laude cu: „Am reușit să punem Cluj-Napoca pe harta mondială a lumii a infectaţilor cu COVID-19”? Dar şi pe harta europeană a infringementului pe problema mereu procrastinată a deşeurilor de la Pata Rât?

Eh, Emil Boc nu-şi asumă decât hipsterelile: bătăiţe cu perne în stradă, o miuţă de baschet pe Eroilor, Untold în Parcul Mare, cosit în public, lansări de raţe la apă, plantat de copaci electorali şamd.

El n-a ieşit nici anul trecut să ne spună: „Am reușit să punem Cluj-Napoca pe harta mondială a lumii a celor mai odioase blocaje rutiere și a celor mai inutile și costisitoare soluții de trafic”… Noroc cu pandemia că i-a rezolvat o parte din problemele de trafic – că stă lumea în case.

Şi deşi stă lumea în case, maşinile tot pe locuri cu semnul interzis la vedere parchează. Păi, când poliţiştii locali sunt primii care dau exemplu la parcări nesimţit de abuzive, restul clujenilor de ce să se conformeze?

Oraşul acesta este o minciună administrativă.

Ni s-a promis coerenţă urbanistică şi, în 16 ani, ne-am ales cu haos, numai cu cartiere-dormitor şi blocuri îngrămădite între alte blocuri. Şi aş putea continua la nesfârşit cu exemple despre gluma proastă administrativă care este Cluj-Napoca, cel mai cel oraş din România, oricum nimănui nu-i pasă. Doar 1% dintre clujenii napocani sunt interesaţi cu adevărat despre ce li se întâmplă în urbe, despre cum li se cheltuiesc banii.

Restul sunt prea ocupaţi să se bată cu cărămida excelenţei în piept: cei mai cei dintre românii planetei, trăitori în cel mai cel oraş din lume care, pe hârtie, are toate calităţile la cei mai supercalifragilistici parametri. Dar, în realitate, respiră praf de la şantierele deschise fără noimă şi putoare de Pata Rât. În realitate, Cluj-Napoca este o uliţă centrală şi un parc – de 16 ani numai aici se concentrează toate eforturile administrative ale municipalităţii. Şi în spatele luciului de bordură şi dală din granit proaspăt puse ne rânjesc toate afacerile imobiliare. Toate firmele de casă ale municipalităţii, toţi nepoţeii, amicii şi sinecuriştii înfipţi în pita banului public.

Noul director al Filarmonicii clujene, deşi cu studii de specialitate şi membru al Corului, s-a specializat în meseria de staroste de nunţi.

Lumea se întreabă dacă ar avea calificarea necesară pentru a fi director de Filarmonică.

Păi, poate striga „Darul” la „Nunta lui Figaro”, nu?! Dar asta ne spune cam tot despre cum funcţionează partidul pilelor, cunoştinţelor şi relaţiilor.

Potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Finanțelor, de la 3.143 de angajați câţi erau în Executivul României sub premierul Veorica, sub premierul Mandolină s-a ajuns la 4.394. Asta înseamnă cu 1.251 de pile., cunoştinţe, relaţii şi curve de-ale liberalilor angajate în plus, pe banii noştri, numai în zona Executivului. Per total, numărul de încuibaţi în pita statului, pe pile şi amantlâc, începe să bată către zece mii – cam câţi “specialişti” a avut guvernarea Convenţiei Democratice.

Şi supra oferta pentru amantlâcurile de lux guvernamentale e mai mare: au câștigat dreptul de a putea cumula sporul de 15% pentru ”complexitatea muncii” cu sporul de 15% pentru ”activitatea legislativă”. Iar poliţiştilor locali, pentru abilitatea de a nu face nimic, li se oferă încă 2000 de lei în plus pe lună – spor de luptă împotriva pandemiei, cică.

Suptul de la bugete e mai complex când competenţele de tăiat frunze la câini şi frecat menta sunt dovedite.

Veste bună este că numărul șomerilor din România riscă să se dubleze din cauza crizei de coronavirus.

La ce politicieni și funcționari publici avem, ar trebui să fim în doliu național 365 de zile pe an. Până am scăpa de acest cancer târât până în prezent din negura vremurilor lui Ceaușescu: securiști, activiști și plozii plozilor lor.

Deşi George Sax, inventatorul saxofonului, s-a născut doar în 1864, la instrumentul inventat de el se cântă în cele mai vechi dintre meserii: prostituţia şi politica (nu ştim care-i care), de când lumea. Şi se mai cântă şi în zilele noastre. Cert este că cei mai talentați saxofoniști rămân, în continuare, politicienii.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *