Clujean capturat de polițiști la două ore după ce a furat un SUV din benzinăria de la Apahida UPDATE

UPDATE: Cei de la Inspectoratul de Politie Judetean Cluj au  explicat actiunea de ieri:

"La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 17:40, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat a sustras un autoturism din incinta unei benzinării de pe varianta ocolitoare a comunei Apahida, profitând de neatenția proprietarului. Imediat după sesizare, autovehiculul a fost dat în urmărire tuturor echipajelor de poliție aflate în teren, iar la circa 10 minute polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier l-au interceptat în trafic, fiind oprit pe Bulevardul Muncii. Astfel, autovehiculul a fost blocat în trafic, iar conducătorul auto identificat. În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 24 de ani, din județul Maramureș. Autovehiculul, în valoare de circa 7.000 de euro, a fost recuperat și predat proprietarului.

Având în vedere probatoriul administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului. În cursul zilei de azi, cel în cauză va fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive", au precizat cei de la IPJ Cluj. 

-----

În această după-amiază o persoană a sunat la 112 pentru a raporta că i s-a furat SUV-ul în timp ce era în benzinăria de la ieșirea din Apahida. Datele de indentificare ale mașinii au fost comunicate agenților de la Rutieră care, aflați în trafic, au depistat hoțul și l-au condus la secție pentru a fi reținut pentru 24 de ore.

Potrivit surselor apropiate anchetei, bărbatul care a furat SUV-ul din benzinărie a refuzat să explice motivul faptei sale susținând că este confuz și că nu știe cum a ajuns la volanul acelei mașini.

Operațiunea celor de la Rutieră, de capturarea a hoțului, a avut loc pe strada Fabricii la oră de vârf. Zeci de clujeni au privit în timp ce polițiștii percheziționau mașina pentru a vedea dacă există în ea obiectele personale ale cetățeanului care a reclamat furtul.

Știre în curs de actualizare... 

 

Adauga comentariu