Analiza

Clujana, un brand de succes pana cand unii au decis ca poate fi muls cu succes

Clujana, un brand de succes pana in momentul in care unii au decis ca poate fi muls cu succes. S-a inceput cu salarii nerusinate pentru sefi si s-a sfarsit cu devalizarea patrimoniului. „Clujana” nu mai era de multa vreme o fabrica de papuci, era o afacere imobiliara careia unul dintre cei 15 mii de specialisti ai Conventiei Democrate, Radu Sarbu, s-a gandit cum sa-i dea papucii. 

In 15 martie 2000, expertii economisti erau de parere ca succesul reformei industirei romanesti depindea de capacitatea autoritatilor de a organiza recalificarea fortei de munca. Astfel au fost propuse spre privatizare nu mai putin de 64 de societati prin programul PSAL, convenit cu Banca Mondiala. In acest sens au fost semnate de catre Radu Sarbu, pe atunci presedintele Fondului Proprietatii de Stat si Traian Basescu ministrul transporturilor, o serie de contracte de consultanta cu diferite firme de renume. Companiile de consultanta, in baza contractelor semnate, urmau sa pregateasca strategii de privatizare restructurare sau lichidare a marilor intreprinderi romanesti. Expertii consultanti afirmau la vremea respectiva ca pentru multe dintre socitatile scoase la privatizare nu se vor gasi cumparatori ca urmare a datorilor cumulate. Cu toate acestea  printre cele mai atractive intreprinderi se regasea si celebra  fabrica Clujana.    

Prin Ordonanta nr 47 din 10 iulie 2003 se face transferul pachetului de actiuni al Societatii Comerciale „Clujana” – S.A., Cluj-Napoca, din proprietatea privata a statului si din administrarea Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului in proprietatea privata a judetului Cluj si in administrarea Consiliului Judetean Cluj. 

Carol Dina  face o interpelare pe acest subiect in Parlamentul Romaniei, in 9 octombrie 2003, afirmand ca prin trecerea actiunilor societatii Clujana in patrimoniul judetului Cluj nu sunt solutionate obiectivele  Guvernului. 

„Valorificarea mai eficace a activelor ramase prin reactivarea acestora. Practic ele sunt imposibil de a fi revigorate. Recuperarea segementului de piata detinut anterior de S.C. „Clujana”, inainte de inchidere. Imposibil de realizat acest deziderat, desi este frumos, pentru ca potentialul tehnologic nu mai permite aceasta, iar piata este suprasaturata de acest produs, respectiv incaltaminte. Crearea de noi locuri de munca pentru 600 de salariati. Obiectivele anterioare neputand fi atinse este de inteles ca, pe cale de consecinta, nici locurile de munca nu pot fi certe. Proiectul de revitalizare a societatii Clujana  nu este viabil, avand in vedere  faptul ca la 15 iulie 1999 , cu patru ani in urma S.C. Clujana a fost practic inchisa, cu disponibilizarea tuturor angajatilor, mai ramanand un singur director. Prin Hotararea Guvernului nr. 798/2000 s-a aprobat strategia de privatizare a S.C. Clujana, prin care consultantul englez , agreat de A.P.A.P.S., a stabilit divizarea intreprinderii „Clujana” in 28 de unitati de afaceri, dintre care 24 de unitati au fost deja vandute, astfel ca obiectivul prezentului proiect de lege nu are un obiectiv credibil. In plus, A.V.A.B. mai are de recuperat o datorie consolidata de 4,8 milioane de dolari. Alt paradox! Desi valoarea activelor nevandute, care au fost evaluate in ultimul moment, era doar de 1,8 milioane de dolari. Deci fata de cele 4,8 milioane nu exista substanta pentru onorarea obligatiilor angajate de Clujana de-a lungul celor 14 ani. Din valoarea de 1,8 milioane de dolari, A.V.A.B. si-a propus sa mai vanda active de inca 1 million si, este firesc, ce a mai ramas din Clujana. Ca urmare a aprobarii Biroului permanent, noi am prelungit termenul de depunere al raportului pentru ca am avut numeroase intalniri cu toate compartimentele responsabile in aceasta afacere, inclusiv conducerea A.V.A.B., A.P.A.P.S., Consiliul Judetean, actualul director si am avut mai multe runde de discutii, consemnate si in raportul prezentat. Planul de afaceri pentru relansarea S.C. Clujana, prezentat de Consiliul Judetean Cluj Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare, este considerat de aceasta ca neviabil, iar componenta financiara este in aer fara surse certe. Aceste date pun in evidenta indubitabil ca relansarea S.C. Clujana in forma propusa de Guvern nu are suport in realitate. Pentru aceste argumente, senatorii Partidului Romania Mare nu sunt de acord cu transferul S.C. Clujana din proprietatea privata a judetului Cluj in administrarea Consiliului Judetean Cluj” a fost interpelarea lui Carol Dina.

Consilierul judetean Florin Cuc a ridicat problema privatizarii firmei Clujana aflata in administrarea Consiliului Judetean Cluj care detinea pachetul majoritar. Capitalul  firmei era de 3 milioane de euro bani care ar  fi ajuns pentru repunerea pe picioare a brandului  Clujana, fapt ce ar fi condus la o crestere semnificativa a valorii acesteia, ceea ce putea duce o privatizare mai avantajoasa.

In 2002 AVAB a vandut Palatul administrativ Clujana. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a vandut Ministerului de Interne, pentru suma de 589.000 de dolari, Palatul administrativ Clujana, care urma a fi utilizat de catre Directia Judeteana a Arhivelor Nationale.

Tranzactia avea loc in procesul de recuperare a creantei detinute de AVAB asupra fabricii de incaltaminte Clujana. Pana la acea data, Autoritatea a obtinut, din executarea silita a activelor Clujana, suma de 986.000 de dolari, valoarea totala a activelor valorificate fiind de peste trei milioane de dolari.

 AVAB intentiona sa obtina cel putin 4,3 milioane dolari din vanzarea activelor intreprinderii, care urmau a fi valorificate separat. Cele mai mari module scoase la vanzare au fost tabacaria vegetala si sectia tabacarie, avand un pret de pornire de 1,7 milioane de dolari si cladirea principala a fabricii, cu un pret de pornire de 952.400 dolari. Creanta asupra Clujana, in valoare actualizata anului 2002 de 7,2 milioane de dolari, a fost preluata de catre AVAB de la Bancorex. Societatea a fost exclusa, in 2001u un an , din programul PSAL convenit cu Banca Mondiala, ceea ce a permis AVAB sa treaca la executarea ipotecii. Actionarul majoritar al fabricii de incaltaminte era Autoritatea pentru Privatizare cu 63,79%, urmat de SIF Oltenia cu 6,8% si PPM cu 1,46%, iar 27,95% din actiuni se aflau in posesia altor actionari. 

In anul 2005, Consiliul Judetean Cluj isi disputa fabrica de incaltaminte cu fostii proprietari. Familia Renner, fondatoarea fabricii, a cerut in instanta redobandirea proprietatii. 

„Consiliul Judetean Cluj a decis infiintarea unei comisii care sa se ocupe de modalitatile de privatizarea fabricii de incaltaminte „Clujana”. Comisia urma a fi compusa din noua membri, dintre care cinci reprezentanti ai partidelor, iar ceilalti patru din executivul judetean. Comisia va avea sarcina de a studia toate modalitatile de privatizare a societatii: vanzarea de actiuni, vanzarea de active sau vor putea lua chiar decizia de a nu vinde. Acestia vor trebui sa ia hotararea cea mai avantajoasa pentru Consiliul Judetean”, declara in luna august 2005 Marius Nicoara.

In tot acest timp  mostenitorii familiei germane Renner, cea care a intemeiat intreprinderea, se zbateau intr-o saracie lucie. Acestia incearcau sa isi recupereze bunurile confiscate in timpul comunismului. In instanta de fond, ei au pierdut procesul legat de restituirea fabricii insa in 2005 procesul se judeca in apel. Familia Renner nu a reusit sa recupereze nici macar una dintre locuintele, In aceste conditii, sotia lui Erwin Renner, ultimul care a lucrat la „Clujana”, Zsuzsana, i-a trimis un memoriu ministrului Justitiei, Monica Macovei, pe care o implora sa ii faca dreptate. Daca nu, Zsuzsana Renner ameninta ca urma sa isi dea foc.

Fostul presedinte al CJ, Gratian Serban, estima ca productia la „Clujana” ar putea fi reluata pana la finalul anului 2004, insa acest lucru presupunea o serie de investitii consistente de la bugetul judetului. Conducerea PNL-UDMR a Consiliului Judetean a decis, insa, ca redeschiderea fabricii trebuie facuta prin vanzarea bunurilor de care intreprinderea nu mai are nevoie. Primii bani au fost obtinuti prin vanzarea unei parti a imensului stoc de pantofi al „Clujanei”, produs inainte de inchiderea intreprinderii.  Potrivit directorului Feurdean, in depozitele „Clujana” mai existau in 2005 circa 85.000 de pantofi de piele. Unii dintre ei au fost produsi in anul 1987, iar altii dupa Revolutie, pana in 1998, cel in care fabrica a intrat in inchidere operativa. Pretul unei perechi de pantofi oscila intre 100.000 si 150.000 de leivechi. 

In perioada comunista, intreprinderea avea circa 9.000 de angajati si era una dintre cele mai mari fabrici de profil din Europa. Societatea lucra in regim lohn pentru firme din Occident, iar pantofii fabricati la Cluj ajungeau din Canada pana in Australia. „Clujana” vindea sub marca proprie in tarile din lagarul socialist, iar in fostul URSS pantofii de la Cluj erau considerati un soi de marfa de lux.
Noua fabrica „Clujana” avea, insa, de 30 de ori mai putini angajati decat cea de pe vremea comunismului.

Clujana lucreaza cu Silvelia Impex SRL inca din 2001, dar relatia contractuala a fost sistata la sfarsitul anului2006. Volumul vanzarilor de marfuri al fabricii clujene la sfarsitul anului 2006 a ajuns al 728.350 de lei. Suma reprezenta o crestere de 327.5% fata de anul 2005, cand vanzarile ajunsesera la doar 215.803 de lei. De precizat ca, potrivit raportului anual al fabricii, aproape toata cresterea se datoreaza magazinului de prezentare al Clujana, din piata “1 Mai”. Un alt motiv este colaborarea cu Silvelia SRL, precizeaza raportul anual al societatii. In fapt, Silvelia avea doar sase angajati. Situatia era similara si la Class Shoes, al doilea partener al Clujana in ceea ce priveste volumul tranzactiilor. Cu 7% din totalul vanzarilor Clujana in 2006, conducerea Class Shoes a decis sa inceteze relatiile de colaborare cu producatorul de incaltaminte. 

In conditiile in care toate cladirile excedentare ale fabricii de incaltaminte au fost vandute, gradul de indatorare raportat la totalul activelor s-a triplat in doi ani, de la 1.8% in 2004 la 5.39% in anul t2005. Privatizarea societatii se lasa inca asteptata, dupa ce Consiliul Judetean Cluj, actionar majoritar, nu a finalizat procedura de desemnare a evaluatorului. Surse de pe piata acreditau  ideea ca suma pe care CJ Cluj umra sa o ceara pentru contravaloarea pachetului de 85% din actiunile Clujana era sapte milioane de euro.

Anul 2008 a fost anul in care privatizarea fabricii Clujana a intrat in linie dreapta. Proiectul de privatizare a fabricii Clujana a fost discutat in Comisia de buget finante a Consiliului Judetean iar consilierul PSD Serban Gratian a fost mandatat de plen sa reprezinte interesele judetului in AGA.

Producatorul clujean de incaltaminte intregistra datorii de aproximativ 1,4 milioane de euro si, din aceasta cauza,  nu se puteau realiza niciun fel de investitii. Consiliul de Administratie a analizat trei variante pentru aceasta problema: insolventa, majorarea de capital si privatizarea. Potrivit lui Daniel Mihis existau doi investitori. Acestia erau tinuti in ‘stand by’ pentru ca au aparut discutii privind insolventa. Numele investitorilor nu au fost facute publice de catre conducerea CJ motivatiia angakatilor fiind faptul ca era vorba de agenti economici privati iar piata concurentiala.

”Am cerut ca proiectul privind privatizarea sa fie mai intai aprobat de Consiliul de Administratie al societãtii si de abia apoi sã fie trecut prin plen”, a sustinut Serban Gratian. Acesta a mai explicat cã procedura adoptatã de comisia de privatizare este bunã. “A fost angajatã o societate de consultantã pe privatizare care ne-a recomandat ca inainte de privatizarea fabricii sã fie vandute niste active, astfel incat sã aibã de castigat si Consiliul Judetean. Dacã se fãcea direct privatizare, nu mai intra nimic la bugetul nostru”, a explicat Gratian Serban.

Fostul premierul Adrian Nastase in anul 2012 a afirmat ca principalul vinovat pentru insuccesul privatizarii fabricii Clujana este insusi Traian Basescu.

„Traian Basescu in calitate de responsabil din partea guvernului Radu Vasile si apoi Mugur Isarescu pentru programul PSAL 2, el s-a angajat la ‘privatizarea’ celor mai mari 63 de societati din economia aarii, lasand in urma sa obligatii extrem de greu de indeplinit de catre statul roman”, a a afirmat pe blog fostul premier.

Pentru ca asupra societatii  Clujana planau tot felul de suspiciuni s-a comandat in 2016 un audit intern  pentru a se afla cat s-a furat. Se afirma la vremea respectica ca directorii numiti  politic au luat bani din firma, pantofi si si-au umflat salariile. Raportul de audit a aratat ca directorul Radu Tarmure s-a ”servit” din conturile societatii, pe care o conducea, cu aproape 200.000 de lei, bani pe care i-a cheltuit in interes personal. Acelasi director mai este acuzat ca, in perioada 2010 – 2012, a cumparat incaltaminte in valoare de 22.929,52 lei, fara sa o mai achite.

Recomandarile facute in urma auditului au fost demararea masurilor necesare recuperarii sumei de 16.707,32  lei reprezentand avansuri de trezorerie nejustificate, respectiv nerestituite in termenul legal, la care se adauga suma de 14.651,34 lei, reprezentand penalitati de intarziere calculate pana la data de 31.08.2012.

„S-au decontat cheltuieli in urma deplasarilor in strainitate, dar acestea nu sunt decontate in conformitate cu prevederile legale, iar deplasarile nu sunt facute in legatura si in interesul societatii. Cheltuielile sunt in suma de 5469,04 lei, plus penalitatile de intarziere aferente, respectiv in suma de 928,40 euro, plus penalitatile de intarziere aferente”, a fost una dintre constatarile raportuluid e audit.

 Din memorandumul de politici adresat FMI de Guvern in mai 2000, Fondul constata ca la sfarsitul lui decembrie 1999, salariile medii din cele trei mari companii de utilitati  CONEL, Petrom si Romgaz  erau de 2,2 ori mai mari decat media pe economie, in ciuda pierderilor si a arieratelor, iar salariile medii in cele mai mari zece regii autonome erau cu peste 60% peste media economiei. 

„Anumite progrese s-au facut in initierea lichidarii unor intreprinderi cu pierderi. Totusi, din cauza declinului economic si a lentorii procesului, pierderile generate de intreprinderile de stat au continuat sa creasca. Intentionam sa sporim eforturile de a reduce pierderile din sectorul public, printr-o combinatie de restructurari, privatizari si masuri de lichidare”. Pe atunci se propuneau spre privatizare societati ca Sidex, Tractorul, Tarom, Alro, Electroputere, Antibiotice, pe lista de potentiale lichidari figurau Clujana, Siderurgica, Roman, Nitramonia, Banca Agricola urma sa fie lichidata si ea daca nu-si gasea cumparator si urma sa fie scoasa la vanzare BCR, care producea atunci aproape o treime din pierderile sistemului bancar” se arata in memorandumul FMI din anul 2000.

La acestea aveau sa se adauge in scrisorile catre FMI, in toamna lui 2001, privatizarea celor doua Distrigazuri si a doua companii de distributie a energiei, pentru care Guvernul isi asuma ca termen sfarsitul lui 2002. Din 2002 apar si listele cu companii monitorizate pentru neplata datoriilor la buget si la utilitati pe atunci erau 82,  Chinuitoarele amintiri despre anii ’90 sunt utile in primul rand pentru cei care se intreaba ce cauta FMI sa-i spuna Guvernului ce companii trebuie privatizate sau cum trebuie conduse societatile de stat. Anii ’90 si inceputul anilor 2000 au fost dominati de vesnicele liste ale FMI si ale Bancii Mondiale cu societati rau-platnice la buget si producatoare de pierderi: listele au disparut ulterior, o parte fiindca unele societati s-au privatizat, cealalta parte fiindca guvernul Tariceanu a rupt relatia cu FMI in 2005, fiindca nu accepta un deficit bugetar mai mic de 1,5%, cerut de FMI tocmai din cauza deficitului cvasifiscal mare. Termenul de deficit cvasifiscal parand prea pasaresc, opinia publica a retinut doar ca Guvernul si-a afirmat suveranitatea rupand-o cu FMI si nu ca deficitul cu nume ciudat era exact acelasi lucru cu ceea ce ne spune azi presedintele Traian Basescu despre „companiile de stat ale caror pierderi le platesc toti romanii din buzunar”: arierate, adica ineficienta tradusa in bani neplatiti la buget si facturi neplatite la utilitati, dar acoperiti de stat pe seama celorlalti contribuabili, astfel incat efectul nu se vede in deficitul bugetar al momentului dar se perpetueaza ca povara structurala in economie.

Toate bune si frumoase, numai ca sunt trecute sub tacere cateva aspecte esentiale. Exista o lege a achizitiilor publice, care impune anumite exigente pentru „comenzile de stat”. Aspectul nu pare sa deranjeze pe nimeni atunci cand presedintele Consiliului face astfel de promisiuni incantatoare. Mai mult, premierul Emil Boc afirma ca  este si el de acord.  Avantajul certificatelor de mediu reprezinta un avantaj competitiv? Potrivit ultimelor situatii financiare ale companiei, Clujana merge in pierdere, in conditiile in care analiza comparativa, pe ani, a rezultatelor sale economico-financiare arata ca cresterea cifrei de afaceri este insotita de o majorare a pierderilor. Are „Clujana” capacitatea de a produce produce „chiar peste o suta de mii de perechi de bocanci la standarde NATO”, in conditiile în care cifra sa anuala de afaceri nu atinge un milion de euro?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *