Cluj, orașul min(ci)unilor: deși nu există un centru de prelucrare a deșeurilor, clujenii vor plăti gunoiul pe kilogram

Deși în județul Cluj nu funcționează Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, un proiect început în 2011 și încă nefinalizat de către autoritățile județene, clujenii vor plăti gunoiul pe kilogram. Cel mai probabil, această măsură va deveni realitate în vara anului 2020. Regulamentul de Salubrizare a județului Cluj s-a aflat în debatere publică în cadrul Consiliului Județean Cluj, în contextul „apropierii finalizării proiectului cu finanțare europeană „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj”, după cum informa administrația județeană. Acest sistem integrat de prelucrare a deșeurilor este un proiect care va împlini în curând un deceniu, iar în ultimii ani se tot află în etapa „finală”. 

Noua măsură, prin care clujenii vor plăti gunoiul menajer „pe kilogram”, doar cantitatea de gunoi pe care o produc, se regăsește în noul regulament de colectare a deșeurilor. 

„Regulamentul de salubrizare este parte componentă a procesului de colectare, transport şi transfer al deşeurilor municipale și deșeurilor stradale, serviciu care va fi înfiinţat şi organizat pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, ale instituţiilor publice şi ale operatorilor economici de pe teritoriul judeţului Cluj. 

Acesta privește, în special, modul în care se face măsurarea, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor efectuate, menținerea unei bune relații între operator și utilizator, soluționarea rapidă și obiectivă a reclamațiilor utilizatorilor, precum și asigurarea unei calități cât mai ridicate pentru serviciile efectuate conform prevederilor contractuale asumate”, precizează reprezentanții Consiliului Județean Cluj. 

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj, structură asociativă ce reunește toate unitățile administrativ-teritoriale din județ, este entitatea care supervizează acest proiect.

În acest sens, pentru implementarea propiu-zisă a proiectului, vehiculele de colectare ar urma să fie dotate cu un sistem electronic de măsurare a greutății deșeurilor şi de înregistrare a informaţiilor care să permită operatorului localizarea exactă a provenienţei şi cantităţii fiecărei categorii de deşeu colectat. Colectarea deșeurilor se va face pe patru fracţii: hârtie/carton, plastic/metal, sticlă și fracție umedă. Pe baza bonurilor emise în urma înregistrării cantității de gunoi pentru o perioadă de 30 de zile, operatorul va factura suma de plată pentru prestarea serviciului de salubrizare.

Regulamentul pentru noul sistem de colectare a deșeurilor s-a aflat spre consultare publică pentru un termen 30 de zile.

Cel mai probabil, licitația va fi lansată în următoarele luni, după ce Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj va obține aprobarea documentației de la toate primăriile din județul Cluj, precum și de la Adunarea generală a acționarilor. Reprezentanții asociației estimează că procedura de licitație va dura în jur de 12 luni, astfel încât noul sistem de colectare a deșeurilor ar putea deveni realitate în vara anului 2020. Odată cu implementarea noului sistem de colectare a deșeurilor, operatorii vor interveni pe 3 loturi diferite. Serviciile de salubritate vor fi concesionate pentru o perioadă de zece ani de la semnarea contractului. Conform A.D.I. Eco-Metropolitan Cluj, județul Cluj va cuprinde patru segmente de operare, care vor include municipiul Cluj-Napoca, precum și Huedin, Gherla, Mihai Viteazu, Turda și Câmpia Turzii.

Planul tarifar


„După elaborarea formei finale a Regulamentului Serviciului de salubrizare al Județului Cluj și a indicatorilor de performanță aferenți, respectiv a aprobării acestora de către toate cele 81 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, documentația de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de colectare, transport şi transfer al deșeurilor va fi încărcată pe platforma publică de achiziții publice-SICAP”, informează CJ Cluj.


În 2017, Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a dat termen Consiliului Judeţean de 6 luni să finalizeze Centrul de Deşeuri. Aceasta însemna că în luna martie 2018 CMID-ul să fie dat în folosință.

Cu acea ocazie, Gavrilescu a reamintit că judeţul Cluj a returnat 20 de milioane de euro pentru “incompetenţa cu care Consiliul Judeţean a gestionat banii publici” şi le-a transmis un mesaj atât preşedintelului CJ Cluj, Alin Tişe, cât şi managerului de proiect al Centrului de Deşeuri, Mariana Raţiu: dacă nu sunt în stare să gestioneze problema, atunci “să plece acasă”.

La sfârşitul lunii noiembrie 2016, Consiliul Judeţean Cluj semna contractul de lucrări la Centrul de Management Integrat al Deşeuri (CMID) cu Kranz Eurocenter contra sumei de 24 milioane de euro şi termen de realizare de 14 luni.

În august 2017, Kranz Eurocenter a mai primit de la Consiliul Judeţean peste 4,5 milioane de euro (20,6 milioane de lei fără TVA) pentru presupuse cheltuieli cu alunecările de teren ceea ce a dus la prelungirea duratei de execuție cu încă 6 luni.

2011 - valoarea întregului proiect al Centrului de Deşeuri era de 107.520.012,54 lei

2016 – valoarea fazei II a proiectului Centrului de Deşeuri era de 209.219.641 lei

În vara anului trecut, Consiliul Județean Cluj mai aloca 4 milioane de euro pentru lucrări suplimentare la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor. 

Valoarea investiţiei a crescut de patru ori, ajungând să coste peste 101 milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: În 7 ani, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor a ajuns la stadiul 39%. E nevoie de încă 10 ani să ajungă la 100%?

CITEȘTE ȘI: 4 milioane de euro pentru lucrări suplimentare la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor

Adauga comentariu