Cluj-Napoca, slab promovat pe piața suvenirurilor. Turiștii merg acasă cu obiecte care le amintesc de Dracula și de satele din Transilvania

Doar cunoscătorii știu unde să găsească suveniruri legate de Cluj-Napoca. Turiștii nu au la îndemână, în zona centrală a orașului, magazine cu suveniruri și sunt nevoiți să cumpere amintiri din aeroport, malluri sau tarabe sezoniere de stradă. Oferta nu e foarte variată fiindcă predomină obiectele tradiționale, și nu cele cu specific local. Prin urmare, turistul are mai mari șanse să plece acasă cu un costum popular sau cu păpuși lucrate manual în zona Bistriței.

Suvenirurile cu specific local înseamnă la Cluj-Napoca seturi de cărți poștale identice, cămăși tradiționale din satele din jurul orașului, căni, magneți și tablouri cu clădiri. Prin comparație cu alte orașe europene, stăm prost la capitolul suveniruri și trebuie să o recunoaștem. Se mai întâmplă ca un prieten venit în vizită la Cluj să ne deschidă ochii asupra pieței locale și să realizăm cât de puțin e valorificat orașul în acest sens. A fost și cazul clujencei D. care a avut o pățanie cu un amic bucureștean.

“Am fost în câteva orașe din Europa și peste tot în centru, mai ales în zonele pietonale și în apropierea obiectivelor turistice sunt multe magazine și chioșcuri cu suveniruri legate strict de oraș. Nici nu știi ce să alegi atât e de variată oferta: magneți, mascote, dulciuri, cărți poștale...Până acum câteva săptămâni când a venit în vizită un prieten din București, nu mi-am pus problema dacă în orașul nostru găsești suveniruri legate strict de oraș. Prietenul acesta al meu a vrut să cumpere ceva suvenir cu Cluj-Napoca, dar nu am găsit nimic. Era sâmbătă la prânz și mi-am dat seama că efectiv nu are ce cumpăra. Am găsit numai chestii cu Dracula, costume populare, linguri din lemn, căciuli de blană. Astea nu au legătură cu orașul nostru”, ne-a spus D.

Nu se poate avea pretenții de la Cluj ca de la Viena de exemplu, în materie de turism,  dar lucrurile s-ar mai putea îmbunătăți. În papuci de turist, observi că locațiile de unde poți achiziționa suveniruri sunt destul de ascunse vederii -trebuie să te informezi de la trecători despre ele- și singurul magazin din centru cu obiecte tradiționale se află la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Deși este o consignație de calitate, unde oamenii aduc obiecte pentru vânzare, nu vei găsi decât cărți poștale identice, cu imagini din Cluj, pături, cămăși tradiținale vechi lucrate de țăranii din județ. Majoritatea suvenirurilor vândute de muzeu amintesc de mai multe zone din țară; nu sunt cu specific local.

camasa din transilvania vanduta la magazinul muzeului

Pe aceeași stradă cu Muzeul Etnografic, turistul mai poate găsi întâmplător, într-o librărie, vederi cu orașul. 
La câțiva metri mai încolo, în Piața Unirii sau în Piața Muzeului, comercianții de la tarabe vând câte o mână de obiecte -nimic reprezentativ, mai mult kitsch-uri- care ar trebui să îi amintească unui turist de Cluj.  

Meșteșugarii care vin la oraș ne mai aprovizionează cu suveniruri dar ei sunt sezonieri. Și cele două mall-uri din oraș sau magazinul Central promovează istoria locală prin câteva standuri cu suveniruri, dar oferta este destul de săracă. 
De când a apărut pe piața locală și brandul I love Cluj, s-au mai așezat puțin lucrurile, dar afacerea se axează mai mult pe online și nu poți cumpăra altceva în afară de tricouri, căni, termosuri și umbrele care exprimă dragostea pentru Cluj.

Adauga comentariu