Cluj-Napoca intra in zodia bluesului

Iubitorii de blues si-au incercuit deja in calendar zilele 6 si 7 octombrie, perioada in care va avea loc la Cluj Festivalul Internaţional „Cluj Blues Fest”, ajuns anul acesta la cea de a 3-a ediţie. Nume mari și exotice ale bluesului mondial vor canta de aceasta data pe scena Casei de Cultură a Studenților.

După două ediții cu săli neîncăpătoare, schimbarea locației survine în mod normal pentru un festival în creșterere și cu un line-up puternic, precum cel pe care festivalulul îl are în 2016. Prețul biletelor rămâne accesibil, între 40-60 de lei, iar în perioada de pre-sale, până în 20 septembrie orice loc din sală poate fi achiziționat la prețul unic de 40 lei de pe biletmaster.ro.

"Se impunea schimbarea locatiei. Am avut o colaborare extraordinara cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, insa acea sala s-a dovedit neincapatoare pentru editia trecuta. Si tocmai de aceea am schimbat locatia. Sunt aproape 1000 de locuri la Casa de cultura a Studentilor si noi speram sa umplem aceasta sala consacrata de spectacole", marturiseste Tiberiu Farcas, unul dintre organizatorii festivalului. Acesta tine sa precizeze ca pretul biletelor este unul de bun-simt si foarte corect, un pret cu care spera sa motiveze prezenta intr-un numar cat mai mare a clujenilor in sala.

 

Programul festivalului prezintă 5 nume ale bluesului național și internațional care vor aduce pe scena de la Cluj blues autentic, dar și influențe exotice, ritmuri de funk, soul, jazz, rock și chiar gospel.


Program CLUJ BLUES FEST 2016


JOI, 6 OCTOMBRIE, ora 19.00
CĂLIN CYFER TRIO (RO)
SIR WALDO WEATHERS, THE SOUL OF JAMES BROWN (USA)  


VINERI, 7 OCTOMBRIE, ora 19.00
FLORIN GIUGLEA GROUP (RO)
HARRIET LEWIS (USA) feat. GREGOR HILDEN BAND (DE)

"Ne bucura enorm ca avem muzicieni de marca ce vor urca pe scena. Mizam pe artisti foarte buni, atat romani, cat si straini. Florin Giuglea Group  isi lanseaza un album aici la Cluj, dar avem artisti si din patria bluesului, SUA.  Sir Waldi Weathers a cantat cu James Brown, iar Harriet Lewis are o voce nemaipomenita. Este si o provocare pentru noi, pentru ca sala este destul de mare si sper  ca iubitorii acestui gen de muzica ne vor aprecia eforturile si vor veni la aceste doua seri de concerte", completeaza Tiberiu Farcas.

CĂLIN CYFER este de mai bine de 10 ani un nume apreciat al bluesului din România datorită tehnicii și energiei sale. Muzica lui acoperă o gamă largă de influențe muzicale, îmbinând armonios elemente de blues cu ritmuri de funk sau chiar muzică alternativă. Creativ şi exuberant, Cyfer se remarcă prin originalitatea compoziţiilor sale, prin diversitatea lor stilistică şi prin calitatea reprezentaţiilor sale live. Este o voce distinctă în peisajul muzical autohton, iar esenţa produsului său muzical provine din underground.
CĂLIN CYFER CHITARĂ-VOCE // CLAUDIU PURCĂRIN - TOBE // VLADY SĂTEANU - BASS

SIR WALDO WEATHERS, THE SOUL OF JAMES BROWN (USA)  Sir Waldo Weather e muzicianul pe care toți artiștii mari și-l doreau cu ei în turnee! Timp de 10 ani a făcut parte din bandul lui Charlie Pride, 15 ani a fost alături de James Brown, ulterior având turnee cu Michael Jackson, B.B. King, Little Richard, Jerry Lee Lewis, Dr. John, Harriet Lewis, Delbert McClinton și Phil Collins. Astăzi, Sir Waldo Weathers este numit și Da Pope of Funk.
Sir Waldo Weathers a început să cânte la saxofon încă de la 12 ani în baruri alături de band-uri de blues. A crescut și s-a format ca muzician pe scenă, luându-și lecțiile din reacția publicului. Solist vocal și maestru al saxofonului, aduce pe scenă un adevărat uragan de blues, soul, gospel, jazz și funk.

WEATHERS WALDO ELLIOT – SAX // SCHOLCH MARKUS HORST – CLAPE // JAUCH MONIKA - TENOR SAX // DAVULCU IBRAHIM CAGDAS – GUITAR // LAUER ANDREW EDWARD – BASS // MILLS ALVIN WADE - TOBE

FLORIN GIUGLEA,  omul pentru care chitara electrică este ridicată la rang de artă, poveste și meșteșug. Florin cunoscut drept lutierul electric, este apreciat pentru că reușește să insufle caracter chitarelor pe care le construiește. Totodată, Florin este unul dintre cei mai talentati chitaristi de blues din Romania, fost component al trupei Mike Godoroja & Blue Spirit și Publika, a cântat timp de 2 ani alături de soprana Felicia Filip. În prezent, activează în cadrul grupului blues-electric FLORIN GIUGLEA Group, iar albumul său Invitation to the Blues, inspirat, produs și masterizat în SUA în 2015, va fi lansat la Cluj Blues Fest și aduce magia bluesului autentic în România.
FLORIN GIUGLEA – CHITARA // HANES RADU – TOBE // ADRIAN CIUPLEA – BASS // MIHAI ARDELEAN – CLAPE

HARRIET LEWIS (USA) feat. GREGOR HILDEN BAND (DE)  O voce puternică a bluesului internațional, originară  din Philadelphia, Harriet Lewis a avut de-a lungul carierei sale colaborări muzicale cu Eric Clapton, George Benson, Michael Jackson și mulți alții. Timbrul ei vocal și prezența scenică i-au adus de-a lungul timpului aprecieri ca No. 1 female Jazz Singer in Philadelphia, diamant vocal, legendă a bluesului, she enters the stage as a Princess, and leaves as a Queen. Harriet are un timbru puternic de blues autentic cu o ușoară notă de jazz și gospel.

Muzica lui Gregor Hilden poate fi caracterizată ca un mix de soul, blues și swing, interpretând cu aceeași pasiune notele tradiționale și cele moderne ale bluesului și jazzului. Apreciat pentru sunetele autentice și nemasterizate ale chitării sale, Gregor crează în showurile lui o reală poveste a sunetului, începând de la notele pure și curate, la cele dinamice și aspre.

HARRIET LEWIS – VOCE // GREGOR HILDEN, CHITARA // THOMAS HUFSCHMIDT, PIAN // SASCHA OEING, BASS // JOCHEN WELLE, TOBE

Adauga comentariu