În Cluj-Napoca, cetățenii „sancționează” parcările neregulamentare ale Poliției Locale, și nu invers!

Un cititor al Ziar de Cluj, mai vigilent decât agenții Poliției Locale, a surprins o mașină a acestei instituții parcată neregulamentar, într-un dispreț total față de reglementările rutiere, blocând traficul pe o bandă de circulație pe o stradă intens circulată din cartierul Mănăștur:

„Se pare că bunul-simț al agenților de la Poliția Locală, sub conducerea pensionarului de lux, pe nume Bonțidean, nu există, probabil au făcut școala de soferi la Pitești, acolo au învățat cum să parcheze la mai puțin de 5 metri de trecerea de pietoni, și chiar ne-au arătat cum trebuie parcat astfel încât să blochezi o bandă intens circulată la ora 16:30 pe strada Izlazului, colț cu Mogoșoaia. Domnule Bonțidean, dacă nu sunteți în stare să îi școliți pe incompetenții din subordinea dumneavoastră, mai bine vă pensionați și lăsați pe altcineva mai capabil să conducă turma de incompetenți cu epoleți!”, ne-a scris cititorul nostru, care ne-a trimis și două fotografii cu parcarea în cauză.


Reprezentanții Poliției Locale au confirmat faptul că autoturismul cu numărul CJ 68 CLC aparține instituției:

„Da, aparține Poliției Locale, dar sunt în misiune colegii! Sigur! Am luat legătura cu cine e pe acea mașină și am discutat și au zis că sunt în misiune. Le-am spus ce ați spus dumneavoastră, că a staționat/ oprit neregulamentar. Probabil sunt și momente în care trebuie de urgență și atunci, mă rog… Nu știu [care era urgența – n.r].”

Întrebată dacă, în caz de urgență, polițiștii locali pot opri oriunde, doamna de la dispecerat ne-a informat că „asta depinde de ei”:

„Eu nu pot, de la dispecerat, să zic să nu oprească sau să oprească. Ei decid!”

Legea-i lege, dar nu și pentru cei care o aplică!

Indiferent de „urgența misiunii”, polițiștii locali se pare că uită articolul 16 din Constituție, care stipulează:

„(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”

Articolul 61 din noul Cod Rutier prevede, într-adevăr, faptul că cei care conduc autovehiculele anumitor instituții pot încălca unele reguli de circulație, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență. Printre aceste instituții nu este enumerată însă și Poliția Locală.

Articolului 61, din noul Cod Rutier, stipulează:

„2) Conducatorii autovehiculelor apartinand institutiilor prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b) pot incalca regimul legal de viteza sau alte reguli de circulatie, cu exceptia celor care reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata, atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta.”

Textul art. 32 alin. (2)  este următorul:

„a) pentru lumina rosie - autovehiculele apartinand politiei si pompierilor;

b) pentru lumina albastra - autovehiculele apartinand politiei, jandarmeriei, politiei de frontiera, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, serviciului de ambulanta sau medicina legala, protectiei civile, Ministerului Apararii Nationale, unitatilor speciale ale Serviciului Roman de Informatii si ale Serviciului de Protectie si Paza, Administratiei Nationale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justitiei, precum si autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta;”

Așadar, nici vorbă de Poliția Locală!

Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 155 din 12 iulie 2010, rep., care se completează cu Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei locale - H.G. nr.1.332 din 23 decembrie 2010.

În municipiul Cluj-Napoca, Poliţia locală este o direcţie aflată în subordinea directă a Primarului, în conformitate cu HCL nr.85/22.03.2011, modificată prin HCL nr.141/01.06.2013.

Legea nr.155 din 12 iulie 2010 prevede:

„Art. 21 

(1) In exercitarea atributiilor de serviciu, politistul local este obligat: 

c) sa respecte prevederile legilor si ale actelor administrative ale autoritatilor administratiei publice centrale si locale;

(6) Politistul local are obligatia sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului politiei locale si/sau autoritatilor publice.”

Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei locale - H.G. nr.1.332 din 23 decembrie 2010 prevede:

„Art. 31

(1) Pe timpul desfasurarii activitatilor de serviciu, pe raza comunelor, a oraselor, a municipiilor, a sectoarelor municipiului Bucuresti, personalul politiei locale poate folosi autovehicule cu insemnul distinctiv "POLITIA LOCALA", urmat de denumirea unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale din care face parte. Literele care compun inscriptia trebuie sa fie de culoare neagra, pe fond alb, si sa aiba aceleasi dimensiuni. 

(2) Insemnele nu trebuie sa creeze confuzii cu denumirea altor institutii sau autoritati publice si sunt amplasate pe toate laturile autovehiculului, portiere, portbagaj si capota, pentru a fi vizibile din orice pozitie. 

(3) Autovehiculele de patrulare sunt echipate, in mod obligatoriu, cu dispozitive de iluminare pentru emiterea de semnale speciale de avertizare luminoasa, de culoare albastra si cu mijloace speciale de avertizare sonora.”

Așadar, legea prevede faptul că polițiștii locali trebuie să respecte legea și, în plus, pe timpul desfășurării activităților de serviciu, personalul Poliției Locale poate folosi autovehicule cu însemnul distinctiv: Poliția Locală. Ori, după cum se vede în imagini, mașina folosită de polițiștii locali clujeni, cu numărul de înmatriculare, CJ 68 CLC, nu are însemnele distinctive ale Poliției Locale.

Polițiștii locali, într-o mașină fără însemne distinctive, „aflați în misiune”, au parcat în Cluj-Napoca neregulamentar, blocând o bandă de circulație. 

Articolul 339 din Noul Cod penal (Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice) prevede faptul că „aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic”, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Comentarii

Hshsh

15.12.2016 20:16

Eeee is jmecheri,is sherifii orasului,masina din imagine are inscriptia cu politia locala,le poarta in portbagaj,sunt puse pe magneti ca la taxi,am vazut personal cand echipau masina odata in curtea primariei.
Este interesant de ce banul public este cheltuit in mod nejustificat pe colante magnetice,din moment ce sunt obligati sa scrie pe masina politia locala cluj napoca,si este o absurditate de ce la multe autospeciale de la politia locala s au montat folii pe geamuri.
Tind sa cred ca foliile sunt montate sa nu vada bunul contribuabil cum dorm colegii pe bancheta din spate,sau pe cine caruta acasa cu masina gratis,evident pe combustibilul contribuabilului.
Propun redactiei o dezbatere pe aceasta tema,"de ce trebuie folie pe geamuri" chiar daca sunt omologate aceste folii costa,atat montajul cat si omologarea lor la RAR

Adauga comentariu