Pentru ghinionistii care nu au inca o masina pe care sa si-o distruga pe glorioasele drumuri ale patriei, CFR-ul e optiunea cea mai la-ndemana. Spre deosebire de autocare, trenurile, chiar daca mai jegoase, te lasa sa-ti intinzi oasele obosite dupa cateva ore de stat in pozitia pedepsitului, iar toaletele sale imputite primesc fumatorii cu usile deschise, la propriu.
Seara, pentru a evita caldura lipicioasa din maldarul de fiare, linoleu si tapiterie, de la Cluj spre capitala pleaca doua accelerate – InterRegio, in cuvinte frumoase – unul face 9 ore jumatate, al doilea aproape 10. La cumpararea biletului, casiera zice ca primul e de evitat – e ala ce merge la mare, e aglomerat, n-are rost. Al doilea pleaca la 23:28 si ajunge a doua zi, la 8:47 in marele Bucuresti. „Bine, fara intarzieri”, e urmatoarea replica a casierei, spusa cu o lejeritate infricosatoare. Tot ea zice ca e mai bine sa cumperi un bilet dus-intors, ca e mai ieftin, ca ai siguranta. 180 de lei, scurt.
La 23.15, trenul lung intra incet in gara. Pe peron, nu mai mult de 20 de calatori casca si se uita cu ochii mici la adunatura de fiare. Urmeaza vanatoatea locurilor, fie ca sunt sau nu ale lor, pentru ca locurile in tren se aleg in functie de proximitatea de usa, geam, bataia soarelui, zodia pasagerului si unghiul spre cer si abia apoi dupa datele de pe biletul cumparat. Oamenii se cearta, bagajele se imping nervos deasupra scaunelor, fiecare-si tine partea, un barbat cu barba se muta si lucrurile se linistesc. In aer plutesc inca vorbe de ocara nespuse.
„E Cluji, Cluji. Frumos orasu’ asta, da, da,da”, se apleaca un barbat tuciuriu pe geam. O mana de prieteni ce-i seamana la aparente si accent, se intind catre ferestrele trenului si aproba scurt. „Da, ma, da”. In tot vagonul se vorbeste „bucuresteneste”, adica mult si tare. Ardelenii urcati s-au pierdut in scaune, pe coridor se aud doar voci care admira sau critica gara din Cluj.
Trenul pleaca, iar oamenii se retrag in compartimente. Peretii subtiri, de placaj, lasa orice vorba, stranut sau tuse sa se auda la 3 compartimente distanta, dar sudistilor nu le pasa. In compartimentul vecin se vorbeste despre rolul femeii in casa si societate:
„Ba, i-am tras una peste gura de nu s-a vazut. La mine in casa nu se face asa ceva. Mi-am luat geaca si-am plecat. Ma suni, fa, cand iti vine mintea la cap, si mai povestim, vedem. Poate am chef sa ma intorc”.
Ceilalti rad si povestesc intamplari asemanatoare, cu si despre femei. Dupa tura controlorului, pe coridor se fumeaza liber. La fiecare geam deschis, cate doi calatori pufaie in tandem, in timp ce vorbesc tare si gesticuleaza. Dupa miezul noptii, lucrurile se linistesc, barbatii se retrag in compatrimente, iar geamurile se inchid.
Undeva intre Teius si Blaj, trenul opreste si nu mai vrea sa plece nici dupa injuraturile calatorilor, adresate direct catre controlor. „‘Te-n gatii ma-tii de martalog!”. 50 de minute mai tarziu, un alt tren trece in directia opusa, iar acceleratul incepe incet sa se miste. Pe coridor, un barbat inalt manaca o shaorma cu de toate.
„Ma, asa sunt ardelenii, ce sa le faci?!?”, rade un barbat din compartimentul alaturat. „Ardelenii, ca ardelenii. Da’ aia din Cluj sunt teroare, frate”, il completeaza un altul, care continua: „Pai aia stau si cate trei minute la semafor cand e rosu si nu trece niciunul, ma, chiar daca nu vine nicio masina. Cum, frate?”. Toata lumea rade tare, cu batai de palme si pumni in scaune.
Trenul nu se grabeste, sinele canta, iar oamenii adorm. O data pe ora, din lateralele vagonului iese aer rece, in valuri necontrolate, un tip modern de aer conditionat care se opreste la maximum 10 minute de improscat frig si mirosuri ciudate.
Pe coridor, din cand in cand, trece cate o doamna cu batic si slapi trasi peste sosetele albe, care se uita curios in fiecare compartiment. Mai trec si alti calatori, la fel de curiosi, dar carora li se citeste pe fete interesul pentru bagajele altora. Imbracati in trening, cu adidasi colorati si ochelari de soare, fiecare dintre ei intra in compartimentele in care e doar un calator ostenit, cel mai preferabil dormind adanc. Intra unul si in compartimentul nostru, dar pleaca dupa cinci minute, cand, din greseala, scoatem din geanta spray-ul paralizant in loc de telefonul mobil.
„Pastele ma-sii de tren imputit. Nu mai ajungem dracului odata?!”, se injura pe coridoare, in timp ce lumea se dezmorteste si migreaza catre toaletele jegoase de la capatele vagonului, la care, oricat ai trage apa, nu se-ndura sa curga.
Cu 69 de minute intarziere, la 09:56, trenul InterRegio Cluj-Napoca – Bucuresti ajunge in Gara de Nord. Barbatii din compartimentul alaturat nu mai au rabrare si coboara din mers. Femeia cu sosete albe se impinge in toata lumea, are plase si prioritate de varsta. Barbatii cu adidasi colorati nu mai sunt nicaieri.
Jegul si clocaiala din tren se incheie cu o revelatie la ghiseul de informatii. Biletul dus-intors e o afacere, dar pentru CFR. Doua bilete ar fi fost mai ieftine – 82 de lei pe cursa.