Cluj-Napoca: 700 de autovehicule abandonate. „România a fost invadată de mașini second hand, după doi ani au fost abandonate pe marginea drumului. Acum începe să se vadă efectul”

Problema circulației rutiere la nivelul municipiului Cluj-Napoca reprezintă o problemă „extrem de importantă”, potrivit reprezentanților Primăriei. În contextul parcărilor ilegale, Poliția locală a reușit performanța de a identifica un număr de 700 de autovehicule abandonate din care a ridicat puțin peste 100 de autoturisme: „Părerea mea e că sunt multe”, a susținut Marcel Nicu Bonțidean, directorul general al direcției generale a poliției locale din Primăria Cluj-Napoca în cadrul unei intervenții radio. 

„Unul dintre atributele poliției locale este cel al circulației rutiere. Pentru că circulația rutieră este o problemă extrem de importantă în Cluj-Napoca. 

Avem un serviciu care se ocupă și cu probleme de acest gen”, a dezvăluit Marcel Nicu Bonțidean, șeful Poliției locale din Primăria Cluj-Napoca. 

„Avem probleme cu autoveculele abandonate: anul acesta au fost identificate ca «posibil» abandonate peste 700 de autovehicule pe raza municipiului Cluj-Napoca”, a recunoscut Bonțidean. 

Din cauza procedurilor birocratice, după identificarea autoturismelor abandonate, acestea rămân parcate ilegal pentru o perioadă de încă 6 luni de zile:

„Sigur că urmează o procedură: somăm, timp de 6 luni dacă nu sunt ridicate, atunci intervenim noi și le ridicăm. 

Asta este legea: sigur, le dă posibilitatea cetățenilor.

Dar și în acest context, 132 de mașini am ridicat în acest an din categoria celor abandonate sau fără stăpân. Părerea mea e că sunt multe. 

Pe urmă, cetățenii trebuie să meargă, să plătească, dacă vor să le ridice, să le scoată din circulație ș.a.m.d.

Este o procedură importantă”, a adăugat șeful polițiștilor locali, Marcel Bonțidean. 

De altfel, directorul din Primăria Cluj-Napoca Marcel Nicu Bonțidean a explicat și motivul pentru care un număr atât de mare de autoturisme au fost abandonate pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde tema parcărilor reprezintă în continuare o problemă acută.

„Sunt mașini vechi. 

Au fost perioade în care România a fost invadată de mașini second hand și după doi ani de zile au fost abandonate pe marginea drumului, pentru că erau vechi, erau defecte ș.a.m.d.

Acuma începe să se vadă efectul”, a atenționat directorul Marcel Nicu Bonțidean. 

Primăria Cluj-Napoca a declarat anul 2021 drept „anul cartierelor”. Pentru a rezolva tema parcărilor insuficiente și a parcării ilegale pe trotuare, administrația locală a continuat programul de demolare a garajelor, realizând în schimb parcări la nivelul solului. 

Din păcate, realizarea de noi parcări etajate ori parcări de tip Park&Ride la intrarea în municipiul Cluj-Napoca reprezintă o provocare pentru administrația locală. 

În aceste condiții, trotuarele sun pline de mașini parcate ilegal, iar pietonii sunt deposedați de spațiul care le este dedicat.    


Adauga comentariu