CLUJ: Administrator de bloc, condamnat pentru 20.000 de euro sustrași de la proprietarii de apartamente! Ani la rând a intrat în banii de facturi, iar procurorul a stat CINCI ani până să termine rechizitoriul!

Adrian Stăniloiu a fost trimis în judecată pentru delapidare. Potrivit rechizitoriului, bărbatul a sustras din Asociația de Proprietari Bușteni 10 și Asociația de Proprietari Bușteni 12 peste 20 de mii de euro. Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat pe acesta la doi ani și 10 luni de închisoare cu suspendare, plata prejudiciului și efectuarea de muncă în folosul comunității timp de 60 de zile lucrătoare. Culmea, perioada infracțională descoperită a lui Stăniloiu era 2009-2014, iar trimiterea în judecată s-a făcut abia anul trecut, deși acesta era cercetat penal încă din 2015!

„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, emis la data de 27.10.2020 în dosar nr.6547/P/2015 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr dosar XXXXX la data de 02.11.2020 s-a dispus trimiterea in judecată, in stare de libertate, a inculpatului STANILOIU ADRIAN pentru săvârșirea a 2 ( două) infracțiuni de delapidare în forma continuată prev și ped fiecare de art. 295 alin.1 rap la art. 308 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art. 35 alin.1 și art. 38 alin.1 Cod Penal.

În actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului, sub aspectul acuzatiei, că, în perioada iunie 2009 – martie 2014, în calitate de administrator al Asociației de Proprietari din Cluj-Napoca, în baza aceleiași rezoluții infracționale determinate, în exercitarea atribuțiilor de gestionare și administrare a patrimoniului asociației și-a însușit, la diferite intervale de timp nestabilite, dar după colectarea banilor de la membrii asociației, suma de 21.953,14 lei din sumele pe care le administra, ceea ce a condus și la atragerea de penalități în cuantum de 6.814,04 lei în sarcina asociației, respectiv, în perioada iunie 2009 – aprilie 2014, în calitate de administrator al Asociației de Proprietari din Cluj-Napoca, în baza aceleiași rezoluții infracționale determinate, în exercitarea atribuțiilor de gestionare și administrare a patrimoniului asociației și-a însușit, la diferite intervale de timp nestabilite, dar după colectarea banilor de la membrii asociației, suma de 75.901,24 lei din sumele pe care le administra, ceea ce a condus și la atragerea de penalități în cuantum de 9.010,57 lei în sarcina asociației”, se arată la dosar. 

În cele din urmă, instanța a reținut că Stăniloiu a furat 28.000 de lei de la Asociația de Proprietari Bușteni 10 și încă 85.000 de lei de la Asociația de Proprietari Bușteni 12. 

Când a predat gestiunea... surpriză!

„La momentul predării gestiunii, în luna martie 2014, cu ocazia predării situației administrativ contabile a Asociației de Proprietari Bușteni 10, inculpatul STANILOIU ADRIAN a fost în imposibilitate de a pune la dispoziție suma de 20.500,74 lei, reprezentând stocul scriptic al încasărilor, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data 31.03.2014 de reprezentantul Asociației de Proprietari Bușteni 10. Prin acest înscris, administratorul s-a obligat să achite în termen de 30 zile, suma respectivă, consemnând următoarele: „Subsemnatul STANILOIU ADRIAN  nu am această sumă în casă; Mă oblig să achit în 30 de zile)”.

La momentul predării gestiunii cu ocazia predării situației administrativ-contabile a Asociației de Proprietari Bușteni 12, STANILOIU ADRIAN  a fost în imposibilitate să pună la dispoziție suma de 69.812,97 lei, reprezentând stocul scriptic al încasărilor, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 15.04.2014 de către reprezentantul inițial al Asociației de Proprietari Bușteni 12. Prin acest înscris, inculpatul s-a obligat să ramburseze suma lipsă în termen de 30 zile, consemnând următoarele: „suma soldului de casă în valoare de 69.812,97 lei nu a fost predată deoarece nu o am. Mă angajez în termen de 30 de zile să achit această sumă”, arată anchetatorii. 

Însă delapidatorul n-a avut de unde să achite suma, așa că proprietarii au sesizat organele de poliție în 2015, iar timp de cinci ani... pauză! Abia la sfârșitul anului trecut s-a făcut trimiterea în judecată a fostului administrator. Instanța de fond l-a găsit vinovat și l-a condamnat la plata unui prejudiciu de peste 20.000 de euro + penalități și la doi ani și 10 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare. 

Sentința nu este definitivă. 

Adauga comentariu