Sa vezi batranei de 70-80 de ani veseli, e o raritate. Sa-i vezi cu gura pana la urechi e surprinzator. Sa-i vezi asa in fiecare saptamana, e unic. Zeci de pensionari ai Clujului se intalnesc o data pe saptamana si se distreaza timp de doua ore – fac parte dintr-un club al terapiei prin ras. Sigur, si ei sunt bolnavi; sigur, si ei au greutati. Dar ei au ales sa rada, macar o data pe saptamana. Sa se intalneasca la un pahar de bere sau la o cafea cu lapte si, pentru doua ore, sa fie din nou tineri si pusi pe sotii. De fapt, ei nu sunt batrani, ei s-au nascut mai devreme decat altii.
Povestea lor a inceput in urma cu aproape un an, cand au decis ca, macar o data pe saptamana sa se adune si sa “rada ca caii”. Sa lase necazurile la poarta, iar la masa rotunda care e, de fapt, patrata, sa ajunga cu zambetul pe buze. Cateodata se aduna 40, cateodata 13; nu tine nimeni socoteala, nu se impun reguli. Cine vrea ia cuvantul, cine nu, nu.
“Noi am vrut doar sa nu se fumeze si, pe cat se poate, lasam necazurile la poarta. Nu platim nicio taxa si nu impunem nicio obligativitate de maniere. Mergem pe terapia prin ras si mai mult pe ajutarea oamenilor singuri, depresionati.”, spune Emil Denes, unul dintre fondatorii clubului.
A venit de acasa pregatit. Dintr-o servieta neagra, scoate un teanc de foi albe, pe care are printate bancuri si anecdote. Unele dintre ele sunt scrise de mana, pe marginile foilor A4. E mandru de clubul care a reusit sa adune clujeni din toate colturile orasului si oameni de toate categoriile – de la medici psihologi la epigramisti, de la fosti angajati ai statului, la contabili si membri de orchestra. In 15 minute, marea masa patrata de pe terasa Muzeului Etnografic al Transilvaniei se umple – 15 glumeti trecuti de a doua tinerete isi incep repertoriul saptamanal.
“Toata aceasta adunare o percepem de maniera urmatoarte: bunaoara, domnul Moceanu, un foarte priceput fizioterapeut, vine si, inainte de a ne apuca de glumit, el abordeaza o tema pe o planta. Ce sa iau pentru ochi? Ce plante se culeg in toamna aceasta ? Cate stie, el spune. Si eu am invatat de la el foarte multe si deja cochetez cu plantele. Vorbeste un pic de stiinta, un pic de informatie sociala, pentru traim cu totii intr-o lume a stiintei si suntem destul de ignorati si de ignorant”, explica domnul Denes.
Si ca sa demonstreze ca nu sunt vorbe fara fapte, Traian Moceanu scoate din plasuta o sticla de doi litri plina cu sirop de catina, preparat chiar de el. Pe masa se aseaza paharele, iar domnul Moceanu vorbeste cu mandrie:
“Ieri l-am facut, ii proaspat. Am luat 21 de kilograme de catina de la Derla si l-am si facut. Este deosebit, ceva de…”.
“De fiecare data are alta culoare. Colateral, domnul Moceanu are un simt al umorului la fel de bun ca noi”, se aude din stanga mesei.
Clubul Veseliei
Se cunosc de mult. Unii au fost colegi, altii sunt prieteni de zeci de ani. Dupa infiintarea clubului, Emil Denes a dat anunt la ziar in care scria ca la Clubul Veseliei oricine e bine primit. Unii au venit la cateva intalniri, altii au ramas clieni fideli si n-au mai ratat nicio intalnire. In fiecare joi, pe terasa muzeului din central orasului se rade si se glumeste.
“Mare aport il are Emil, ca stie sa-i coalizeze. Eu sunt un pic mai boem, datorita lui se strange lumea, cu toate ca il mai sictirim. Oameni suntem si nu ne suparam. Orice om hatru este in acelasi timp inteligent si istet. Numai prin hatrosenie se vede calitatea unui om”, spune fizioterapeutul.
“Domnul Stanescu vine cu niste epigrame, eu cu niste epigrame, cu niste anecdote. In speta, se rade. Vezi pe fetele lor ce bine se simt, nu umblam cu fecioara vopsita. Sa vedeti ce faine-s batranelele, cum vin aici si se distreaza. Stii bancul cu Mambo? M-am bosorogit”, sparge batranelul gheata.
Apoi glumele curg garla, de la toate colturile mesei. Pe rand, apar si mai multi membri, care-si gasesc repede locul la masa. “Doamna este psiholog, doamna este comisar la Mediu, domnul medic, ea e de la Curtea de Apel, dansul a fost director la Registrul Comertului”, ni se prezinta fiecare membru nou.
“Colegul nostru Ovidiu Parau are o orchestra”, spune Emil Denes. “Dor…” . Cum ii zice,Traiane? “Un dor! Toata lumea are un dor. Canta cantece de catanie, de jale, ne simtim bine”, il completeaza vecinul de banca. Apoi rade si se intoarce: “Jan Burundi. Hai si ia loc intre noi. Toata Africa-i aci. Tre’ sa ne aducem si un chinez”.
De pe foile albe pe care aproape fiecare membru le are la el incep sa se citeasca bancuri. Altii, mai spirituali, isi aduc aminte de glume din copilarie, probabil le-au mai spus deja de zeci de ori. Dar aici nu conteaza; masa intreaga se imbina intr-un ras general, batraneii se simt bine.
“Pilotul: de unde vine linistea asta? Copilotul: de la motoare.
Aveti paduchi? Da. Cu ce-i tratati? Cu nimic, nu sunt bolnavi.
Ce au in comun o blonda si o broasca? Amandoua se tem de barza.
Un million de cazuri annual de oameni care sufera din cauza obezitatii. Nevasta-mea este trei dintre ei.
Un mecanic auto roman sare in ajutorul Vaticanului: daca iese fum negru, sunt duse injectoarele.
Lenesul intreaba: noi, astia lenesii, mergem in Rai sau vine cineva dupa noi?
Cum tii o blonda ocupata toata ziua? Scrii pe ambele fete ale unei coli: citeste pe verso.
Cum e o blonda vopsita neagra? Sub acoperire”, sunt doar cateva dintre glumele spuse.
Apoi fiecare vrea sa spuna o gluma, fiecare si-a mai adus aminte un banc bun. Se rade dintr-o multime de motive, dar nimeni nu se supara. La masa sunt si femei, si blonde, si grasuti, si batranei cu radacini maghiare.
“Ce are doi ochi si 150 de dinti? Un crocodil. Da’ ce are 150 de ochi si 2 dinti? Un autobuz cu pensionari.
Doua batranele povestesc: sotul tau fumeaza? Doar dupa ce facem sex. Si nu e rau pentru sanatate? Apai, doua, trei tigari pe an nu au ce sa-i faca.
Romanul nu s-a nascut poet, s-a nascut infractor. A devenit poet dupa aceea, ca sa-i scada din pedeapsa.
Mai bine Parkinson decat Alzheimer. Nu-i tot una sa versi sticla pe jumate sau sa uiti unde ai pus-o.
Ion se casatoreste cu o unguroaica. Ioane, cum ii? Bine. Da’ de ce nu ti-ai luat romanca? Stii, romancele se imbolnavesc mai usor. Si unguroaicele nu se imbolnavesc? Ba da, da’ de ele nu-ti pare asa de rau.
Ion merge acasa si ii spune lui taica-sau: tata, ma insor cu Attila. Poc, poc, doua palme. Nu-i voie, ma. Da’ de ce? Ii ungur, ma! Nu l-ai putut lua pe Vasile?
Coboara unul din regimul trecut din tren, la gara. Domnule, nu stii unde e Securitatea? Nu, lasa-ma in pace. Al doilea: nu stiu precis, undeva pe Traian, da’ nu stiu, ca n-am avut treaba. Il gaseste pe al treilea: peste tot, domnule, peste tot!”.
Doamnele isi comanda cate un cappuccino, domnii cate o bere sau o cafea. Restul lauda siropul de catina facut de Traian Moceanu. Povestesc ca exista un club similar cu al lor, la Bucuresti, “Da’ ei au piscine, vila, sala de gimnastica, nu intra oricine acolo. De ce astia nacajiti sa nu rada in hohote?”.
“Am avut un banc in cap, dar l-am uitat. D’aia ii bine, la o anumita varsta, cand ti-o venit ceva in cap, zi repede”, spune Moceanu razand.
Domnul Stanescu, epigramistul, vrea sa faca cinste. “Imi dai voie sa te tratez cu o bere? Doamna, o bere? Domnul? Vreau sa va ofer eu o bere”, insista el la fiecare membru al grupului. Dintre toti, doar trei ii accepta oferta. “Sa facem un protest, domnule. Cerem scaderea pensiilor si salariilor. Nu vrea nimeni o bere, aproape”, rade el.
“Noi suntem oameni normali, in afara de cei care nu sunt. Important e sa iesim aici, sa uitam de Boc, de Basescu, sunt doua personalitati, nu le cunoasteti. Dupa aia mergem acasa, ne aducem aminte de cate un banc, radem singuri, ne uitam la tembelizoare”, il completeaza Denes.
Iar joia viitoare se intalnesc din nou, cu alte glume, alte bancuri si aceleasi rasete colorate care razbat pe toata terasa.