Să fii ban public în România este ca şi cum ai fi pasager în mijloacele de transport în comun la ore de vârf: toată lumea trage de tine, te pipăie, te dorește, își bagă mâinile, te calcă-n picioare.
Asta ca să înţelegeţi relaţia politicienilor şi a cumetriilor lor financiar-politice, funcţionarii publici, cu banul public, e ca la obsedaţi: văd, musai să pună mâna. Cum vă mai întrebam: de ce credeţi că iau ei șpagă atunci când iau șpagă, chiar dacă există riscul de a fi prinși? Din aroganţa faptului că se simt deasupra actului de justiţie, aroganţa faptului că ştiu că sunt în cârdăşie cu înseşi ele, organele statului, acelea care au voie să deţină, fără nici un control, firme, afacerişti, politicieni, magistraţi şi jurnalişti, sub acoperire?
Că ştiu că toţi fură, ei de ce ar fi mai proşti? Să nu regrete că a trecut oportunitatea pe lângă ei?!
Cred că este câte ceva din toate acestea. Că nici nu mai știi ce a fost la început: șpaga sau funcționarul public? Cine pe cine a plodit? Din punctul meu de vedere, funcția creează organul. Ai pus funcționarul în funcție, politicianul în poziţia de a decide, și ei atrag șpaga, ca paratrăznetul fulgerul.
Fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea a fost reţinut de procurorii DNA pentru şpagă în formă continuată. Sorina Pintea a fost dusă cu duba de la Baia Mare la Bucureşti, apoi ţinută în audieri cu un mandat de reţinere de 24 de ore, apoi a fost prezentată judecătorilor pentru un mandat de reţinere de 30 de zile. Din punctul meu de vedere, acel mandat fusese semnat încă de dinaintea celui de 24 de ore. Că deja “cuvintele cheie” ale rechizitoriului “transpiraseră” în mass media “deontologică”.
Ori, până la mandatul de 30 de zile dat de către judecători (sentinţa poate fi atacată la o instanţă superioară), din punct de vedere “profesionist”, după cum mi-am exprimat deja îndoilelile, am avut parte de orice care poate să semene cu un dosar solid, în egală măsură cu o înscenare ordinară. Un individ a fost surprins în flagrant delict la Bucureşti de către procurorii DNA şi acesta, pentru a-şi salva pielea personală, a propus să dea în gât “rechini” şi “ţepari” ai banului public mai mari decât ele, peştişorul intermediar. Aşa că, cablat de către procurori a fost trimis cu mita-n plic la Sorina Pintea, dimpreună cu scenariul unei discuții despre achiziții și cu cuvintele cheie care trebuiesc pronunțate și forțat cel cu care se discută să le pronunțe, bine subliniate, să nu cumva să se piardă ambiental.
Care “cuvinte cheie” fac acum deliciul mass media “deontologice” şi bulelor on line ale celor care #Pentru_că_PSD_sunt_nişte_ordinari, înghit orice poveste.
Cum ziceam, nici în acest caz nu trebuie să ne aruncăm direct la concluzii numai #Pentru_că_PSD. La fel de şpăgari sunt toţi cei care au strâns bani pentru partide sau campanii electorale, indiferent de partidul din care fac parte. V-o poate spune chiar şi Ludovic Orban, “curentat” elegant în campania pentru Primăria Capitalei din 2016, în urma denunţului unui fost bun amic, căruia îi ceruse nişte mărunţiş să plătească nişte “deontologi” de presă care să zică ce individ drept, just şi degrabă stând drept în faţa legii este el, Sică Mandolină.
O societate în care membrii săi caută, în primul rând, să obțină avantaje materiale, sociale, politice personale, pe spinarea celor în numele cărora guvernează, este una cleptocrată. Cleptocraţia conduce România. Noi suntem vinovaţi că i-am lăsat să treacă cu minerii peste Revoluţia din Decembrie 1989 şi nu le-am dat peste gură cu Punctul 8 de la Timişoara.
Cleptocraţia din Maramureş s-a construit pe oceane întregi de alcool produs clandestin şi neaccizat din vremea când judeţul era declarat “zonă defavorizată”. Era “defavorizată” pentru amărăşteni şi extrem de favorizată (favorizantă) pentru cei conectaţi la alambicuri ce distilau averi. Pe de o parte alcoolul care ni l-a dat pârnăii pe ex-ministrul proaspăt decedat Decebal Traian Remeş, pus la răcoare pentru un flagrant cu caltaboşi, pe de cealaltă parte averile din furtul de păduri prin Romsilva locală. Instituţie la cârma căreia a fost tatăl primarului Cătălin Cherecheş (decedat şi el) şi la care şi-a început cariera de contabilă, Sorina Pintea – ex ministra care ne spunea că suntem o naţie de hoţi.
Un oraş fost muncitoresc şi minier ca Baia Mare, are povestea postdecembristă a fiecărui oraş “ceauşist” din România care trăia dintr-o industrie locală. Care industrie, post decembrist, a fost pusă la pământ prin căpuşare, cu intenţie şi sub ochii larg închişi ai unor foşti şi actuali procurori şi securişti (pe vechi şi pe nou), devenind baza unor averi şi aroganţe demne de o cauză mai bună. Cleptocraţia şi-a trecut România pe persoană fizică.
Ca să înţelegeţi ce înseamnă cleptocraţia, Baia Mare a vut parte de primarul Cristian Anghel, care a fost arestat și condamnat, în 2010, pentru corupție. Acesta a fost urmat în funcţie de Cătălin Cherecheș în 2011, pe listele USL (din partea UNPR), şi care a fost arestat, în 2016, pentru corupție. Un mic impediment, că a câştigat un nou mandat din arest. Mama sa a candidat, în același an, la parlamentare din partea PNL. Lui Cătălin Cherecheş i s-a deschis, în 2018, un alt dosar pentru fapte de corupţie. Sigur va candida şi în 2020, mai ales că pe “contracandidata” Sorina Pintea, tocmai au arestat-o și, mai mult ca probabil, va câștiga. Din partea PNL, un partid de drepţi, corecţi şi cinstiţi.
Ex ministrul Educaţiei, Liviu Pop, și el din Maramureș, este senator din 2017 ca urmare a faptului că Sorina Pintea s-a reîntors la Baia Mare ca manager de spital. El se jură că nu fură, dar va fi prins cu licitaţiile-n gură.
Şi în Maramureş o mafie transpartinică face şi desface jocuri economice şi politice, în public, pe faţă şi sub privirile îngăduitoare ale procurorilor. Până în ziua în care aceştia primesc “liber” la făcut un fel de curăţenie: să plece ai noştri ca să vie… tot ai noştri.
În rest, închei, autocitându-mă: “Conform Legii, mituitorul şi mituitul împărtăşesc şi vinovăţia şi numărul de ani de puşcărie cu care se pedepseşte fapta. Doar că există o derogare: autodenunţul. Mituitorul se poate autodenunţa şi scapă de rigorile Legii. Se duce la procuror şi-i zice: uite, dom’le (sau domniţă), să obţin cutare sau cutare chestie trebuie să-i dau funcţionarului „x”-ulescu, atâta şi atâta, în data de cutare, orele cutare. Perfect, zice procurorul şi extrage dintr-un sertăraş un pumn de bancnote marcate cu cuvântul „mită” cu ajutorul unor substanţe speciale, detectabile cu mijloace specifice. Le numără, le bagă într-un plic, le înmânează mituitorului, cu proces verbal de predare-primire, după care îl cablează pentru interceptări ambientale și, împreună cu un grup de poliţişti organizează ceea ce se cheamă „flagrantul” – adică momentul real în care mituitul pune mâna pe banii din „plic”. Numai că, în momentul respectiv, deosebirea dintre „organizare” şi „înscenare” devine, de prea multe ori, nesesizabilă.”
Şi, gata!