Claudia Anastase raspunde la jignirea Aureliei Cristea cum ca ar fi "trecuta": "Am mai patit-o si cu alte doamne din piata Marasti, la tejghea, cand mi s-au prezentat niste morcovi noi si proaspeti"

Aurelia Cristea n-a suportat-o niciodata pe Claudia Anastase, asta e adevarul. Si, atunci cand a prins momentul, a executat-o neincluzand-o pe lista de consilieri locali pe motiv ca nu ar indeplini criteriile pe care tocmai Aurelia le gandise in asa fel incat Anastase sa fie exclusa ca sa scape de umilinta. Claudia Anastase a preferat sa-si retraga candidatura de la CL, mai ales dupa ce un articol publicat intr-un ziar local,cu o mie de cititori, a fost tribuna unor insinuari "pe surse" jignitoare. 

Orgoliul doamnei deputat Cristea, insa, n-a fost mangaiat si a continuat intepaturile la adresa Claudiei Anastase. Primo, la conferinta de presa cand, la intrebarea adresata de jurnalistul Valentin Malaescu, doamna deputat a insinuat subtil ca Claudia Anastase e cam "trecuta" si, secundo, intr-o postare pe Facebook, in care doamna Aurelia Cristea isi prezinta o lista "de consilieri locali noi, proaspeti, frumosi".

 

Am intrebat-o pe Claudia Anastase daca s-a simtit jignita de remarcile doamnei Aurelia Cristea de la lansarea candidatilor. In mod surprinzator, Anastase a lasat diplomatia acasa si a raspuns foarte taios pentru Ziar de Cluj:

"In termeni de marketing politic, atat ceea ce a spus despre retragerea mea, cat si felul in care a incercat sa-si pomoveze lista, am putea sa consideram drept greseala. Dar nu e cu suparare, poate fi o scapare nevinovata. Am mai patit-o si cu alte doamne, de exemplu, saptamana trecuta in piata Marasti, la o tejghea cu zarzavat, o doamna si-a prezentat morcovii ca fiind proaspeti si frumosi si tineri, cautand atributul suprem al vanzarii. Eu, Claudia Anastase, stiu cum se face supa de pui buna si cu morcovi tineri si cu gaini batrane, depinde ce retete ai invatat de acasa. Acuma, intre idei destepte si mai putin destepte, se decanteaza totul de nimic. Nu cred ca doamna Aurelia Cristea a vrut sa ma jigneasca, doar ma cunoaste si stie ca, social-democrata fiind, eu nu discriminez, astfel incat, le doresc succes in alegeri si celor tineri si bunicilor. Toti merita o sansa, daca sunt oameni valorosi, indiferent de etapa in care se gasesc in viata lor".

Intrebata fiind daca s-a retras din partid, Claudia Anastase a negat:

"M-am retras doar de pe o lista a partidului, dar astept proiectele si viziunea candidatei noastre la Primarie. Astept ca, dincolo de proiectele si munca mea politica din fiecare zi sau in plus fata de activitatea mea, mai mult decat evidenta din administratia locala, ca sa pot sustine pe continut cauza social-democrata in alegeri. Am cam depasit termenul scadent pentru maturizarea proiectelor. Ele ar fi trebuit sa apara demult in dezbaterea publica. Oamenii care asteapta de la noi seriozitate nu au in analiza decat proiectele altor candidati, cum nu cred ca in alegeri suntem chemati pe covorul rosu sa ne aratam nurii, ci suntem chemati sa ne aratam capacitatea de a face ceva in acest oras", a incheiat aceasta surprinzatoare declaratie Claudia Anastase. 

Adauga comentariu