CJ Cluj bagă 8 milioane lei în Drumuri și Poduri SA. Soluția este una temporară și societatea tot ar putea intra în faliment

Consiliul Județean pompează bani în Drumuri și Poduri SA, o societate falimentară care este cu un picior în groapa falimentului. Situația este atât de proastă încât mai au puțin și nu își mai pot plăti nici propriii angajați. Dacă forul județean este atât de generos cu o societate aflată pe minus, lucrurile stau invers cu cea mai profitabilă companie din subordinea sa, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca.

În ședința extraordinară de vineri, a fost votată majorarea de capital cu 8 milioane lei, a societății Drumuri și Poduri SA, care ar însemna salvarea temporară. Pe termen lung, nu există nicio soluție de redresare a situației, așa că CJ Cluj pompează bani într-un business de stat, care ar putea să moară.

Banii vor intra în patrimoniul Drumuri și Poduri abia peste două-trei luni, după ce proiectul va fi analizat de Consiliul Concurenței.  

“Noi am gândit acest proiect ca fiind singura posibilitate pe care o avem acum. Dacă consilierii PSD consideră că există o altă soluție mai bună să ne spuneți”,a declarat Tișe.

Potrivit consilierilor PSD, soluția este doar una temporară care nu rezolvă problema societății.

“Susțin această măsură fiindcă în ședința pe care am avut-o cu Consiliul de Administrație chiar eu am propus acest lucru. Trebuie să fim conștienți că este o soluție pe termen scurt. Problema este a tarifelor, care trebuie actualizate”, a precizat consilierul PSD, Dorel Secară.

Banii vor fi puși la dispoziția societății Drumuri și Poduri abia peste trei luni. Până atunci, este posibil să nu mai facă față cu plata salariilor și utilităților.

“În ceea ce privește cheltuielile curente ne descurcăm foarte greu, noi mai avem de încasat în jur de 600.000 lei pe lucrări pe anul trecut, de pe CJ mai avem de încasat din perioada de iarnă și ceea ce s-a lucrat până la data de 15 februarie. Avem probleme să ne plătim furnizorii de motorină. Am reușit să plătim și drepturile salariale la angajați. Dacă această procedură va dura două-trei luni îmi este greu să vă spun că ne vom putea menține cu obligațiile necesare, respectiv plata oamenilor și asigurarea minimului necesar. Este corect temeiul juridic pe care s-a fundamentat finanțarea. Dacă prin răspunsul pe care îl vom primi de la Consiliul Concurenței se va dovedi că este ilegală majorarea de capital, atunci banii trebuie returnați sau recuperați de Consiliul Județean”, a afirmat Călin Platon, directorul Drumuri și Poduri SA.

Situația acestei societăți comerciale trenează de ani de zile.

Comentarii

clujanu"

24.02.2018 19:27

io zic ca banii astia sa-i dea la spitale,,ca e mai bine,,decat sa deie la pulimea de sefi,,de la drdp....ori cat o sa le deie tot le mai trebe,,,da cum drak poti sustine ceva ce nu e rentabil???

Adauga comentariu