Editorial

Ciucă-al-Nostru e mai mult ”al lor”

Acum că s-a decis că Nicolae Ciucă este din nou propunerea de premier a Partidului Național Liberal în vederea negocierii unei coaliții de guvernare cu Partidul Social Democrat și Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, vreau să zic și eu ceva (fără să fac proces de intenție, ci doar să constat).

Acum ce vreau eu să vă spun este că Ciucă-al-nostru era, în decembrie 1989, ofițer de stat major în Biroul operații al Batalionului 121 Cercetare, Craiova. Județ ”vizitat” ”intens” în poveștile diversioniste ale vremii (Cine a tras în noi, după 22?) de către ”teroriști” îmbarcați în mii și mii de mașini ”Lada”. Era scuza celor responsabili din Armată și Securitate că au fost nevoiți să-și plumbuiască nițel poporul: n-au deosebit ”Lada” de ”Dacia” și nici cetățeanul român neînarmat care cerea pâine și libertate de cetățeanul străin înarmat cu ”Vegeta” și țigări ”Wikend” care întreba pe care drum trebuie să o ia ca să ajungă în Ardeal, să-l ia cu el în Ungaria.

Eu mai cunosc un ”nevinovat” al represiunii din Decembrie 1989 care lucra într-un Birou similar, dar în cadrul Armatei a IV-a Transilvania în acea perioadă, și care răspunde la numele de Constantin Degeratu.

Tot cu o carieră fulminantă post-decembrie 1989.

Pe Degeratu, fiind mai în raza mea de acțiune jurnalistică, l-am documentat ca pe o lepră care a fost și care a pus pe hârtie planul de represiune a manifestanților din decembrie 1989, ÎN ORAȘ – deși legile interziceau expres acest lucru. Degeaba i-am prezentat dovezile despre sinistrele activități din 16 – 21 decembrie 1989 lui Traian Băsescu prin intermediul lui Emil Boc, că răspunsul a fost: ”ce să facem dacă-l plac americanii?”… (să țineți minte acest lucru)

Între 2001 și 2004, Constantin Degeratu a predat la centrul de studii de securitate George Marshall, de la Garmisch-Partenkirchen, din Germania, fiind rechemat consilier al președintelui de către Traian Băsescu în 2005. Chiar reactivat că a avut tupeul să se declare victimă a regimului Iliescu-Năstase, fiind trimis în rezervă înainte de termen, „din motive politice, de către regimul instalat în decembrie 2000″…

Degeratu a ajuns mare Șef de Stat Major General al Armatei (ca Ciucă-al-Nostru peste ani). Eforturile din decembrie 1989 i-au fost răsplătite, odată cu preluarea puterii de către Emil Constantinescu (altul pe care l-am informat prin Ana Blandiana cu privire la ce poamă își ia în casă), în 1996, când, sub ministrul PD al Apărării, Victor Babiuc, a devenit șeful Statului Major General al Armatei. În această calitate, a reușit să scandalizeze întreaga țară prin emiterea controversatului Ordin 522 din 1997, care stabilea că salariații MApN nu pot face declarații în legătură cu evenimentele din decembrie 1989, nici măcar în fața instanței ori în fața organelor de cercetare, decât cu aprobarea Ministrului Apărării. Penal, fapta se cheamă ”obstrucționare justiției”. A pățit ceva? Nimic, își halește pensia specială și atât. Dacă Dosarul Revoluției se umple de praf, i se datorează.

Despre Craiova și activitatea Armatei a III-a în decembrie 1989 nu știu prea multe. Știu că de la Craiova au fost trimise la Timișoara garnituri de vagoane încărcate cu muncitori înarmați cu cozi de lopată și îmbrăcați în efecte militare să-i bată pe timișoreni.

Mai știu că generalul Roșu, comandantul acestei Armate, în care a activat într-un birou de cercetare-diversiune (nu instrucție cum scrie în CV-ul lui Ciucă-al-Nostru), în seara de 22 decembrie 1989 îl asigura pe Ion Iliescu de sprijinul ”oltenilor”.

Mai știu că Armata a III-a este cea care s-a ocupat, ca primadonă, de represiunea timișorenilor între 17 și 20 decembrie 1989 (cu un ajutor important din partea generalului Topliceanu, comandantul Armatei a IV-a Transilvania). Ei sunt cei care au tras și au omorât timișoreni între 16 și 19 decembrie 1989. Tot ei sunt cei care au participat activ la diversiunea cu ”teroriștii” de după 22 decembrie 1989.

Mai știu că până în 22 decembrie 1989 nu a murit nimeni în județul Dolj, dar manipulările, diversiunile şi influenţa generalului Dumitru Roşu au schimbat dramatic situaţia și ”Bănia” s-a trezit cu 19 morţi şi aproape 100 de răniţi.

Roşu a respectat întocmai ordinele de la Bucureşti, motiv pentru care, mai târziu, a fost promovat în funcţia de consilier al lui Ion Iliescu, la fel ca alte personaje cu roluri dubioase la Revoluţie: Cico Dumitrescu, Dan Iosif, Dumitru Iliescu, Cătălin Voicu, generalii Iosif Rus şi Vasile Ionel.

Dumitru Cioflină, locotenent-colonelul care a preluat, de la Dumitru Roşu, comanda Armatei a III-a (alt comandant de-al lui Ciucă-al-Nostru), a fost, înainte de a ajunge la Craiova, aghiotantul a trei generali celebri ai Armatei Române: Ştefan Guşă, Nicolae Militaru (spion GRU dovedit) şi Vasile Milea. Mai târziu, Cioflină a fost şi primul demnitar român democrat primit la Casa Albă (v-am zis să țineți minte ceva). Cel mai important însă, Cioflină se afla, în decembrie 1989, la comanda unei armate responsabile, direct sau indirect, de moartea a 19 oameni!

Cum să nu-și ceară iertare în numele armatei române Ciucă-al-Nostru, la 30 de ani de la Revoluția confiscată de o lovitură de stat?

Știa el ce știa…

 

Și, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *