Din oras

City-managerul Şurubaru promite cimitir la cheie

Criza locurilor de veci este binecunoscută cetăţenilor din Cluj-Napoca de ani buni de zile.  În acest sens, municipalitatea a căutat soluţii şi, potrivit city-manageului Şurubaru, a identificat un teren pe care sa va construi „un cimitir la cheie”. Nu este banc, este strict afirmaţia lui Gheorghe Şurubaru. Clujenii vor avea un cimitr la cheie. 

Clujenii vor avea un nou cimitir pe dealul Borzaş din cartierul Someşeni. Deoarece terenul, în suprafaţă de 30 de hectare, amplasat pe strada Moş Ion Roată, identificat de angajaţii primăriei nu poate fi utilizat pentru edificarea de locuinţe, ca urmare a interdicţiilor aeronautice, municipalitatea a considerat de cuviinţă să demareze procedura de avizare a unui spaţiu pentru locuri de veci. Amplasamentul, potrivit afirmaţiilor city-managerului Gheorghe Şurubaru  apare prevăzut şi în planul urbanistic zonal. 

Primăria a lansat procedura de achiziţie pentru serviciile de proiectare și studiu de fezabilitate în primăvara anului 2015, iar în noiembrie 2016 a fost aprobat, în Consiliul Local, şi planul urbanistic zonal. City-managerul Gheorghe Şurubaru a declarat, pentru reporterii  ZIUA de CLUJ, că cimitirul ar putea fi finalizat în septembrie 2018.

“Suntem în faza obţinerii autorizaţiei de construire şi estimez că va ieşi în jurul datei de 20 mai. După aceea vom porni licitaţia de execuţie. Dacă totul merge conform dorinţelor noastre, fără contestaţii şi procese, în luna septembrie vom da drumul la lucrări, iar perioada de execuţie este de un an. Va fi un cimitir modern şi complex. Locurile de veci vor fi gata pregătite, va avea borduri, alei, iluminat, absolut tot. Va fi un cimitir la cheie, dacă se poate spune aşa, unde să nu ai de făcut decât să îngopi decedatul”, a afirmat Gheorghe  Şurubaru.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *