Editorial

Cîţu vrea să scape de Voiculescu prin Foişor

Evacuarea spitalului Foişor din Bucureşti vineri noaptea a reaprins spiritele în coaliţia de guvernare între PNL şi USR-PLUS, iar fiecare parte încearcă să iasă cât mai puţin şifonată din această decizie grea, dar se pare, necesară, odată cu creşterea explozivă a cazurilor grave de bolnavi Covid care necesită oxigen în saloane speciale ATI.

Am mai spus-o şi nu vreau să mă repet, dar trebuie că punctez că atunci când eşti la guvernare trebuie să iei de multe ori decizii cu consecinţe grave pentru unii, dramatice pentru alţii, dar salvatoare pentru mai multi, iar statele care au avut conducători adevăraţi în vremuri de criză au ieşit pe plus, în timp ce altele care au avut păcălici şi filfizoni în frunte, au fost vai şi amar de ele. Dar, aşa cum am dovedit-o noi românii de atâtea ori, nu învăţăm nimic din istorie. Ba mai mult, pentru că au considerat că oricum nu ne foloseşte la nimic să învăţăm istoria, cei ce ne conduc au redus şi orele de istorie de la şcoală! 

Închei paranteza şi revin la cazul Foişor, să vedem faptele şi nu gargara unora sau altora, escroci politici sau populişti-demagogi. Decizia a fost luată vineri pe la prânz de DSU, condus de Raed Arafat, aflat în subordinea ministrului liberal de Interne Lucian Bode, cu avizul Ministerului Sănătăţii, condus de Vlad Voiculescu, de la USR PLUS.  

“Decizia noastră era pentru a reuși să punem la dispoziția Bucureștiului încă un număr semnificativ de paturi cu oxigen, dar și de terapie intensivă și aici vorbim deja de 28 de paturi ATI care s-au creat și au intrat în circuit și 90 de paturi cu oxigen, astfel încât pacienții care erau în UPU să nu continue să rămână în UPU din lipsă de locuri, iar pacienții care ajung în UPU să poată să fie îngrijiți corect până la găsim locuri de Terapie Intensivă”, a explicat Raed Arafat decizia.

Bun, dar de ce s-a ajuns totuşi atât de tarziu să fie evacuaţi pacienţii? Ministerul Sănătăţii a informat că reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11:00, dar că, la orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar. Oare de ce? Cine conduce acest spital şi în subordinea cui e? Au o explicaţie cei de la USR-PLUS, care spun aşa: “Spitalul Foișor aparține de Primăria București, în subordinea directă a ASSMB – Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București , o structură a primăriei condusă și acum de oamenii numiți fără concurs de fostul primar PSD Gabriela Firea.” Nu ştiu dacă ăsta e adevărul pur, dar ştiu că  ministerele şi premierul Cîţu au instituţii de control care pot verifica şi stabili exact cine şi cum a greşit în această procedură.

Dar ce face prim-ministrul liberal Cîţu? Eu zic că se face de râs, dar să nu anticipăm. Premierul iese exact la aceeaşi oră pentru declaraţii de presă când ministrul Sănătăţii ţinea o conferinţă de presă pe tema Foişor, şi cere demisii de onoare, fără să dea detalii despre cine să-şi dea demisia. Arafat? Voiculescu? Primarul Capitalei? Managerul de la Foişor? Şi revine apoi pe facebook cu o postare care sporeşte confuzia. Zice aşa, citez:

“Aşa cum fiecare contribuabil are legătură cu Ministerul Finanţelor sau aşa cum fiecare elev are legătură cu Ministerul Educaţiei, şi fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii.

Referitor la situația de la Spitalul Foișor: este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România.”

Şi mai spune premierul aşa: „Am venit astăzi la CNCCI (Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției, condus de Raed Arafat, n.red ) pentru a vedea exact ce s-a întâmplat cu obiectivul acela de a avea 1.600 de paturi la ATI. Încă nu este atins, dar recunosc că am avertizat atunci şi, din păcate, a fost nevoie de aceste paturi. Astăzi sunt 1.531 de persoane internate în ATI şi doar şase locuri libere la nivel naţional.”

Adică Vlad Voiculescu e ministru la Sănătate şi e de la USR PLUS, şi a supărat mai mulţi lideri liberali, el e de vină, sugerează Cîţu, care-i aşteaptă demisia de onoare. N-am înţeles ce trebuia să facă Voiculescu, să-şi treacă peste noapte spitalul Foişor în subordinea Ministerului Sănătăţii? Şi oare paturile astea de ATI se fac aşa, peste noapte, din pix, sau că se răsteşte Cîţu pe facebook?

Aşa a înţeles premierul României că trebuie să conducă, executiv, ţara. Prin mustrări ambigue, din care nu prea înţelege nimeni nimic. Domnule Cîţu, dacă Arafat sau Voiculescu, sau amândoi sunt de vină pentru situaţia în care ne aflăm cu gestionarea pandemiei Covid, daţi-i afară, dacă vă ţine! Dacă nu, lăsaţi demagogia, că sunt destui care să o ridice la rang de politică în ţara noastră! De altfel, după această postare de pomină, au fost zeci de comentarii care l-au criticat dur pe premier.

Las şi eu aici doar unul dintre aceste mesaje: “Domnule Prim Ministru, nu va jucati cu afirmatiile! Dumneavoastra veti fi responsabil pentru distrugerea coalitiei aflate la guvernare. Nu fortati lucrurile in mod inconstient si nefondat, doar pentru a servi interesului partinic de moment. Nu va alaturati celor care vor destabilizare in astfel de momente. Cu cine vreti sa guvernati? Minoritari sustinuti de PSD sau chiar refacand USL? Noaptea mintii!” Au început oamenii să ştie mai multă politică decât politicienii…

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *