Editorial

Ciolacii din noi. De ce Cuţitocraţia preşedintelui PSD era necesară. De ce asta nu înseamnă, însă, reforma PSD

Liviu Dragnea, şi nu Marcel Ciolacu, a dat semnul schimbării de paradigmă în PSD, distrugând Consiliul Naţional, reducând la o turmă de minioni tot CEx-ul şi trăgând de statut aşa cum trag copiii de o ciungă care, atunci când îşi pierde gustul, poate fi aruncată la gunoi.

Liviu Dragnea a eliminat din schemă toată resursa de cadre care ţinea de „trecut”, adică de Geoană şi Ponta. Şi i-a înlocuit cu oameni mici, fără coloană vertebrală, impotenţi politic. Unde nu a reuşit să pună sclavi, a negociat cu baronii.

Despre meritele lui Dragnea am vorbit în alte dăţi, aşa că astăzi trebuie să ne aducem aminte şi unde a greşit.

Degeaba ne supărăm astăzi pe Marcel Ciolacu că se comportă ca un gâde, tăind capete de baroni neperformanţi, în timp ce zâmbeşte afabil. Marcel Ciolacu nu face decât ce a învăţat de la Liviu Dragnea şi, să-mi fie cu iertare, Ciolacu face ce ar face orice alt pesedist care ar ajunge preşedinte.

Am fi foarte ipocriţi să negăm lunga istorie de maziliri şi trădări din PSD. Acest partid a fost mereu unul extrem de competitiv, o junglă internă în care este foarte greu să supravieţuieşti dacă nu dai cu maceta, dacă nu pui otravă în cafeaua vecinului şi dacă nu îţi trădezi prietenii. Acest partid a fost construit pe ipocrizie, trădare şi interes personal.

Astfel că Marcel Ciolacu n-a făcut altceva decât să lucreze cu materialul clientului. A folosit scalvii lui Dragnea din CEx, exact cât i-a convenit. I-a umilit, obţinându-le acordul tacit şi înfricoşat pentru fiecare decizie dură pe care a luat-o. Baronii slabi ai PSD din interiorul CEx sunt acum suguşaţi de furie şi revoltă că Marcel Ciolacu îi va scoate pe toţi din schemă, fără să le mai lase măcar privilegiul unui mandat de parlamentar, considerând că ei şi-au făcut datoria ca sclaveţi, pe cale de consecinţă, ar trebui să fie răsplătiţi de preşedinte.

Însă Marcel Ciolacu nu e Liviu Dragnea.

Ca în filmul „Allien 3”, Ciolcau este o versiune îmbunătăţită a acestuia: mai cinică, mai dispusă la compromis. Ciolacu are un soft îmbunătăţit faţă de Dragnea care îl face să depisteze, în trei secunde, dacă omul din faţa lui e fraier, sclav, partener de conjunctură, sau posibil uzurpator. Faţă de Dragnea, care deversa, din furie, tot ce avea pe suflet, Marcel Ciolacu are un carneţel interior în care îşi notează inclusiv data la care el îl va „omorî” pe cel din faţa lui.

Ce n-au înţeles baronii, dar a înţeles Marcel Ciolacu, este că „ordinul” se executa: ei să se retragă din baronate sau să o lase mai moale cu opoziţia bucurându-se de privilegiile pe care le mai au, semnalul fiind că, în caz contrar, îi paşte pârnaia.

Si ca sa vedeti ca am dreptate, va zic… După „localele” acestea, lideri PSD care şi-au câştigat judeţele au tăcut chitic şi nu au sărit la gâtul lui Ciolacu aşa cum toată lumea se aştepta, aşa cum toată lumea prevestea – fără să înţeleagă ce înseamnă, în mod real, PSD.

Ce n-au înţeles baronii mici din PSD, precum Ioan Mang şi Dârzu, este că Marcel Ciolacu detestă intrinsec sclaveţii mai ales când o au mică. Reprezentarea politica. Preşedinţii de la Braşov, Sibiu, Alba, Bihor, Mureş, Arad, au avut şanse enorme să demonstreze că pot îmbunătăţi lucrurile şi, în loc să muncească, s-au culcat pe o ureche – uitând că singura monedă de schimb pe care Ciolacu şi Stănescu ar fi putut-o tolera era un rezultat bun la „locale”.

Ce n-a înţeles un greu ca Marian Oprişan este că a stat prea mult pe scaun, a făcut prea multe greşeli în interiorul PSD şi a schimbat prea mult taberele pentru ca un vulpoi precum Ciolacu să mai aibă încredere în el.

Cu scuzele de rigoare, dacă o vei considera un afront public, dar, Mariane, ai ţinut Vrancea în bezna nedezvoltării. Judeţul acela este la ani lumină faţă de judeţele din Ardeal şi, vorba aia, ai avut guvern PSD sub fund şi ai primit de la Partid tot ce ţi-a venit ţie pe chelie.

Acelaşi lucru îi sună şi lui Ionel Arsene, care sper să nu se amăgească cu acest câştig la limită. Când te afişezi cu un unsuros ca Răzvan Cuc în campanie, când ai un judeţ în care te lauzi că ai făcut şi ai dres şi ţi-o iei sus de la ziarul Libertatea că pacienţii bolnavi de COVID din Spitalul Judeţean stau părăsiţi cu orele pe coridoare, trebuie să îţi fie foarte ruşine că o să mai stai patru ani acolo. Dacă o să mai stai.

Ionele, în interiorul PSD – şi aici mă refer la liderii care au mai rămas -, eşti detestat la maxim. Eşti considerat un trădător pe care nu te poţi baza, un om care acum linge curul lui Dragnea, mâine pupă curul lui Dăncilă, apoi complotează împotriva lor. Ciolacu a văzut asta şi nu mai pune botul nici la bacnotele tale, nici la dumele tale.

Cuţitocraţia lui Ciolacu era extrem de necesară pentru primul nivel de reformă din partid: eliminarea baronilor neperformanţi. Repet, existau asteptari de la ei: sunt oameni care nu ar fi trebuit să pice la primul val anti-PSD, ci ar fi trebuit să reziste şi să-şi recâştige teritoriile.

Marea întrebare este cum va alege Marcel Ciolacu să reformeze partidul în etapa a doua a acestui proiect: mergând tot pe sârmă?

Fiindcă, dintr-o altă parte a ecranului politic, se vede că protejaţii domnului profesor Vasile Dîncu au fost scutiţi de lama ghilotinei şi aici mă refer la Alexandru Cordoş de la Cluj şi la Radu Moldovan de la Bistriţa-Năsăud. Sigur, Radu Moldovan şi-a câştigat mandatul. Dar are o mare problemă să facă majoritate în CJ şi a pierdut totalmente municipiul Bistriţa: primar şi majoritate, plătind tribut greşelii de a fi acceptat, mandat, după mandat, un dobitoc ca Ovidiu Creţu.

De ce nu intră şi aceştia doi în malaxorul lui Ciolacu, este liber să răspundă oricine la acestă întrebare. Eu ştiu răspunsul: că îi protejează Dîncu.

Mai am o întrebare pentru preşedintele Marcel Ciolacu: cât vă veţi mai lăsa şantajat de Vasile Dîncu, când veţi deveni cu adevărat liber să conduceţi PSD?

Aş fi mitocan să spun că îl urăsc pe Ciolacu, fiindcă nu mi-a luat nici boii de la bicicletă, nici nu mi-a omorât găinile. Este adevărat că nu îl plac, sigur el nu ma place pe mine, nu-l plac pentru că n-a lăsat partidul să respire, însă ştiu sigur că şi el este om şi mă gândesc că nici unui om nu-i place să fie şantajat, nici unui om nu-i place să fie ameninţat, cu atât mai puţin unui tip ca Ciolacu care se consideră un vulpoi al sforăriilor politice.

Ce caută Vasile Dîncu la dreapta sa şi de ce ar avea Ciolacu încredere să-i stea la dreapta de vreme ce nu a uitat, nici o secundă, cum Vasile Dîncu, stând tot la dreapta lui Dragnea, l-a trimis la „odihnă” la Rahova, mi-e foarte greu să înţeleg.

Dacă tot a curăţat partidul de sclaveţii lui Dragnea, de baronii care-i puteau face probleme şi dacă i-a redus la temporară tăcere pe baronii care au câştigat aceste „locale”, mi-aş dori ca Marcel Ciolacu, chiar şi admiţând că va ţine PSD în umbră patru ani, aşa cum e ordinul de la „Licurici”, să aducă în Partid adevăratul vânt al schimbării. Să promoveze în PSD doar oameni brici, să instaleze pragmatismul ca fiind noua religie a partidului.

Viitoarele cadre politice ale PSD să fie ca lama de oţel, incisivi şi durabili, forjaţi în focuri adevărate, nu căliţi în somnul călduţ de după-amiază al Parlamentului.

Mai bine cred în Cuţitocraţia lui Ciolacu decât în falsa meritocraţie a lui Dîncu. Mai bine un partid compus din „ciolaci” care câştigă bătălii electorale chiar şi prin puturoase compromisuri, decât strategi fără bătălii câştigate care vorbesc despre război după ce au văzut, la Netflix, „Peaky Blinders”.

PSD nu-şi mai poate permite să ducă în Parlament, în Guvern, în funcţii de înaltă vizibilitate oameni care să nu ştie vorbi româneşte, care să nu ştie vorbi măcar două limbi de circulaţie internaţională, oameni care să nu fi demonstrat măcar ceva în viaţa lor profesională.

PSD nu-şi permite să mai fie izolat, nu-şi permite să mai rămână un partid detestat de români. În locul lui Ciolacu, acum două săptămâni, eu îi spuneam lui Vasile Dîncu să-şi dea demisia după mitocănia verbalizată public în care a spus că PSD „este partidul săracilor” şi mai bine să lăsăm intelectualii şi intreprinzătorii Dreptei.

Adică PSD se chinuie ca partid să scape de acuzele nedrepte ale neo-naziştilor care zbiară că suntem partidul ştirbilor, nespălaţilor şi sărăntocilor, iar Dîncu vine şi, de la înălţimea funcţiei dobândite prin şantaj, pune gaz pe focul branding-ului prost al partidului.

PSD nu este partidul ştirbilor, nespălaţilor şi săracilor, domnule Dîncu! Nu mai este nici măcar al lor. Fiindcă PSD a înşelat aşteptările chiar şi celor mai amărâţi dintre români.

PSD nu mai este nici partidul intelectualilor şi al intreprinzătorilor (care există şi cunosc valoarea politicilor de Stânga) fiindcă PSD i-a pierdut pe drum, le-a înşelat aşteptările.

PSD nu mai este nici partidul tinerilor. Fiindcă tinerii nu au mai fost lăsaţi să crească în partid, iar pe cei din afara partidului PSD nu i-a înţeles. Tinerii României nu au nevoie de vouchere, de şpăgi guvernamentale, tinerii României au nevoie de corectitudine, de speranţa unui viitor mai bun. Tinerii României nu mai acceptă, ca părinţii lor, partide care promoveaztă curve, analfabeţi şi hoţi.

Când îl mai înjuraţi pe Ciolacu, voi, dragi colegi şi lideri din PSD, gândiţi-vă la „ciolacul” din voi. La câţi oameni aţi dat şanse să urce în propriile voastre filiale şi pe câţi i-aţi omorât ca să vă aduceţi „oamenii voştri”. Când îl înjuraţi pe Ciolacu, că e prea dur şi că dă „în mod nedrept” cu baronii de pământ, aduceţi-vă aminte de câte ori nu aţi fost părtaşi, alături de Dragnea sau Ciolacu, la masacrele în care au fost ucişi alţi colegi.

Da, da, nu fiţi ipocriţi, cu toţii aţi jucat în piesa de teatru „Astă seară ne omorâm în familie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *