In vizor

Cine zice că guvernarea nu poate fi stupidă? Printr-o Hotărâre de Guvern absurdă, autostrada Sebeş-Turda stă închisă

Aproape 30 de kilometri de autostradă, între Sebeş şi Turda, sunt gata de folosire, dar stau închişi din cauza unei hotărâri de guvern absurde adoptată anul trecut. Printr-o hotărâre de guvern adoptată în mai 2017 a fost modificat Regulamentul privind recepţia construcţiilor care nu mai permite folosirea unei clădiri sau deschiderea unei autostrăzi, în condiţii legale, dacă există orice fel de defecte, fie ele absolut minore, sau dacă există mici lucrări care rămân de efectuat. Astfel, deşi lucrările de asfaltare, marcare şi instalare de indicatoare sunt finalizate pentru loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda, cei 28 de km nu se pot deschide pentru că nu este încă trasă apa la toalete (se realizează în prezent o aducţiune de apă de la câţiva km distanţă care va fi gata în iunie).

„Douăzeci și opt de kilometri de autostradă, între Sebes și Turda, sunt gata de folosire, dar stau închiși din cauza unei hotărâri de guvern absurde adoptate în mai 2017. Rezolvarea situației este la îndemâna Guvernului care însă nu face nimic pentru a repune lucrurile în normalitate”, recalmă deputatul USR, Cătălin Drulă, membru în Comisia de Transporturi din Paralament, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Dăncilă, ministrului Transporturilor Lucian Șova, dar și liderul PSD Liviu Dragnea.

Drulă face referire la stupiditatea Regulamentului privind recepția construcțiilor adoptat de Guvern în mai 2017 la inițiativa Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice:

„Printre prevederile nocive introduse de noul regulament este și aceea că nu mai permite efectuarea recepției lucrărilor cu specificarea într-o anexă a unei liste de observații privind defecte și lipsuri minore care nu afectează siguranța și utilizarea construcției. Pe cale de consecință, construcția respectivă, fie că e o clădire sau o autostradă, nu poate fi utilizată legal în condițiile în care există orice fel de defecte, fie ele absolut minore, sau dacă există mici lucrări care rămân de efectuat”.

Fostul consilier pe probleme de infrastructură în guvernul Cioloș acuză faptul că modificarea Regulamentului privind recepția blochează acum darea în folosință a Loturilor 3 și 4 din autostrada Sebeș – Turda, unde „tot ce ține de calea de rulare, asfalt, marcaje, indicatoare este finalizat”.

În urmă cu o săptămâna Ministrul Transporturilor Lucian Șova a făcut o vizită pe șantierul celor două loturi și a constatat că se poate circula, însă a recunoscut că cel mai probabil recepția se va face abia în luna mai din cauza prevederilor legislative. În replică, Asociația Pro Infrastructură, ONG-ul care monitorizează proiectele de infrastructură, a reacționat și a acuzat termenul larg pe care ministrul îl invocă.

„Nu putem fi însă de acord cu obiectivul pe care vi l-ați asumat de a deschide autostrada abia în luna mai, din moment ce ea este circulabilă deja astăzi. Cum îi servește pe cetățeni ministerul pe care-l conduceți dacă dumneavoastră veți ține o autostradă închisă timp de încă două luni, dupa ce a stat deja închisă aproape 3 luni? Cum îi serviți pe plătitorii de taxe dacă amânați darea în folosință a unei investiții pentru motive care țin pur și simplu de încurcături legislative? Cine face legislația dacă nu dumneavoastră politicienii, guvernul din care faceți parte și majoritatea parlamentară care îl sprijină? Cetățenii știu foarte bine că daca interesele o cer, legislația poate fi schimbă aproape peste noapte”, transmitea API.

CNAIR refuză, încă de la începutul anului, recepția Lotului 3 din A10 Sebeș – Turda (12,5 km între Aiud și Decea) pentru că ar fi găsit neconformități și a obligat contractantul să le remedieze. De precizat că de monitorizarea lucrărilor s-a ocupat, în calitate de consultant, DRDP Cluj, instituție din subordinea CNAIR.

Similar, invocând lucrări nefinalizate, deși nu au legătură cu calea de rulare și elementele de siguranță, CNAIR a amânat recepția celor 16 km de pe Lotul 4, între Decea și Turda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *