Cine ne scoate în stradă? Criminalii in serie pe care-i utilizăm..Nu, nu noi!!!! Sistemul cu care pactizăm!!!

Da. Mulți prieteni mă întreabă de ce nu scriu “la ziar” despre subiectul zilei. Din multe motive nu scriu. Cel mai important e acela ca am realizat demult faptul că orice aș face e inutil. Am avut o perioadă romantică în care am crezut că dacă ești acolo, ajută. Apoi viața mi-a  făcut să-mi treacă. Nu, nu se poate. Dacă stai drept ești ținta perfectă. Vor trage toți în tine. Am ajuns să recunosc că nu știu cum se poate. Cum n-am fost niciodata genul să se înhaite în găști, am rămas  singură în propria-mi neputință. Între ziare.com și altele, am fost mereu un lup singuratic. Pe care evident, l-au injurat toți, în care au tras toți. M-am refugiat cumva în scrieri aleatorii. Am avut șansa să cunosc oameni care mi-au oferit platforme pentru scrieri libere. Și așa unii dintre voi ati citit scrieri de om liber. Vedeții voi, libertatea e cea mai mare pacoste.. 

Pentru ca ea îți dă  și totodată îți ia tot. Dacă e să fim puerili, oh, mii de vizualizări, nu-i asa ca e bestial? Nu, nu e. Ce e bestial o să vă intrebati? Sute de mii de vizualizări fără sa iei la mișto și fără să fii parte a presei cu epoleți. Milioane de oameni care te citesc fără ca tu să fii nici una nici alta. Si mai ales fără să să te pretinzi a fi jurnalist . Oameni buni, imi pare rău sa va spun, dar suntem in situația aia nașpa în care soarta,viata noastră depinde exclusiv de noi. Nu mi-e foarte greu dar nici ușor nu-mi e sa nu vă spun că sunteți din nou o masă de manevră generic numită idioți utili. Nu dezvolt, eu scriu pentru oameni deștepți, stiu că oamenii deșptepti calcă cel mai adesea în capcane utile.

Cum e sa faci o scriere fără a ținti vizualizări, fără a avea un public țintă? Pui asta pe un site unde prestsezi? O faci postare simplă? Ce urmăresc cu ea? Trăim in țara în care oamenii dincolo de traiul nici facil nici imposibil de zi cu zi, merg cumva impetuos mai departe, pentru că asa au ales sa facă. 

Scriu astea dupa multe indecizii, pentru că fiica mea, cred eu n-ar fi de acord să scriu. 
Stimate cititor sunt mama unei fete care azi are aproape 19 ani și care de pe la maxim 12 ani nu pleacă de acasă fără un briceag la ea. Și care azi nu ia un taxi fără să-și noteze numărul de înmatriculare. Nu, n-am învățat-o eu asta. A învățat singură,  crescând în România zilelelor noastre. Un copil azi adult care a învățat singură că trebuie să fie in legatura permanentă cu mine, fie ca e UNTOLD fie ca e un simplu majorat. 
Eu n-am învătat-o toate astea și mă plec în fața ei că ea a ințeles mai mult decat mine. Și o rog să mă ierte că n-am fost capabila să o învăț toate atea, din cauză că trăiesc într-o lume paralelă.
E drept, ea a trăit alaturi de mine zilele in care sistemul mă urmarea, anii 2000 pentru simplul fapt că eram o voce. 
Dar nu e despre noi aici. Aici e despre neputința noastră.
Alexandra pentru că acesta e subiectul zilei,  este despre neputintța noastră. Nu stau sa enumăr aici cum s-a ajuns la impotența statului care ar trebui să ne protejeze. Fac altii din plin asta. Remarc faptul ca fata aia a făcut totul corect, în ideea in care statul român o va apăra., o va salva de la moarete. Eroare fatală!! Statul român nu te apără. El e alcăuit din idioți utili,  trecuți în linia întâi doar atunci când pot fi utilizabili. Nu te baza pe el!!!! Faptul ca Alexandra a avut incredere in instituțiile statului a costat-o viața. Dacă ești in situație nu te baza pe asta! Caută familie si prieten bazați pe IT. Ei te scot din infern in cateva minute. Crede in ei!!!! Până ca statul român sa te ajute vor trece multe zile, nu te încrede. Dupa ce mori e doar viziualizari pe trupul tau rece. Invatati va copiii sa se apere singuri.

Am scris asta până la urma aici pe Ziar de Cluj, În timp ce eu pun dicritice mutul supem face declarații. Știu că n-am reușit sa le pun pe toate și-mi asum vina . Cine  sa mai fie interesat de ce spune? serios....trăim  în această Romanie!!!

Trageți!!! Dar doar cei ce vă simțiți în stare s-o faceți!!!!

Cand vă aflatți în situații liimită mizați pe cei care care credeți că  ar conta pentru voi.. Statul român e ocupat cu altele,  cum ar fi să gasească unguri in Dolj. Asta v-ar putea salva viața! Sună un prieten, nu te baza pe statul roman. El e o himeră!

Nu contează unde ai citit, contează ca tu pe telefonul tău să setezi un număr de urgențe! Și când scriu asta numărul sa nu fie 112. Crede în "your person". Asta e România azi. Ce scriu e contra normelor, dar iți poate salva viața. Pentru noi e cel mai important. 

 

Adauga comentariu