Anchete

Cine este vinovat pentru "esecul" Cluj Arena?

In 2011, Emil Boc, pe atunci premier, si Alin Tise, pe atunci presedinte al Consiliului Judetean Cluj, inaugurau cu mare fast Cluj Arena, o investitie facuta in locul fostului stadion “Ion Moina”, platita in mare parte din banii judetului. Din 35 de milioane de euro, fara TVA, 14 milioane au venit de la Guvernul Romaniei, iar restul de la bugetul judetean. Patru ani mai tarziu, “bijuteria” Clujului a ajuns cu conturile blocate, pentru ca societatea infiintata de Alin Tise, Cluj Arena SA, nu si-a platit impozitele catre Primarie, datoria ridicandu-se la 14 milioane de lei. In aceasta situatie, Cluj Arena este pe punctul de a intra in insolventa. Cine se face vinovat de aceasta situatie? Multe voci din Consiliul Judetean Cluj spun ca, daca arena clujeana era administrata de o directie constituita la nivelul CJ Cluj, nu se ajungea la aceasta situatie. Pe de alta parte, aceeasi reteta de administrare este adoptata si de Sala Polivalenta, iar echipa de aici a reusit, pana acum, sa tina situatia sub control.

Decizia de a constitui societatea Cluj Arena SA pentru a administra stadionul de 35 de miloane de euro i-a apartinut lui Alin Tise, pe cand el era presedinte al CJ Cluj. O solutie sanatoasa la acel moment, intentia fiind ca stadionul sa fie transformat intr-un business. Pe de alta parte, noua societate venea la pachet cu cateva zeci de locuri “caldute” pentru cativa sinecuristi de partid. Astfel, la conducerea societatii Cluj Arena SA au fost adusi mai multi membri ai PDL, in frunte cu Radu Ratiu, directorul societatii, sau Florin Stamatian, membru al Consiliului de Administratie.

Dupa plecarea lui Alin Tise, stadionul a ramas in administrarea societatii, care, an de an, s-a ingropat in datorii, fara a avea o strategie de dezvoltare pe termen lung.

Multe voci din Consiliul Judetean spun, neoficial, ca vinovat pentru acest blocaj este Alin Tise, cel care a decis ca arena clujeana sa fie administrata de o societate comerciala, si nu de o directie din CJ Cluj, situatie in care nu s-ar mai fi platit impozit la primarie. Totusi, acest model de administrare a fost adoptat, pana acum, cu succes la Sala Polivalenta.

Comparativ, societatea care administreaza Sala Polivalenta a reusit, de opt luni de la deschidere, sa isi gaseasca un traseu. Zecile de evenimente si meciuri sportive organizate aici tin pe linia de plutire Sala Polivalenta, iar incasarile sunt pe masura. Sala Polivalenta poate fi inchiriata atat pentru concerte, antrenamente oficiale, cat si pentru amatori. Preturile de inchiriere variaza intre 4.000 de euro/48 de ore pentru evenimente cultural-artistice (cum a fost concertul James Blunt, Julio Iglesias sau Transilvania Music Event), 2.500 euro/24 ore, 1.500 euro/12 ore. Daca se depaseste durata maxima de 48 de ore se adauga cate 1.000 euro pentru fiecare 24 de ore suplimentare.

In acelasi timp, la Cluj Arena nu se intampla mai nimic. Exceptand cateva evenimente majore – cum a fost Untold Festival, pentru care organizatorii au platit 90.000 de lei chirie pentru stadion – sau concertul Scorpions de la inaugurare, evenimentele sunt din ce in ce mai rare aici. Este adevarat, societatea a stabilit pentru evenimente fotbalistice de maxim 72 de ore un tarif de inchiriere a stadionului de 7.500 de euro. Insa cu Universitatea Cluj, care joaca in Divizia B, incasarile din aceste evenimente sunt foarte mici.

De cealalta parte, la Sala Polivalenta, evenimentele au ajuns sa aiba o frecventa saptamanala.

SC Cluj Arena SA a fost infiintata in 31 august 2011, actionarii societatii fiind Consiliul Judetean Cluj, cu o cota de participare la capitalul social de 90 la suta, si Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Privat (RAADPP) Cluj, cu o cota de participare la capitalul social de 10 la suta.

In acest moment, Cluj Arena are conturile blocate de catre primarie pentru recuperarea unei datorii de 14 milioane de lei, stabilita de catre Curtea de Conturi, drept impozit local neplatit pentru stadion. Este o situatie la care, acum, reprezentantii CJ Cluj cauta solutii, insa nici una nu este fericita.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a venit, ieri, cu o propunere: solutia pentru rezolvarea crizei de la Cluj Arena ar fi preluarea stadionului de catre municipalitate si includerea acestuia intr-o societate din care sa faca parte si Sala Polivalenta.
Edilul a spus ca va veni in prima sedinta a Consiliului Local al municipiului cu aceasta propunere, iar daca ea va fi aprobata de consilieri, o va inainta Consiliului Judetean.

„Lansez public aceasta idee si urmeaza sa discut si cu cei de la Consiliul Judetean. Practic stadionul ar reveni la primarie, acolo unde a fost de altfel si de unde a fost trecut printr-o hotarare de guvern in proprietatea CJ Cluj. Cred ca este o situatie unica in tara, unde stadionul nu este detinut de municipalitatea orasului”, a afirmat Boc.

Tehnic, solutia de iesire din criza a Cluj Arena este fie ca cineva sa plateasca datoriile catre primarie, fie ca societatea sa intre in insolventa. Totusi, Radu Ratiu crede ca situatia nu este “atat” de grava.

“Suma pentru care ne sunt blocate in prezent conturile este de 14 milioane, insa va fi diminuata la aproape jumatate pentru ca Consiliul Judetean si-a reevaluat cladirea si scade o mare parte din aceasta valoare, aproape jumatate scade. Din suma pe care o datoram mai bine de jumatate este o sanctiune pentru ca CJ Cluj nu si-a facut evaluarea in termen”, a afirmat Radu Ratiu.

De cealalta parte, Mihai Sepecan, presedintele CJ Cluj, spune ca institutia nu poate plati datoriile societatii, deoarece in aceasta situatie nu se poate face majorare de capital.

Maine, la Consiliul Judetean Cluj va avea loc o intalnire cu liderii de grup, in urma careia se va iesi cu o propunere:

“Fie va fi o reorganizare a societatii si, ulterior, stadionul sa treaca in administrarea domeniului public, fie vom accepta propunerea primariei, de a-l prelua, insa numai daca institutia va plati la valoarea reala a investitiei. Din acei bani putem asfalta drumurile judetene”, conchide Mihai Seplecan, presedintele Consiliului Judetean Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *