Eveniment

Cine este Ioan Chirilă, teologul care vrea să conducă UBB?

O nouă candidatură pentru funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai a fost anunțată recent, după ce profesorul Daniel David își afirmase, de asemenea, intenția de a candida. Practic, până în prezent două personalități ale Universității clujene au manifestat interes pentru fotoliul de rector al UBB. 

De altfel, interesul în privința noului rector al celei mai mari Universități din țară a devenit public încă din iunie 2019, atunci când Ioan Aurel Pop, actual rector al UBB, a anunțat printr-o postare pe pagina sa de socializare că nu intenționează să mai candideze pentru fotoliul de rector, urmând să se dedice activității academice din postura de Președinte al Academiei Române. 

CITEȘTE ȘI: Cine va fi noul RECTOR al Universității Babeș-Bolyai? Jocurile AU FOST FĂCUTE. Ioan-Aurel Pop se va dedica Academiei Române

Ioan Aurel Pop a câştigat alegerile pentru rectoratul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2012, fiind reales în 2016, iar în 5 aprilie 2018 a fost ales în calitate de Preşedinte al Academiei Române.

O altă candidatură la funcția de rector a fost anunțată recent din partea teologului Ioan Chirilă, actual președinte al Senatului UBB.

Astfel, cel puțin deocamdată, sunt anunțate două candidaturi pentru cea mai înaltă funcție din cadrul Universității: Prorectorul Universității Babeș-Bolyai responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David și Președintele Senatului UBB, teologul Ioan Chirilă.

Prof Univ Dr Daniel David

sursa foto: danieldavidubb.wordpress.com

CITEȘTE ȘI: Daniel David, despre candidatura sa la funcția de RECTOR al Universității Babeș-Bolyai: „La momentul potrivit am să-mi depun candidatura pentru rectoratul UBB!”

Ioan Chirilă: „Intenționez să devin rector”

Prof Univ Dr Ioan Chirilă

sursa foto: ot.ubbcluj.ro

Într-un interviu acordat profesorului și filosofului Sandu Frunză, teologul Ioan Chirilă a confirmat intenția sa de a-și depune cadidatura pentru funcția de rector al Universității Babeș-Boalyai:

„Am precizat în mai multe rânduri că îmi voi depune candidatura pentru ocuparea funcției de Rector al Universității Babeș-Bolyai. Atunci când am adoptat în Senat metodologia pentru alegeri, am discutat la nivelul conducerii universității că depunerea candidaturilor se face la finele lunii ianuarie 2020. Credeți că ar fi trebuit să încalc chiar eu ceea ce am agreat cu colegii noștri și să-mi lansez candidatura mai repede? Nu cred că era cazul. (…). Am exprimat dorința mea de a mă implica în continuare în viața UBB, inclusiv din postura de Rector.

Intenționez să devin Rector al Universității Babeș-Bolyai. Îmi voi depune candidatura potrivit cu procedurile stabilite în Metodoligia alegerilor”, a afirmat Ioan Chirilă. 

Universitatea Babeș-Bolyai lansase o dezbatere publică privind referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului UBB încă în luna iunie 2019.

Teologul Ioan Chirilă a apreciat că experiența managerială, cunoașterea îndeaproape a punctelor forte, precum și a celor care merită îmbunătățite în UBB, dar și deschiderea spre dialog sunt doar câteva dintre calitățile care îl recomandă pentru această funcție. 

În privința unor potențiale schimbări ce vizează Universitatea Babeș-Bolyai, structurale sau din perspectiva paradigmei educaționale, Ioan Chirilă a afirmat că susține asumarea valorilor specifice Universității clujene și este interesat de o creștere a responsabilității în acest sens:

„Nu aș genera un proces major de schimbare. Prefer conceptul de restaurare a firescului lucrurilor. Și atunci aș vorbi despre o creștere a responsabilității și asumării valorilor promovate de UBB. Aș insista în mai mare măsură pe punerea la lucru a tehnicilor de comunicare instituțională (internă și externă) cu accent pe transparență și etică. În fine, aș milita pentru o administrare centrată în mai mare măsură pe toți slujitorii acestei instituții academice”, a adăugat teologul clujean.

Interviul integral poate fi accesat aici.

Alegerile pentru funcția de rector vor avea loc pe 3 martie 2020 la Universitatea Babeș-Bolyai.

Ioan Chirilă este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Domeniul său de cercetare este constituit de teologia Vechiului Testament, hermeneutică și exegeză scripturistică, literatură iudaică, iudaism, arheologie biblică și limba ebraică biblică, dialog interreligios, dialog știință – religie, etică, bioetică, etica discursului și istorie modernă. Actualmente este președintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”. A publicat 15 volume ca autor unic, a coordonat 20 de volume și a scris peste 250 de studii și articole în reviste de specialitate din țară și străinătate. A fost și este implicat în conducere sau în echipa de cercetare a mai multe proiecte de cercetare/formare de resurse umane (UBB-TeMATIC-Art, MCVRO, PREL etc.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *