Cine e criminalul din Marea Britanie, prins de polițiștii clujeni. Shane O'Brien a ucis un tânăr într-un bar din Londra, în octombrie 2015 VIDEO

Shane O'Brien, infractorul săltat, sâmbătă, de polițiștii clujeni în centrul Clujului, este considerat la ora actuală cel mai căutat infractor din Marea Britanie, după ce acesta le-a scăpat de nenumărare ori, printre degete, detectivilor care îl căutau. Presa internațională scrie că Shane O'Brien l-a ucis în octombrie 2015 pe tânărul Josh Hanson. Crima a avut loc într-un atac neprovocat, într-un bar din nordul Londrei, Eastcote.

Primul suspect, Shane O'Brien, a părăsit țara într-un avion privat imediat după aceea și a rămas cu un pas înaintea autorităților de atunci, cu ajutorul contactelor criminale, pe care le are, potrivit presei internaționale. 

În octombirie 2017, O'Brien a fost arestat în Praga, sub suspiciunea de daune criminale. Folosea numele fals Enzo Mellonceli, dar în ciuda faptului că era vânat masiv la nivel internațional, poliția cehă nu a verificat amprentele din baza de date europene, așa că Shane O'Brien a dispărut din nou. Pe capul criminalului a fost pusă și o recompensă în valoare de 50 000 de lire sterline.

În campania de căutare a criminalului s-a implicat și familia tânărului ucis. Au împărțit șilipit pestetot pliante cu chipul urmăritului, însă, eforturile au fost în zadar.

El este tânărul ucis de Shane O'Brien (sursa foto: itv.com)

 

Shane O'Brien a fost depistat și capturat în România, în Cluj-Napoca mai exact, de polițiștii de Investigații Criminale, din cadrul IPJ Cluj, la aproape un an și jumătate din momentul în care a scăpat printre degetele polițiștilor cehi.

 

 

Adauga comentariu