Justitie

CINCI ani de JUDECATĂ, aruncați la GUNOI într-un termen la Curtea de Apel Cluj. Lotul lui Dumitru Irimuș, din afacerea Trafer, intră la REJUDECARE

Lotul lui Dumitru Irimuș, din afacerea Trafer, a fost condamnat și pus să plătească despăgubiri de 1 milion de euro. BĂRĂIAN ILDO CAMELIA a primit cea mai grea pedeapsă, de 5,6 ani închisoare. Dumitru Irimuș a fost condamnat la 4 ani cu suspendare, iar Vasile Moldovan 3 ani cu suspendare. Cei implicați au fost puși să plătească daune în valoare de aproape un milion de euro. ÎN FOND, pentru că ieri Curtea de Apel Cluj a desființat CINCI ani de judecată, ca urmare a cerii depusă de doi avocați de la Iordachescu și Asociații, Mihai Achimeţ şi Daiana Avăşan, pe motiv că prima etapă de judecată nu s-a făcut în FAȚA UNUI COMPLET SPECIALIZAT pe FAPTE DE CORUPȚIE. 

Imaginați-vă că faptele imputate inculpaților din lotul lui Dumitru IRIMUȘ, ex lider sindical al depoului CFR Dej, care a fost trimis în judecată de procurorii DNA Cluj pentru o fraudă cu fondurile europene administrate de APIA, sunt din perioada 2008 – 2011. 

ADICĂ după ZECE ani de la la infracțiunile de corupție comise de BĂRĂIAN ILDO CAMELIA, MOLDOVAN VASILE, PERŞA CRISTINA, IRIMUŞ DUMITRU, RUS AUREL GAVRIL, pentru că deja au fost condamnați de săvârșirea infracțiunilor imputate, TOT dosarul se IA de la ZERO, după victoria obținută de avocatul Radu Chiriță la Curtea de Apel Alba. 

„Admite excepţia nulităţii absolute invocată de apărătorii aleşi ai inculpaţilor R. A. G. şi B. I. C., ale cărei efecte le extinde asupra tuturor inculpaţilor, respectiv B. I. C., I. D., M. V., R. A. G., P. C., SC A. SRL, SC IDM A. C. SRL, B. S. R. I. I., SC R. SRL şi SC H. M. C. SRL şi, pe cale de consecinţă: Admite apelurile formulate de către B. I. C., I. D., R. A. G., SC IDM A. C. SRL, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA – ST Cluj şi A.F.I.R. împotriva sentinţei penale nr. 146/31.05.2019 a Tribunalului Cluj pe care o desfiinţează în întregime şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, respectiv Tribunalului Cluj. În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală stabileşte sumele de 5*1253 lei reprezentând onorariu pentru apărătorii desemnaţi din oficiu (av. M. M., av. L. M. S., av. L. M., av. M. G. N., av. M. A.), 4*500 lei reprezentând onorariu parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu (av. L. K., av. L. I. R., av. M. C. R., av. M. A.), sume care se vor avansa din Fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Cluj.În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.Definitivă.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.07.2020”, arată Curtea de Apel Cluj. 

CITEȘTE ȘI: INTERVIU cu avocatul Radu Chiriță despre ILEGALITATEA din Tribunalul Cluj, termenul de inculpat și cât de mult „contează la ce complet pici”!

Potrivit DNA Cluj, ”în perioada 2008-2011, inculpata Bărăian Ildo Camelia, în calitate de consultant în cadrul firmei S.C. Hard Manager Company S.R.L., i-a sprijinit pe ceilalţi inculpaţi să depună cu intenţie la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Oficiul Judeţean Cluj, cereri de finanţare pentru realizarea unor proiecte finanţate din fonduri europene, în domeniul agricol şi zootehnic.

Pe parcursul implementării proiectelor, tot la sugestia inculpatei Bărăian Ildo Camelia, beneficiarii fondurilor au depus, la aceeaşi instituţie, documente false şi inexacte întocmite în cea mai mare parte de inculpată, ce au vizat fie îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, fie fraudarea procedurilor de selecţie de oferte pentru atribuirea contractelor de servicii şi lucrări, activităţi care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a fondurilor respective.

 

Prejudiciul produs ca urmare a acestor activităţi infracţionale a fost în valoare de 16.291.311 lei, din care s-a primit efectiv suma totală de 5.805.931,90 lei, respectiv suma de 4.683.775,63 lei din bugetul Uniunii Europene şi suma de 1.122.156,27 lei de la bugetul de stat.

INTERVIU cu avocatul Radu Chiriță despre ILEGALITATEA din Tribunalul Cluj, termenul de inculpat și cât de mult „contează la ce complet pici”!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *