Cimitirul Mănăștur a ajuns un loc exclusivist. Prețurile sunt aproape ca cele pentru locuințele din cartierele rezidențiale

Nu sunt mulți cei care își mai permit să cumpere locuri de veci, care oricum, nu sunt nici ele prea multe. Doar câteva fâșii de pământ mai sunt libere și nu acoperă oseminte și nu odihnesc trupurile celor ce nu mai dăinuie pe această lume. Mai mult, în urmă cu doi ani, aproximativ 60 de familii erau chemate să îsi mute morții, deoarece erau prea aproape de drum.

De departe, se remarcă doar cruci. Cei care trec pe lângă ele, mai spun câte un ”Doamne ajută!” Apoi, pe măsură ce te apropii, încep să se vadă detalii. De la bază, cimitirul se aseamănă cu o favelă braziliană. Până și planul de urbanism zonal e decedat, nu exista reguli. Poate doar poziționarea, de la nord la sud, însă departe de a se respecta prevederile din regulamentul de funcționare al cimitirelor.

Sufletul să meargă-n Rai, crucea contează mai puțin

Cei cu dare de mână au cruci și capace din marmură. Alții și-au permis doar borduri din prețioasele plăci. Apoi, pe măsură ce scade bugetul și poziția socială a familiei, se apelează la granit. Apoi doar ciment. La urma urmei, pământul tot se tasează, importantă e crucea. Și una simplă din lemn ajunge. Sufletul să meargă în Rai, iar cei dragi să te poarte în gânduri, nu să dea bani pe pietre.

În Cluj-Napoca, locurile de veci au suprafața standard de 4,5 m2 ce include şi intervalul de 30 cm pe toate laturile. Pentru cimitirele vechi, categorie din care face parte și cel de pe Mănăştur, parcelarea existentă, conform vechilor schițe, face ca unii să aibă mai mult spațiu, alții să fie mai îngrămădiți. După nume și posibilități, se pare.

Pe siteurile de anunțuri, petecele de pământ se vând cu bani grei. Rar găsești câte 4 metri pătrați, într-un colț de cimitir, pe care să se ceară doar 2500 de euro. Iar un loc dublu, de 8 metri pătrați, e între 3500 si 4500 de euro. Practic, în cimitirele clujene, prețurile sunt cam ca cele pentru locuințele din cartierele rezidențiale. 

Morții nimănui

La primele ore ale zilei, puțini sunt cei care se încumetă să meargă în cimitir. Și, în fond, cine merge cu drag acolo? Un bărbat a venit să ude plantele de pe mormântul prietenului său și să mai stârpească din buruieni. Își vede de treabă. Mai schimbă două vorbe cu un gropar care și-ar fi dorit să plouă în ultimele zile, căci pământul e tare și munca anevoioasă.

Sunt norocoși cei ai căror apropiați, familie sau prieteni, încă le aprind lumânări la capătăi. Căci sunt și nepomeniți, nevizitați, rămași ai nimănui.

Cornelia are câteva zile libere. Le folosește și pentru a curăța mormântul în care își va dormi somnul cel mai lung, alături de soț.

Aleile cimitirului arată precum întreg cartierul: sunt în șantier. Se toarnă pietriș, apoi nisip și se montează dale. Biscuiții, cum li se mai spune, sunt specialitatea RADP-ului. După câteva lucrări de mântuială, au învățat să îi monteze. Deja, majoritatea aleilor au borduri și urmează să fie acoperite. Dar mai durează. 

Cimitir occidental?

Pentru cei veniți din alte zone ale țării, cimitirul din Mănăștur arată impresionant. Artemiza a venit să-i facă o pomenire unui unchi decedat de 10 ani. E din Iași și nu mai fusese niciodată. A luat legătura prin e-mail cu preotul, i-a indicat exact unde este mormântul și au stabilit toate detaliile slujbei. Este extrem de încântată.

Deși se face curățenie în cimitir, aceasta nu este întreținută. Totuși, nu defuncții sunt cei care își bat joc. Pe ici, pe colo, câte un pet uitat sau aruncat, o conservă, o sacoșă întinează și mai mult imaginea sumbră a cimitirului. Programul de vizitare este doar un afiș care trebuie să fie pe poarta principală. Din gardul metalic lipsesc elemente, făcând facilă intrarea în incintă, la orice oră din zi sau din noapte.

Nici în cimitirul vechi, nu e mai bine. Gardul se sare ușor, dacă îți dorești cu ardoare să intri. Iar umorul englezesc nu ocolește nici măcar puntea către locul veșnic verde, unde nu există nici tristețe, nici suspinare, nici chin.

Când plecăm din locația, de pe strada Govora, fără număr, paznicul patruped se uită la noi cu recunoștință. Își poate relua somnul de frumusețe. ”Locatarii” nu fac gălăgie, doar vizitatorii ce îi mai strică programul de odihnă.

 

Adauga comentariu