Analiza

Chiriile nu mai dau semne de creștere la Cluj-Napoca

Conform ultimului raport de piață realizat de specialiștii imobiliare.ro, în lunile iulie-august-septembrie, chiria medie solicitată de proprietarii din Cluj-Napoca pentru un apartament cu 2 camere a fost de 420 de euro pe lună, cu 20 de euro mai mult față de trimestrul precedent (intervalul aprilie-iunie).

Chiar dacă cererea a fost crescută în lunile august și septembrie, și oferta a fost pe măsură, existând pe piață cu 11,2% mai multe apartamente disponibile față de aceeași perioadă a anului trecut.

La finalul verii explodează de obicei cererea pentru chirii la Cluj-Napoca, așa că este firesc ca timp de 2-3 luni prețurile să fie mai mari decât în restul anului, când cererea este redusă. O creștere cu 20 de euro în trimestrul trei nu înseamnă nimic, fiindcă proprietarii rămași acum cu apartamentele neînchiriate vor scădea, cu siguranță, prețurile, iar la finalul anului vom ajunge din nou la media de 400 de euro pentru 2 camere.

În ultimii ani, foarte mulți investitori au cumpărat apartamente în Cluj-Napoca pentru a le închiria, iar prețurile nu mai pot crește excesiv pe o piață suprasaturată de apartamente disponibile.

În plus, prețurile de vânzare s-au stabilizat, iar valoarea chiriilor este strâns legată de valoarea de tranzacționare a apartamentelor – când apartamentele se scumpesc, se scumpesc și chiriile. Iar, în acest moment, nu mai putem vorbi despre creșteri semnificative ale prețurilor la care se vând proprietățile.

Așadar, ușoara scumpire din vară a reprezentat doar o speculație de moment a proprietarilor, pe ale căror apartamente s-au bătut temporar clienții. În iarnă, când trag proprietarii de chiriași să le ocupe apartamentele, chiriile se vor negocia consistent în jos.

De altfel, cea mai bună perioadă pentru închiriere este reprezentată de lunile de iarnă, când chiriașii pot alege pe îndelete, fără stresul că apartamentele bune le vor fi suflate, la mustață, de alți doritori. Prețurile vor fi reduse, iar proprietarii își vor reduce și pretențiile – poate vă vor accepta și câinele, și pisica, și copilul, numai să le plătiți, până la vară, chiria lunară cerută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *