Chef Florin Dumitrescu, revoltat de incidentul a cărui victimă este Adrian Pop, face chetă pentru ajutorarea familiei acestuia

Adrian Pop, unul dintre cei mai cunoscuți din chefi bucătari din Cluj, a ajuns la Spitalul de Neuorchirurgie după un incident petrecut la o petrecere din Apahida în care sunt implicați și polițiști. Care, conform surselor Ziar de Cluj, participau la o zi de naștere și, imediat după incident, s-au evaporat din zonă, deși statutl de polițist îi obliga să acorde ajutor victimei și să se asigure că aceasta îl va primi.

Sperăm că IPJ Cluj care face o anchetă și sub acest aspect: chef după miezul nopții cu polițiști și polițiști care se evaporă de la locul faptei, vor face lumină în acest caz.

Deși IML Cluj deja a comunicat că Adrian Pop NU A FOST VICTIMA NICI UNEI AGRESIUNI (ar fi căzut singur), martori prezenți la eveniment afirmă că acesta ar fi fost bătut de unul dintre participanți. Incidentul a avut loc în localitatea Apahida, unde Adrian participa la o petrecere cu ocazia zilei de naștere a unui polițist. Acesta a fost găsit în comă de echipajul de terapie intensiva de la SMURD și are șanse mici de supraviețuire.

CITEȘTE: Raportul IML exclude ipoteza că bucătarul din Apahida ar fi fost agresat. Polițiștii din comună, anchetați după ce au dat bir cu fugiții!

Cazul capătă deja notorietate națională. Chef Florin Dumitrescu, revoltat de incident, a demarat o strângere de fonduri pentru familia lui Adrian Pop și a promis că se va ocupa de caz pentru ca eventualii vinovați să fie trași la răspundere.

„Facem un apel către toți membrii ANBCT România, dar și către toată comunitatea culinară din România, să fie alături de familia colegului nostru în aceste momente extrem de dificile și vă invităm să donați orice sumă de bani. Vom face o solicitare oficială adresată organelor de cercetare penală cu privire la derularea cercetărilor. Comunitatea ANBCT se va asigura că ancheta demarată de către organele abilitate va fi tratată cu maximă prioritate și nu va fi mușamalizată. Vinovații vor fi trași la răspundere pentru faptele lor.”, este mesajul postat de Florin Dumitrescu pe pagina sa de Instagram.

Cine vrea să ajute familia lui Adrian Pop o poate face în următorul cont:

Banca Transilvania

IBAN: RO92 BTRL RONC RT02 4816 2801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Titular cont: Pop Dorina (Soția domnului Adrian Pop)

Firul tragic al evenimentelor: „Luați-vă bucătarul, e la pământ”

Sâmbătă noapte, Adrian Pop a plecat de la Suatu la ora 1.30, cu prietenii, printre care și doi polițiști. Unul dintre ei își sărbătorea ziua de naștere, scrie aktual24.ro.

Surse din cadrul Poliției Cluj au declarat că polițistul și grupul lui de prieteni au sărbătorit în primă fază la Apahida, la localul Papahida. Au plecat apoi la Suatu, la peste 25 km distanță, dar cei de acolo au refuzat să le dea de băut și petrecăreții au revenit la Apahida, însoțiți și de bucătar.

Ultimul care l-a văzut în stare de constiență pe Adrian Pop este N.M, un apropiat al acestuia. Bărbatul a spus că a fost sunat de Adrian Pop, care l-a rugat să vină după el, cu mașina, simțindu-se, probabil, deja amenințat de cineva. Nu era un om violent, dar uneori „avea gura prea mare”, spun apropiații chef-ului.

După ce a ajuns la Apahida, N.M. l-a văzut pe chef Pop cum făcea skandenberg cu un alt individ.

„Era unul mai mare şi tatuat. Am aflat că era cumnatul poliţistului Marchis, sărbătoritul. Nu părea să fie scandal sau supărare. Cert este ca la un moment dat, chef Adrian Pop a ieşit afară, urmat de persoana respectivă. El nu fuma şi m-am gândit că poate iese să discute. Nu au trecut nici 30 de secunde şi persoana respectiv şi-a băgat capul pe uşă şi a zis ceva de genul: haideţi luaţi-vă bucătarul sau bucătarul e la pământ. Ceva de genul ăsta”, a povestit N.M.

N.M. a intervenit să îl salveze pe bucătarul prăbușit, timp în care invitații polițistului s-au făcut nevăzuți.

„Se chinuia să respire, îi curgea sânge de după ureche”

„Eu am ieşit afară să îl ajut. Eram cu patronul de la localul respectiv. El se chinuia să respire. Era vânat la faţă şi îi curgea sânge de după ureche. Am sunat la 112, iar ambulanta a venit foarte repede. În schimb, cei din local au dispărut fără urmă şi fără să zică ceva. Fără să ne întrebe dacă să ne ajute cu ceva. Şi-au luat hainele şi au plecat”, ne-a mai spus bărbatul.

Poliţiştii clujeni spun că bucătarul Adrian Pop a fost găsit în stare de comă şi preluat de un echipaj de la SMURD Cluj. IPJ Cluj informează că ancheta este derulata de poliţiştii de la Postul de Poliţie Apahida, adică exact colegii poliţiştilor prezenţi la locul tragediei.

„Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În referire la desfăşurarea evenimentului privat, împrejurare prin care s-ar fi încălcat interdicţiile impuse în perioada stării de urgenţă şi la care ar fi participat doi poliţişti clujeni, precizăm că la data de 10 martie a.c., conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări”, au precizat poliţiştii din Cluj.

 

Adauga comentariu