In vizor

Centrul ecologic de deșeuri e funcțional și nu prea. E posibil să mai treacă luni bune până când gunoaiele din județ ajung la CMID

Gunoaiele clujenilor sunt transportate în continuare în județele vecine, deși prima celulă este gata și teoretic pot fi depozitate deșeuri. De ce nu funcționează nici acum Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID)? Pentru că Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP), care administrează temporar centrul de deșeuri, trebuie să semneze contracte cu fiecare comună și oraș din județ. Deocamdată doar două-trei comune au semnat contract cu RADP, iar în total sunt peste 70 de comune, deci situația ar putea să mai dureze câteva luni.

„Acum CMID este operațional, poate face față depozitării de gunoaie. Acum RADP este în perioada de negociere și contractare cu operatorii din localitățile din județ pentru transportarea deșeurilor la CMID. Înțeleg că deja două-trei comune au semnat contracte, dar trebuie ca toate comunele și orașele să semneze contracte cu RADP. E o chestiune de birocrație și depinde cât de repede se vor mișca ei”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, în ședința de Consiliu Județean de astăzi.

Tișe a explicat cum va funcționa CMID după ce prima celulă va fi operațională:

„Gunoiul nu se va arunca în CMID. Gunoiul pe care îl preia RADP din localități va intra în preselectare, o bună parte va fi luată de operatorul care il ridică și valorificată. Abia apoi fracția umedă ajunge la stația de sortare la CMID, unde se mai sortează o parte solidă și abia restul va ajunge în CMID, adică undeva la 10-15% din gunoi. Aceste celule ecologice vor depozita doar gunoiul procesat. CMID-ul va găzdui ultima fracție a deșeurilor”.

RADP are dreptul de gestionare doar provizoriu până se termina licitația pentru stabilirea unui operator.

Tarifele percepute de RADP și cei doi operatori de salubritate din Cluj-Napoca au solicitat tarife mai mari, ca urmare a delegării temporare a gestiunii activității de operare și administrare a depozitului de deșeuri din cadrul CMID.

Citește și:

Scumpire cu scandal: Primăria vrea tarife mai mari cu 32% la salubrizarea menajeră. Societatea civilă face petiție împotriva propunerii și aduce acuze grave autorităților locale

După ce a cerut tarife mai mari, RADP Cluj-Napoca își deschide punct de lucru în Centrul de Management Integrat al Deșeurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *